Eșalonarea poate fi accesată de către orice persoană fizică sau juridică ce a acumulat datorii de când a început pandemia de coronavirus și care îndeplinește următoarele condiții:
- depune o cerere la Fisc până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, la care poate anexa și o propunere proprie de grafic de eșalonare;
- nu se află în procedura falimentului;
- nu se află în dizolvare;
- nu înregistrează obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență (16 martie 2020), care sunt nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
- nu i s-a stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit Codului de procedură fiscală (dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt definitive în sistemul căilor administrative și judiciare de atac, iar suma pentru care a fost atrasă răspunderea a fost stinsă, condiția se consideră îndeplinită); și
- are depuse toate declarațiile fiscale cerute de lege, în funcție de specificul afacerii lor (conform Ordinului Fiscului 3.725/2017). De asemenea, această condiție va putea fi îndeplinită până la momentul eliberării certificatului de atestare fiscală.
Iată cele mai importante aspecte legate de mecanismul eșalonării simplificate.
1. Cine poate cere eșalonarea simplificată. Concret, mecanismul este disponibil pentru orice persoană fizică sau juridică ce are datorii acumulate în timpul crizei, dacă acestea sunt peste anumite limite. Asta înseamnă că inclusiv persoanele fizice autorizate și profesioniștii pot să ceară eșalonarea, aceasta fiind una dintre recomandările specialiștilor.
2. Alegerea eșalonării (sau a altui mecanism pentru gestionarea datoriilor la stat) trebuie făcută în funcție de situația specifică a debitorului. Specialiștii spun că alegerea mecanismului trebuie să vină numai după o analiză a situației exacte a datornicului și a datoriilor în sine. Evident, pentru această recomandare sunt luate în calcul și celelalte trei mecanisme disponibile actualmente - eșalonarea clasică, amnistia fiscală și restructurarea financiară. O alegere superficială, bazată doar pe atractivitatea unui mecanism sau a altuia, se poate dovedi neinspirată ulterior. Atenție: Inclusiv amnistia fiscală și restructurarea financiară au beneficiat de prelungiri prin OUG 19/2021.
3. Pentru cine se potrivește eșalonarea simplificată (sau celelalte mecanisme) și de ce. Specialiștii recomandă eșalonarea simplificată celor care, până la declanșarea crizei coronavirusului, erau buni platnici. Principalul avantaj al eșalonării simplificate este faptul că poate fi accesată mult mai ușor decât eșalonarea clasică.
4. Principalii pași la accesarea mecanismului. Înainte de toate, trebuie verificat dacă există datorii acumulate în timpul crizei (ce au devenit restante începând cu data de 17 martie 2020) și dacă sunt îndeajuns de mari pentru a accesa eșalonarea simplificată (minimum 500 de lei în cazul persoanelor fizice sau minimum 5.000 de lei în cazul persoanelor juridice). Apoi urmează depunerea cererii de eșalonare la plată până la 30 septembrie 2021 (modelul documentului poate fi găsit aici), ori în format tipărit, ori în format electronic, și eliberarea certificatului de atestare fiscală și a deciziei de eșalonare în maximum cinci zile lucrătoare. În fine, mai departe se plătesc ratele și se îndeplinesc condițiile pentru păstrarea facilității, ajungându-se, teoretic, la finalizarea eșalonării în maximum 12 luni. Normele pentru aplicarea OUG 181/2020 conțin și alte detalieri importante pentru procedură.
5. Condițiile pentru accesarea eșalonării simplificate. În esență, așa cum am menționat la începutul articolului, solicitanții trebuie să îndeplinească condițiile amintite, cuprinse în legislație, adică, printre altele, nu trebuie să aibă treabă cu falimentul, dizolvarea sau răspunderea solidară, fiind necesar totodată să-și fi depus toate declarațiile fiscale cerute de lege, în funcție de specificul afacerii.
6. Mecanismul este accesibil și dacă existau deja datorii restante înregistrate până la 16 martie 2020. Dincolo de condițiile de la punctul anterior, mai este și condiția de a nu avea datorii restante la data de 16 martie 2020. Totuși, cine are asemenea datorii poate să acceseze eșalonarea simplificată dacă și le plătește până depune solicitarea de eșalonare.
7. Eșalonarea simplificată poate fi accesată chiar dacă datornicii deja au o eșalonare clasică în derulare. Iar, referitor la ordinea de stingere a obligațiilor fiscale, aceasta este: întâi ratele de eșalonare și/sau obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea valabilității eșalonării la plată și apoi sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată, până la concurența cu suma eșalonată la plată sau până la concurența cu suma achitată. Totuși, dacă suma plătită de către debitor nu este suficientă pentru a stinge ratele din cele două grafice de eșalonare la plată, atunci se stinge, cu prioritate, rata aferentă celei mai vechi decizii de eșalonare la plată.
8. Pot să accesez concomitent și eșalonarea simplificată, și alt mecanism de gestionare a datoriilor la stat? Dacă stăm să analizăm cele patru mari mecanisme pentru gestionarea datoriilor la stat, observăm că accesarea lor concomitentă este foarte greu de imaginat, spun specialiștii. Concluzia e valabilă atât în cazul în care accesarea s-ar dori pentru aceeași datorie, cât și în cazul în care accesarea s-ar dori pentru datorii diferite (aici există niște excepții, totuși).
9. Nu este nevoie de garanții, dar se plătește o dobândă. Pe de o parte, companiile și persoanele fizice care optează pentru eșalonarea simplificată a datoriilor acumulate de când a început criza coronavirusului trebuie să achite o dobândă la stat (0,01% pentru fiecare zi de întârziere). Pe de altă parte, contribuabilii scapă de necesitatea constituirii de garanții. Aceste două aspecte fac ca eșalonarea simplificată să fie mai accesibilă decât eșalonarea clasică din Codul de procedură fiscală.
10. Executarea silită e suspendată în timpul eșalonării. În cazul datoriilor ce sunt prinse în eșalonarea simplificată, executarea silită fie nu este începută, fie, dacă e începută, este suspendată din data comunicării deciziei de eșalonare. Regula este valabilă și pentru majoritatea sumelor de a căror plată depinde menținerea valabilității eșalonării simplificate.
11. Ce trebuie să faci ca să nu pierzi facilitatea. Mecanismul simplificat de eșalonare la plată prevede 12 condiții exprese pentru datornicii care-l accesează. Cei care le încalcă vor pierde facilitatea și vor putea fi executați silit pentru datoriile prinse în graficul de eșalonare. Printre altele, e vorba de condiții precum declararea și plata obligațiilor fiscale curente, plata obligațiilor fiscale stabilite prin decizie a Fiscului sau plata integrală și la timp a ratelor din graficul de eșalonare.
Reamintim că, potrivit OG nr. 11/2021, prin care a fost modificat recent Codul de procedură fiscală, eșalonarea simplificată la plată va deveni o opțiune permanentă pentru datornicii la Fisc, indiferent dacă datoriile sunt din timpul crizei sau nu. Mecanismul din Cod se va aplica efectiv din 1 octombrie 2021, imediat după ce va expira actualul mecanism temporar de eșalonare simplificată.
Comentarii articol (0)