Salariaţii detașați sau delegați au dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie specială, potrivit Codului muncii. "Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil", scrie, mai exact, în Codul muncii. La fel și salariatul detașat - indemnizația de detașare. În ceea ce privește detașările în afara țării, avem Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, lege care, anul trecut, a fost destul de mult modificată.
Reglementarea diurnelor din Codul muncii și cea din Legea nr. 16/2017 se completează însă cu numeroase prevederi din Codul fiscal și nu numai. Foarte important este aspectul deductibilității acestor diurne.
Codul prevede că diurna de până la 50 de lei/zi este deductibilă, valoare aplicabilă încă 2019. În fapt, Codul fiscal se referă la această limită prin raportare la indemnizația acordată bugetarilor (2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația bugetarilor, care e de 20 de lei). Pentru salariat, încadrarea în acest plafon înseamnă că nu se aplică nici impozit, nici contribuții sociale.
În ceea ce privește detașările transnaționale, Legea nr. 172/2020 a adus anul trecut numeroase modificări, unele dintre ele vizând expres sumele la care au dreptul detașații. Astfel, noua lege dă acestora dreptul și la sporuri, indemnizații sau bonusuri, în plus față de salariul minim (remunerația minimă).
Bine de știut: Din 2020, militarii, jandarmii și polițiștii care participă la misiuni în străinătate primesc diurne mai mari - până la 140 de euro/zi.
Acordarea tichetelor de masă nu este posibilă pe durata delegării sau a detașării în afara localității în care salariații își au locul permanent de muncă și primesc indemnizație de delegare sau de detașare, potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 165/2018.
Atenție! Diurna pentru delegări mai mici de 12 ore este impozabilă.
În ceea ce privește documentele necesare pentru deducere, sediul reglementării este Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile. Cel mai important document justificativ este, potrivit actului normativ, ordinul de deplasare, întocmit pentru fiecare deplasare, de către cel care face deplasarea. Al doilea document important este dispoziția de plată către casierie, necesară atunci când suma cheltuielilor făcute e mai mare decât avansul primit. În caz contrar, când cheltuielile au fost mai mici, se întocmește dispoziția de încasare către casierie. Pentru deplasările externe însă sunt necesare alte documente, exemplificate în acest material.
Important! Și administratorii au dreptul la diurnă, dar e necesar ca ea să fie prevăzută în contractul de mandat/ administrare încheiat între societate și cel care o administrează. Plafonul neimpozabil este același ca în cazul salariaților (50 de lei/zi), la fel și celelalte prevederi legale referitoare la acordarea diurnelor.
În ceea ce privește acordarea diurnei în weekend, discuția nu se poate face decât luând în considerare că respectarea prevederilor Codului muncii privind repausul săptămânal este imperioasă chiar și în cazul detașării/delegării. Muncește sau nu salariatul în acele zile de weekend? Dacă în zilele de sâmbătă și duminică acesta muncește, atunci salariatul primește diurnă pentru acel timp de lucru și are dreptul și la zilele libere în perioada următoare, precum și la sporul de weekend. Dacă pontajul nu relevă însă timp de lucru, atunci pentru zilele respective salariatul primește doar diurnă. Așadar, dacă deplasarea angajatului include și perioada repausului săptămânal, el are dreptul să primească diurnă și pentru acele zile. Subiectul a fost detaliat în acest material mai vechi de un expert contabil.
Comentarii articol (0)