Cine foloseşte Corona Forms?
Astfel, aplicaţia este utilizată doar de către MS, direcţiile de sănătate publică (DSP), laboratoare de testare incluse în Programul Naţional de Testare, unităţi spitaliceşti, precum şi de STS, prin împuternicirea de prelucrare a datelor cu caracter personal oferită de MS.
Ordinul de ministru citat anterior exemplifică şi modalitatea în care vor fi introduse datele unui pacient în aplicaţia Corona Forms.
Astfel, toate probele recoltate, indiferent că testele sunt făcute la cerere sau în baza definiţiei de caz, vor fi introduse de către laboratoare pe baza datelor din formularul care le însoţesc. Pe acest formular sunt menţionate autoritatea sau instituţia care solicită testul, numele laboratorului, codul de caz, numele şi prenumele pacientului, adresa de rezidenţă, CNP-ul, telefonul şi adresa de e-mail ale acestuia. De asemenea, pe acest formular se menţionează data recoltării şi tipul probei prelevate (exsudat nazo-faringian, aspirat traheo-bronşic sau fragmente necroptice de pulmon - în cazul persoanelor decedate).
Rezultatele testelor RT-PCR care sunt efectuate de laboratoarele private vor fi transmise obligatoriu către DSP-uri, care vor introduce datele pacienţilor în aplicaţia informatică.
Pacienţii vor fi informaţi automat prin SMS şi email de rezultatele testelor
Rezultatele probelor, ce trebuie să fie gata în maximum 24 de ore, vor fi transmise automat de către aplicaţie persoanelor care s-au testat prin SMS şi e-mail, iar în cazul rezultatelor pozitive vor fi anunţaţi şi medicii de familie ai pacienţilor, tot prin SMS şi e-mail.
Conform ordinului de ministru, mesajele pe care bolnavii cu test pozitiv le vor primi sunt:
SMS: „Rezultatul testului pentru care este înregistrat acest număr de telefon este pozitiv. Staţi acasă, medicul dvs. de familie şi DSP-ul au fost informaţi, veţi fi contactaţi în cel mai scurt timp.”
E-mail: „Dacă aţi primit mesaj cu test pozitiv, vă rugăm să aşteptaţi să fiţi contactat de medicul de familie”.
Această facilitate a aplicaţiei va scurta timpii de informare de către DSP a pacienţilor pozitivi, până la maximum 24 de ore de la ora prelucrării în laborator a probei, ajutând astfel la izolarea mai rapidă a pacienţilor, dar şi o monitorizarea mai eficientă a situaţiei infectărilor dintr-o localitate sau judeţ.
Pentru pacienţii pozitivi, decizia de izolare va fi completată de către DSP, în maximum 24 de ore, în aplicaţia Corona Forms de unde se va trimite automat prin e-mail pacientului şi medicului de familie.
În cazul pacienţilor asimptomatici sau cu forme uşoare, monitorizarea stării de sănătate va fi făcută de medicul de familie, prin telefon. Dacă un pacient are o stare de sănătate bună, pe baza fişei de monitorizare zilnică, şi la finalul perioadei de 14 zile de izolare, medicii de familie vor transmite către DSP o scrisoare medicală electronică prin care atestă starea de vindecat a pacientului. Direcţia de sănătate publică judeţeană sau a Municipiului Bucureşti este obligată, în decurs de 24 de ore de la primirea scrisorii, să introducă statutul de vindecat în platforma Corona Forms.
Dacă în 14 zile de la introducerea datelor unui pacient în aplicaţia Corona Forms nu se efectuează nicio modificare a statusului acestuia de către DSP sau o unitate spitalicească, fişa pacientul se va închide automat sub statusul de „vindecat”.
Pentru persoanele identificate ca fiind contacţi direcţi ai unor pacienţi pozitivi, în urma anchetei epidemiologice, DSP va introduce datele în aplicaţia Corona Forms, iar decizia de carantinare va fi generată automat, imediat după completare, şi transmisă fiecărei persoane, cât şi medicului de familie a acesteia. Astfel, pe baza acestei decizii de carantinare medicii de familie vor putea emite concedii medicale.
Aplicaţia Corona Forms va fi folosită şi de unităţile spitaliceşti ce au obligaţia, în termen de 12 ore de la internare, să completeze fişa de spital a unui pacient pozitiv. Şi după externare, în maximum 24 de ore, reprezentanţii spitalelor trebuie să modifice statusul pacientului în „vindecat”, „transferat” sau „izolat la domiciliu”. De asemenea, spitalele au obligaţia raportării imediate a deceselor COVID în baza definiţiei de caz către DSP prin aplicaţia informatică.
Toate aceste prevederi incluse în ordinul de ministru urmează să intre în vigoare începând cu 4 noiembrie 2020.
Totuşi, mai există o prevedere menţionată în document ce priveşte utilizarea platformei Corona Forms ce vor intra în vigoare abia din 27 decembrie 2020. Mai exact, este vorba de obligaţia DSP-urile de a completa în Corona Forms judeţul şi localitatea de infectare a persoanei cu rezultat pozitiv, pentru ca apoi să introducă datele colectate în urma efectuării anchetei epidemiologice.
STS: Aplicaţia Corona Forms nu va localiza persoane
Pe fondul informaţiilor apărute în spaţiul public, STS a venit ieri cu un comunicat de presă menit să clarifice utilizarea aplicaţiei Corona Forms.
„STS nu dezvoltă o aplicație bazată pe colectarea informațiilor de localizare a persoanelor, ci o funcționalitate suplimentară a aplicației Corona-Forms, utilizată în prezent de autoritățile medicale.
Noua funcționalitate va permite o monitorizare medicală a cazurilor COVID-19, pe baza informațiilor introduse în aplicație de entitățile prevăzute în Ordinul Ministrului Sănătății pentru aprobarea fluxului informațional utilizat în raportarea datelor referitoare la infecția cu virusul SARS-CoV-2.
La solicitarea Ministerului Sănătății, pe platforma Corona-Forms, vor fi prezentate într-o interfață grafică internă de tip hartă adresele declarate în timpul anchetei epidemiologice de către persoanele care au rezultate pozitive la virusul SARS-CoV-2. Această funcționalitate va fi disponibilă doar factorilor de decizie și va permite filtrarea cazurilor confirmate cu noul coronavirus, pe zone, până la nivelul străzilor. Reiterăm faptul că această funcționalitate nu presupune monitorizarea persoanelor.
STS a dezvoltat, pe baza cerințelor operaționale stabilite de Ministerul Sănătății, un sistem informatic care permite centralizarea datelor cu privire la persoanele confirmate cu noul coronavirus”, scrie în comunicat STS.
Comentarii articol (1)