Subiect: persoane fizice
ACCES PREMIUM
Analiză TVA la locuințele noi: Dispar disputele cu ANAF legate de aplicabilitatea cotei reduse. Dar încă nu total, ci treptat, până în 2031
Eliminarea cotei reduse de TVA pentru achiziția, de către persoanele fizice, a locuințelor noi marchează un punct important inclusiv din perspectiva disputelor fiscale cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Doar că aceste dispute nu pot să dispară peste noapte, ci treptat, pe măsură ce intervine prescripția pentru ultimele tranzacții la care se aplică TVA-ul redus. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Analiză Cronica unei creșteri anunțate: Vine rândul proprietăților, după lovitura fiscală dată consumului și investițiilor
Vorba din popor spune că un necaz nu vine niciodată singur. Și se adeverește, iată, mai mult ca oricând, exact acolo unde doare: la impozitele și taxele pe care contribuabilul trebuie să le plătească statului. Oarecum ne obișnuisem în ultima perioadă cu avalanșa de creșteri ale unor taxe, „pachete” legislative numărate (suntem deja la numărul 3!), dar mai avem încă ceva despre care se vorbește mai puțin decât ar trebui. Vorbim despre reforma taxelor locale sau impozitelor pe proprietăți - case, terenuri, mașini etc. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Investitori individuali
Se elimină impozitarea la sursă pentru dobânzile obligațiunilor emise de firme din România pe piețe de capital străine. Declararea și plata, transferate la persoanele fizice
Atunci când plătesc dobânzi persoanelor fizice, pentru obligațiunile pe care le-au emis pe piețe de capital străine, firmele din România sunt degrevate de reținerea, declararea și plata către Fisc a impozitului pe venit, conform unei legi noi. Astfel, începând din august 2025, obligațiile acestea sunt transferate la persoanele fizice. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Mai nou, veniturile din fiare vechi trebuie impozitate la sursă
Veniturile pe care persoanele fizice le obțin din vânzarea de fiare vechi trebuie impozitate la sursă de-acum, în condițiile în care acestea erau scutite anterior. Totuși, măsura este văzută de specialiști ca o bătaie de cap pentru firme, cu efecte neglijabile asupra încasărilor la bugetul statului. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Din august, TVA-ul pentru locuințele noi crește la 21%. În anumite condiții, se poate păstra cota de 9% în cazul celor care au achitat avansuri
Începând din ultima lună a verii, TVA-ul aplicat locuințelor noi crește la 21%, potrivit unei legi recent oficializate. Este vorba, mai precis, de două creșteri diferite - pe de o parte, pentru locuințele care anterior se încadrau pe o cotă redusă de TVA, iar, pe de altă parte, pentru locuințele care anterior nu se încadrau pe acea cotă redusă de TVA. Totuși, în anumite condiții, cei care au achitat deja avansuri pot rămâne pe cota redusă de TVA. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator, avocatnet.ro
28 Iulie 2025 | 1 | 27388 | Timp de citire: 3 min.
UPDATE Noi măsuri fiscal-bugetare: Zece schimbări importante ce vizează persoanele fizice
28 Iulie 2025 | 1 | 27388 | Timp de citire: 3 min.
Legea privind reforma fiscal-bugetară sau, după cum mai este cunoscută, legea ce conține primul pachet de măsuri fiscale, pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului, a fost publicată recent în Monitorului Oficial. Printre măsurile conținute în legea recentă putem aminti majorarea valorii rovinietelor, menținerea valorii alocațiilor de stat pentru copii, dar și modificarea sistemului de burse. Citește articolul
ACCES GRATUIT
Imobiliare: Majorările de TVA la locuințe pot afecta atât clienții, cât și dezvoltatorii
În contextul unor constrângeri bugetare, Guvernul României a decis majorarea cotei de TVA de la 9% la 21%, începând cu 1 august 2025, pentru livrările de locuințe noi - o măsură cu impact direct asupra sectorului imobiliar. Din perspectivă fiscală, această modificare urmărește creșterea veniturilor la bugetul de stat, însă, la nivel economic și social, poate avea consecințe negative atât pentru populație, cât și pentru dezvoltatorii imobiliari. Citește articolul
ACCES PREMIUM
UPDATE e-Transport: Noile reguli ale confiscării, ce au fost date astă-toamnă, au căpătat norme procedurale abia acum
Aplicarea graduală a confiscării contravalorii bunurilor nedeclarate în e-Transport este în vigoare din toamnă. Dar ordinul cu normele procedurale de care această măsură mai avea nevoie pentru a deveni cu adevărat aplicabilă a fost oficializat abia acum. Anterior modificărilor, confiscarea era aplicabilă integral încă de la prima abatere. Citește articolul
ACCES PREMIUM
Orlando Surugiu-Pânzaru, Funcționar public cu experiență în administrația publică centrală - domeniul fiscal
4 Iulie 2025 | 1821 | Timp de citire: 10 min.
Ghid oficial ANAF
Ce trebuie să știe, despre sistemul e-Transport, persoanele juridice și fizice obligate să-l folosească
4 Iulie 2025 | 1821 | Timp de citire: 10 min.
Un prim aspect important de menționat este faptul că Sistemul național privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport are ca scop principal urmărirea creșterii capacității administrative de combatere a fraudei fiscale prin implementarea de soluții digitale inteligente în vederea gestionării uniforme și controlului eficient al transporturilor rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și al transporturilor rutiere internaționale de bunuri, conform unui ghid actualizat recent de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
ACCES GRATUIT
Interviu Tot ce trebuie să știi înainte de a angaja un avocat: Ce drepturi și obligații ai în relația cu apărătorul tău și nu numai
Alegerea și relația ulterioară cu un avocat pot părea complexe și, adesea, intimidante, mai ales pentru cineva care se confruntă pentru prima dată cu o problemă juridică. Pentru a clarifica cele mai importante aspecte și pentru a oferi un ghid practic justițiabililor, am stat de vorbă cu Avocata Liliana Grădinaru, din cadrul Baroului București. De la criteriile pe care trebuie să le ai în alegerea apărătorului potrivit și verificarea acreditărilor sale, până la înțelegerea drepturilor și obligațiilor reciproce, negocierea contractului și gestionarea onorariilor, interviul de mai jos acoperă pașii cei mai importanți ai acestei colaborări. Un dialog menit să demistifice acest proces și să ofere oricăruia dintre noi informațiile necesare pentru a înțelege cum putem stabili un parteneriat bazat pe încredere cu avocatul nostru. Citește articolul










