Așa cum stabilește Legea nr. 19/2020, angajatorii trebuie să acorde părinților zile libere pentru a sta cu copiii atunci când aceștia nu pot merge la școală din diverse motive (vreme nefavorabilă, diverse epidemii etc).
În condițiile în care s-a anunțat deja că cei mici nu vor mai reveni la cursuri în acest an școlar, angajatorii trebuie să acorde libere salariaților părinți până spre jumătatea primei luni a verii, respectiv până în 12 iunie. Acest lucru, suprapus pe problemele cauzate deja de epidemia de coronavirus, duce la afectarea serioasă a activității firmelor.
Potrivit legislației, de libere plătite la suspendarea cursurilor pot beneficia părinții copiilor de până la 12 ani, cu condiția ca celălalt părinte să nu beneficieze de aceste libere ori să se afle în concediu de creștere, de odihnă sau fără plată.
Excepție de la aplicarea automată a acestei reguli fac două categorii de salariați:
- salariații cărora nu li se pot acorda zile libere, dar pot primi compensații bănești - în această categorie intră angajații sistemului național de apărare, din penitenciare, din unitățile sanitare publice și alte categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri, și al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, după caz, potrivit Decretului 195/2020;
- salariații cărora li se pot acorda zile libere, dar doar dacă angajatorul decide acest lucru - în această categorie intră angajații din unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubritatea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă, comerț alimentar, producție și distribuție medicamente și echipamente sanitare, distribuție carburanți, personalul din cadrul unităților farmaceutice.
Așadar, așa cum subliniază Anca Zegrean, Head of Labor Practice la Biriș Goran, pentru redacția avocatnet.ro "angajatorii care nu derulează activitate în unul dintre domeniile enumerate anterior, au dreptul de a respinge cererea salariatului exclusiv în cazul neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate", adică cele legate de vârsta copilului și condiția ca celălalt părinte să nu poată sta cu cel mic.
Ce riscă un angajator dacă refuză nefondat cererile salariaților părinți
În situația în care un salariat ce îndeplinește condițiile pentru a beneficia de zile libere plătite și care a făcut toate demersurile pentru a le primi, dar acordarea lor i-a fost refuzată, ia decizia de a nu se mai prezenta la muncă, angajatorul nu are pârghii legale pentru a-l sancționa.
În plus de asta, așa cum atrage atenția și Anca Zegrean, în cazul în care este reclamat la inspectoratul muncii, "angajatorul poate fi obligat prin dispoziție de măsuri să respecte prevederile legale și, eventual, în cazul în care nu se conformează, poate fi sancționat contravențional cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei".
Apoi, dacă se consideră prejudiciat de decizia angajatorului, de exemplu, dacă a fost nevoit să angajeze o bonă pentru copil, salariatul îi poate cere acestuia, în instanță, plata unor daune.
Ce alternative are un angajator pentru a evita acordarea liberelor plătite
Așa cum am menționat anterior, angajatorii nu au la îndemână pârghii legale pentru a evita acordarea de zile libere plătite salariaților părinți la suspendarea cursurilor școlare.
Totuși, așa cum sugerează și Anca Zegrean, atunci când situația o impune, angajatorii pot identifica, în cadrul unor discuții cu salariații sau reprezentanții acestora, "soluții constructive care să raspundă nevoilor ambelor părți implicate".