Concediul medical în cazul accidentelor de muncă: Contează dacă lucrătorul nu cotizase suficient sau dacă era recent angajat?

Pentru a ajunge la concluzia că un salariat poate beneficia de indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă în cazul unui accident de muncă ori boală profesională, inclusiv în primele șase luni de activitate, vom analiza dispozițiile legale care fac referire la accidentele de muncă și în final le vom corobora pentru a ajunge la o concluzie.

1. De când se dobândește calitatea de asigurat

În primul rând, angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, conform art. 6 alin (1) din Legea 319/2006, respectiv art. 40 alin (2) lit. a) și b) din Codul muncii. Trebuie menționată și obligația salariaților de a respecta măsurile de securitate și sănătate a muncii în unitate, conform art. 39 alin (2) lit. e) din Codul muncii și, eventual, dispozițiile regulamentului intern. Deși avem obligații în sarcina ambelor părți, angajatorul este cel care trebuie să se asigure că măsurile în privința SSM sunt respectate de către toți salariații, tot el fiind și cel care are obligația de a stabili raportul de asigurare cu asiguratorul, așa cum prevăd dispozițiile art. 9 alin (1) din Legea 346/2002.

Persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, contract de mandat și contract de management sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii (alte categorii: cei care primesc indemnizația de șomaj, ucenicii, pensionarii ș.a.m.d.).

Fiind în discuție un drept fundamental, dreptul la măsuri de protecție socială, inclusiv cel cu privire la securitatea și sănătatea în muncă (art. 34 și 41 alin (1) și (2) din Constituție), art. 9 alin (2) din Legea 346/2002 stabilește:

„Calitatea de asigurat se dobândește, iar raporturile de asigurare se stabilesc la data: încheierii contractului individual de muncă, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcționarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desfășoară activități în funcții elective, numirii în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru șomeri, ucenici, elevi și studenți, după caz.” Mai mult, prevede legea, „[d]reptul la prestațiile și serviciile de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se naște de la data stabilirii raporturilor de asigurare și încetează odată cu aceste raporturi.” 

Art. 14 alin (1) din același act normativ întărește dreptul salariaților de a beneficia de prestațiile și serviciile de asigurare pentru accidente de muncă și prevede că acestea se mențin și după încetarea raporturilor de muncă. Este esențial să nu confundăm însă cele două situații, cea a calității de asigurat cu cea a acordării prestațiilor după încetarea raportului de muncă.

2. Contează stagiul de cotizare?

În al doilea rând, deși accidentele de muncă sunt menționate în OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, ele sunt reglementate distinct în Legea 346/2002 și Legea 319/2006.

Pentru a înțelege caracterul special al actelor normative voi reaminti unele dispoziții ale Legii 24/2000, respectiv:

• „O reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie”.

• „Caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie”.

Dreptul salariaților la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc de muncă în cazul accidentelor de muncă, inclusiv în situația în care stagiul de cotizare este mai mic de șase luni, este confirmat de dispozițiile art. 19 din Legea 346/2002. Astfel, legiuitorul a prevăzut inclusiv situațiile în care stagiul de cotizare este mai mic de o lună, caz în care indemnizația se calculează raportat la câștigul lunar brut realizat de asigurat în prima lună de activitate.

Revenind la dispozițiile Legii 24/2000 și raportându-ne la cele ale art. 19 din Legea 346/2002, cel din urmă având 12 alineate, vom observa că primele trei se referă la situații diferite în privința modului de calcul privind indemnizația cuvenită. Prima ipoteză este cea în care asiguratul are mai mult de 6 luni de cotizare, a doua fiind cea a unui stagiu de cotizare sub 6 luni, iar cea de-a treia vizează un stagiu de cotizare mai mic de o lună. 

Indemnizațiile se calculează și se plătesc de către angajatori și se recuperează de la casele teritoriale de pensii pe baza actelor justificative din sumele prevăzute pentru asigurarea la accidente de muncă și boli profesionale în bugetul asigurărilor sociale de stat.

Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale se fundamentează pe următoarele principii:

• asigurarea este obligatorie pentru toți cei ce utilizează forță de muncă angajată cu contract individual de muncă;
• riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;
• constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale din contribuții suportate de angajatori
• solidaritatea socială, prin care participanții la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege;
• asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de lege.

Coroborând toate dispozițiile legale menționate anterior, în cazul accidentelor de muncă și al bolilor profesionale, salariații au dreptul la indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea temporară în alt loc de muncă, din momentul în care raportul de muncă a luat naștere - de când s-au angajat.