În momentul de față, inspecțiile fiscale înseamnă, în principal, verificări pe hârtie la sediile contribuabililor - o practică ce consumă foarte mult din timpul inspectorilor și din timpul companiilor. Astfel, odată ce o să apară SAF-T, o bună parte din controale se va putea face direct electronic, iar inspectorii vor putea să finalizeze mai rapid investigațiile și să se ocupe de mai multe firme.
„Inspecțiile fiscale se fac, în mare parte, pe hârtie. Autoritățile fiscale vin la sediul contribuabilului și cer dosare. Și, apoi, încep, factură cu factură, și se uită în jurnale și așa mai departe. În măsura în care am implementa SAF-T, împreună cu alte instrumente de analiză, s-ar putea reduce foarte mult durata inspecției și impactul asupra companiilor, iar autoritățile fiscale ar putea face diverse verificări automate.
De ce ar fi asta foarte relevant? Chiar am auzit astăzi la radio spunându-se că s-au făcut nu știu câte mii de inspecții anul trecut. OK, sunt în regulă mii de inspecții. Problema este că, dacă am o solicitare de rambursare a TVA-ului, o să mă lovesc de un zid, o să mi se spună că nu există inspector disponibil să vină să verifice și să spună că ce cer eu este corect. Și atunci, în măsura în care aș avea o verificare automatizată, precum cea permisă de SAF-T, aș elibera foarte mult din timpul inspectorilor, care s-ar putea ocupa, de exemplu, de cei care nu declară”, a explicat azi, la o conferință de presă, Costin Manta, senior manager, Asistență fiscală și juridică, EY România.
Așadar, activitatea de inspecție fiscală va fi eficientizată - controalele vor dura mai puțin și vor putea fi derulate la mult mai multe companii decât în momentul de față. Iar asta va putea însemna inclusiv rambursări mai rapide ale TVA-ului, pentru că și acolo este nevoie, în multe cazuri, de verificări înainte de a se da o decizie.
Practic, autoritățile fiscale vor avea acces direct electronic la deconturile de TVA ale firmelor și la facturile lor și vor putea verifica în timp real dacă există probleme sau nu. În plus, această abordare va permite identificarea mult mai rapidă a contribuabililor care încearcă să încalce legislația.
„Interconectarea se face pornind, spre exemplu, de la declarațiile de TVA, deconturile de TVA, sau chiar de la facturile emise de către companii. Autoritatea fiscală se interconectează cu ERP-ul companiei, fie de la nivelul declarațiilor, fie de la nivelul facturilor emise, astfel încât să aibă în timp real situația facturilor emise, a TVA-ului colectat și așa mai departe. Este extraordinar de benefic acest lucru.
SAF-T are mai multe etape - prima etapă e cea de interconectare, iar a doua etapă e cea de analiză a datelor care sunt primite. Având în vedere că sunt primite în timp real, se pot descoperi o serie de probleme care pot interveni în anumite industrii, o serie de fapte care ar putea să fie penale și așa mai departe”, a spus Mihaela Mitroi, partener, Asistență fiscală și juridică, EY România.
Conform specialiștilor EY, implementarea SAF-T va aduce statului economii substanțiale pe partea de colectare. În plus, pe viitor poate fi luată în calcul chiar și ideea de a elimina complet nevoia de a se depune deconturi de TVA.
Recent, Fiscul a lansat licitația pentru implementarea sistemului SAF-T cu fonduri europene, în ideea de a-l face operațional până la finele anului 2020. Totuși, Alex Milcev, partener la EY România, este de părere că, după ce se va anunța un câștigător la licitație, până la punerea în funcțiune va trebui să așteptăm cel puțin un an, dacă nu chiar doi.
Conform anunțului publicat de Fisc, evaluarea ofertelor primite pentru SAF-T se va face până spre mijlocul lunii aprilie 2020. În aceste condiții, Mihaela Mitroi a apreciat că, în cel mai bun caz, în 2020 vom vedea SAF-T aplicat în sistem-pilot la marii contribuabili. Iar ceilalți contribuabili vor aștepta cel puțin până în 2021.
La o altă conferință recentă, specialiștii Deloitte România atrăgeau și ei atenția că Fiscul ar trebui să lase marilor contribuabili o perioadă de adaptare de cel puțin șase luni, înainte de a fi demarat efectiv proiectul-pilot.
SAF-T reprezintă un standard internațional pentru schimbul electronic de date contabile de la contribuabili la Fisc sau la auditori externi. Cei de la Deloitte au explicat că SAF-T poate aduce beneficii concrete pentru contribuabili și pentru Fisc:
- automatizarea identificării și pregătirii datelor esențiale pentru declarare și control;
- sprijin pentru conformare și prevenție datorită identificării erorilor în raportare;
- identificarea mai precisă a zonelor de risc fiscal și, implicit, țintirea controalelor către cazuri de evaziune fiscală și, mai puțin, către erori;
- rambursarea mai rapidă a taxelor pentru companii și cu riscuri mai mici pentru stat;
- îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor.
Informații mai multe despre SAF-T pot fi găsite pe site-ul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.