În prezent, conform statisticii Ministerului Educaţiei, 149 dintre cele 3.181 de localităţi din România se află în scenariul roşu, 903 sunt în scenariul galben, iar restul sunt în scenariul verde, ceea ce înseamnă că toţi elevii din aceste localităţi vor merge fizic la şcoală, de luni.
Ordinul nr. 3.235/93/2021 stabileşte că în cazul localităţilor din scenariul roşu, aferent unei rate de infectare de peste 3 la mia de locuitori, toţi elevii, în afară de preşcolari şi elevii din ciclul primar, participă la cursuri în sistem online. Scenariul galben presupune că preşcolarii, elevii din ciclul primar şi cei aflaţi în clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal merg fizic la cursuri, în timp ce restul participă în sistem online.
De asemenea, elevii care au vulnerabilităţi medicale, au aparţinători în familie cu vulnerabilităţi medicale certificate vor putea participa, în continuare, la sistemul de predare online, pe baza aceloraşi adeverinţe medicale eliberate şi în primul semestru al anului şcolar, potrivit declaraţiilor făcute de ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Situaţiile în care cursurile fizice se pot suspenda, iar predarea se va face în sistem online, sunt următoarele:
- în cazul confirmării unui caz de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învăţământ preşcolar sau într-o clasă din ciclul primar, cursurile sunt suspendate timp de 14 zile;
- în cazul confirmării unui caz de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal, se va realiza o anchetă epidemiologică şi se vor testa contacţii direcţi ai persoanei bolnave. Carantinarea celor care fac parte din aceeaşi clasă cu elevul bolnav sau suspendarea cursurilor va fi decisă de conducerea unităţii de învăţământ în urma consultăţii cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP);
- în cazul apariţiei a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal, cursurile clasei respective se suspendă pentru o perioadă de 14 zile.
În cazul în care apar cazuri de îmbolnăvire în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, persoanele bolnave trebuie să anunţe conducerea şcolii care va informa DSP, care, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora. DSP va decide, împreună cu conducerea şcolii, dacă se impune sau nu suspendarea activităţile didactive la nivelul întregii şcoli.
Elevii sau profesorii care NU trebuie să se prezinte la cursuri sunt:
- cei confirmaţi cu infecţie SARS-CoV-2, aflaţi în perioada de izolare la domiciliu;
- cei care sunt declaraţi contacţi direcţi cu o persoană infectată şi se află în carantină;
- cei care aşteaptă să fie testaţi sau au fost testaţi şi aşteaptă rezultatele sau locuiesc cu o persoană care a fost testată şi care aşteaptă rezultatele.
În situaţiile de mai sus, cei vizaţi pot continua activitatea didactivă în sistem online doar dacă starea de sănătate le permite sau vor fi scutiţi medical şi vor recupera ulterior.
Ordinul comun cuprinde şi o serie de situaţii în care părinţii sunt obligaţi să anunţe şcoala:
- elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
- elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2 și se află în carantină.
De asemenea, a fost elaborat şi protocolul de izolare a copiilor care prezintă simptome specifice COVID-19. Astfel, dacă în timpul orelor elevii prezintă simptomatologie specifică se vor lua următoarele măsuri:
- vor fi anunţaţi părinţii sau reprezentanţii legale şi personalul cabinetului medical şcolar, dacă există;
- elevul va fi izolat imediat, va purta mască, va fi separat de restul colegilor şi va fi supravegheat până când va fi preluat şi va părăsi şcoala.
- până la sosirea părinţilor, elevul nu va fi transportat la medicul de familie, serviciu de urgenţă sau spital decât în situaţia în care simptomele sunt severe. În această situaţie se va apela serviciul de urgenţă 112;
- după finalizarea perioadei de carantină/izolare, preșcolarul/elevul/studentul va reveni la unitatea de învățământ cu adeverință medicală eliberată de medicul curant/medicul de familie, cu precizarea diagnosticului și care atestă că nu mai prezintă risc epidemiologic.
Dacă există un consimţământ informat şi semnat de către părintele preşcolarului sau elevului cu privire la acordul de recoltarea a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Dacă acest consimţământ nu există, în cazul existenţei unor simptome specifice, precum şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolare, părintele va lua legătura cu medicul de familie pentru a afla ce paşi trebuie urmaţi.
În situaţia în care copiii care au avut probleme de sănătate şi au absentat de la şcoală minimum trei zile, revenirea în colectivitate se va face pe baza unei adeverinţe medicale care să precizeze diagnosticul.
Pentru ca părinţii să poată beneficia de zile libere plătite pentru situaţiile şi scenariile stabilite prin acest ordin comun este necesară completarea OUG nr. 147/2020 de către Guvern prin adoptarea unei noi ordonanţe de urgenţă.
În prezent, singura situaţie acoperită de prevederile OUG 147 este cea legată de copilul de până în 12 ani cu boli cronice, pentru care medicul de familie sau medicul specialist a emis adeverinţe pentru realizarea educaţiei în sistem online.
Situaţia în care se dispune, prin ordin al Ministerului Educaţiei, suspendarea activităţilor care impun prezenţa fizică în cadrul unităţilor de învăţământ nu mai este de actualitate, iar cele două scenarii (2/galben şi 3/roşu) care au stat la baza adoptării de către Guvern a acestei OUG sunt complet diferite faţă de cele iniţiale.
Mai exact, în prezent, OUG 147 conţine prevederea că zilele libere plătite pot fi acordate în situaţiile:
- scenariului 2 „Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și Revenirea parțială prin rotație de 1-2 săptămâni a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție”;
- scenariului 3 „Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online”.
Ei bine, scenariile 2 şi 3 prevăzute în ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi cel al Sănătăţii care stă la baza revenirii elevilor din 8 februarie în şcoli au următoarele prevederi:
- scenariul 2
- participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a, și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor protecţie;
- participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu;
- scenariul 3
- participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar;
- participarea zilnică, în sistem online, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.
Din experienţa ultimelor completări aduse OUG 147, Guvernul va umple golurile deţinute de către cadrul legislativ, însă nu imediat.
Părinții care stau acasă au dreptul la o indemnizație brută de 75% din salariul de bază al unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut (adică maximum 4.072 de lei).
Important! Părinţii care lucrează de la domiciliu sau sunt încadraţi în telemuncă nu pot beneficia de aceste zile libere plătite.
Comentarii articol (0)