Conform Codului rutier, înmatricularea este obligatorie înainte ca un vehicul să fie pus în circulație. Obligația de înmatriculare este a proprietarului mașinii sau a deținătorului mandatat al acesteia.
În cazul proprietarului, nu contează dacă mașina este cumpărată pentru prima dată sau este second-hand. Actualul proprietar va fi obligat să o înmatriculeze. Astfel, înmatricularea se va face pe baza datelor de identificare ale proprietarului, urmând ca acestuia să îi fie eliberat un certificat de înmatriculare, și a plăcuțelor de înmatriculare ale mașinii.
În același timp, se vor face transcrierile necesare în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului.
Dacă mașina cumpărată este second-hand, se va face înscrierea datelor noului proprietar în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate constituit de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în același timp menționându-se încetarea calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar.
Acest lucru se face la cererea noului proprietar, în cel mult 90 de zile de la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra mașinii.
După cum apare într-un comunicat de azi al INS, afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut, în primele șapte luni, cu 34% faţă de aceeași perioadă din 2020.
Din acest an, înmatricularea mașinilor se poate face în mai multe orașe, nu doar în reședințele de județ
Persoanele interesate să înmatriculeze o mașină pot apela acum la serviciile unor noi sedii destinate acestor operațiuni. Mai exact, pot face asta la 26 de sedii secundare ale serviciilor județene de înmatriculări, ce au fost deschise în mai multe orașe din țara noastră, nu numai la sediile principale din municipiile reședință de județ.
La noile sedii este asigurată preluarea documentelor necesare înmatriculării mașinilor şi eliberarea plăcuţelor de înmatriculare.
Procedura de urmat și documentele necesare pentru înmatriculare
Detalii practice legate de înmatricularea mașinii sunt conținute în Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor (Ordinul nr. 1501/2006).
De asemenea, acesta a primit anumite modificări în august 2020, prin Ordinul MAI nr. 120/2020, care simplifică anumite aspecte ce țin de procedura înmatriculării. De exemplu, de la acea dată este posibil ca, pentru mașinile nou-cumpărate, dealer-ii auto să poată să facă ei formalitățile de înmatriculare, pe numele proprietarului, atât timp cât acesta le dă o procură specială notarială.
În cazul în care vrei să înmatriculezi o mașină, documentele necesare în acest scop diferă în funcție de al câtelea proprietar ești și de unde e adusă mașina (Uniunea Europeană sau din afară).
a) Mașina e cumpărată din România sau din alt stat al Uniunii Europene:
- cererea solicitantului, al cărui model este prevăzut în anexa la Ordinul nr. 1501/2006;
- dovada înregistrării la Fisc, pe numele proprietarului (a utilizatorului, dacă e vorba de mașini luate în leasing)
- cartea de identitate a vehiculului, în original și în copie;
- documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului, în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în original și în copie;
- actul de identitate al solicitantului, în original și în copie;
- dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice, în termenul de valabilitate a acesteia, cu excepţia autovehiculelor şi remorcilor noi;
- copia contractului de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), în termenul de valabilitate al acestuia;
- dovada plăţii contravalorii certificatului de înmatriculare (taxa diferă de la caz la caz);
- dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu numărul de înmatriculare;
- certificatul de autenticitate al vehiculului, cu excepția vehiculelor noi, a autovehiculelor destinate competițiilor sportive și a vehiculelor istorice;
- în cazul în care mașina este străină și a fost înmatriculată în alt stat (și care e înmatriculat, pentru prima dată, în România), este nevoie ca solictantul să aducă și documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în original, precum și plăcuțele cu numărul de înmatriculare;
- procură specială autentică, dacă e cazul.
b) Mașina e cumpărată din afara Uniunii Europene: în acest caz, pe lângă formalitățile menționate mai sus (inclusiv documentele de înmatriculare eliberate de autoritățile străine, în original, precum și plăcuțele cu numărul de înmatriculare), e nevoie ca solicitantul să aducă și dovada efectuării formalităţilor vamale.
Mai exact, e vorba de formalități de import definitiv (sau temporar pentru înmatricularea temporară), în cazul autovehiculelor şi al remorcilor dobândite din străinătate, în cazurile prevăzute de lege. Dovada va fi adusă în original sau în copie legalizată a acesteia.
Care sunt riscurile la care te expui dacă nu respecți normele privind înmatricularea
Riscurile la care se expune cineva care nu respectă normele privind înmatricularea sunt variate. Printre acestea, reamintim:
- neîndeplinirea obligației de a solicita autorității competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ori în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate (pentru aceste situații, termenul este de 30 de zile de la eveniment) sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei și conținutului celor în vigoare (amendă între 580 și 725 lei);
- neîndeplinirea obligațiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului și tractorului agricol sau forestier ori remorcii în cazurile prevăzute de lege (între 870 și 1160 lei);
- conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată - de exemplu, dacă expiră inspecția tehnică periodică sau dacă se suspendă contractul de asigurare obligatorie (amendă între 1.305 și 2.900 lei).
Acestea sunt doar câteva exemple de riscuri la care sunt expuși șoferii care nu respectă regimul juridic privind înmatricularea. Sancțiuni există și pentru alte fapte legate de înmatriculare, astfel că oricine trebuie să aibă grijă cu respectarea normelor în domeniu.
Comentarii articol (34)