Simularea internă a unei inspecții fiscale, o modalitate bună pentru firme de a se pregăti pentru controalele ANAF

Mai exact, printr-o simulare a inspecției fiscale, companiile pot lua astfel toate măsurile necesare “pentru a evita stabilirea suplimentară de obligații fiscale, prin revizuirea tratamentului fiscal aplicat asupra tranzacțiilor și a documentelor justificative deținute”, a subliniat, pentru avocatnet.ro, Emanuel Băncilă, Partener și Coordonatorul practicii de litigii și controverse fiscale din cadrul Băncilă, Diaconu şi Asociaţii SPRL. 

Simularea în sine reprezintă, practic, o pregătire pentru ca firmele să poată să facă față chiar și unei inspecții fiscale care nu întotdeauna respectă garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Este vorba, mai exact, despre garanţiile şi drepturile prevăzute de legislația fiscală în favoarea contribuabililor. Aceste drepturi, neexersate la momentul oportun, pot pune compania într-o situaţie critică în cadrul inspecţiei fiscale, a mai adăugat specialistul. Iar, odată ajunsă într-o astfel de situaţie, compania nu o mai poate repara decât în cadrul unui litigiu fiscal.

Prin urmare, prevenirea unor asemenea efecte printr-o simulare a inspecției fiscale reprezintă cea mai bună soluție.

Cum se realizează, concret, o astfel de simulare?

În acest sens, în practică, după cum a menționat Emanuel Băncilă, nu există o procedură standard, ci simularea inspecției fiscale în sine trebuie adaptată “specificului fiecărui client şi nevoilor lui concrete”, cu atât mai mult cu cât scopul exercițiului este acela de a aduce realmente plusvaloare firmelor care optează pentru un asemenea demers, păstrând totodată un raport cost-beneficiu cât mai eficient.  

Așadar, personalizarea acestei proceduri de simulare a inspecției fiscale se face, printre altele, în funcție de specificul activităţii firmei, raportat la industria în care activează, de volumul şi de complexitatea tranzacţiilor defăşurate, de liniaritatea activităţii, de apariția unor evenimente extraordinare, de problemele cu care se confruntă, în general, sectorul de activitate în care activează, dar și de rezultatele avute în cadrul inspecţiilor fiscale anterioare. 

Niciunul dintre detaliile de mai sus nu e mai puțin important atunci când vine vorba despre alegerea abordării oportune pentru fiecare firmă în parte, a indicat Emanuel Băncilă. 

Astfel, concret, dintre activitățile desfăşurate în cadrul simulării unei inspecții fiscale pot face parte, după cum a punctat coordonatorul practicii de litigii și controverse fiscale din cadrul Băncilă, Diaconu şi Asociaţii SPRL, următoarele:

• analizarea concordanţei dintre datele incluse în declarațiile fiscale depuse şi informaţiile din evidenţele contabile;
• analizarea tranzacţiilor atipice sau extraordinare efectuate de către contribuabil;
• analizarea documentelor justificative deţinute de societate pentru justificarea tratamentului fiscal aplicat;
• discuţii cu anumiţi angajaţi, care să simuleze un interviu cu organele fiscale; dar și
• training referitor la aspectele de procedură fiscală pe care angajaţii societăţii care interacţionează cu echipa de inspecţie fiscală trebuie să le cunoască pentru a fi pregătiți chiar și pentru interacţiunea cu o echipă de inspecţie fiscală mai agresivă.  

În plus, într-o astfel de simulare, pentru o mai bună desfășurare a demersului în sine, se recomandă ca persoanele care joacă rolul inspectorilor să fie externe societăţii inspectate, și anume consultanţi şi avocaţi specializaţi în litigii fiscale.

Cei din cadrul Băncilă, Diaconu şi Asociaţii SPRL au constatat, de multe ori, în practica curentă, că pregătirea în avans a documentelor justificative și a informațiilor referitoare la activitatea și tranzacțiile efectuate pot conduce la eliminarea unor impuneri fiscale suplimentare realizate de către echipa de inspecție fiscală. 

De asemenea, e foarte importantă și cunoașterea ariilor de risc aferente industriei în care activează firma în cauză, precum și revizuirea în avans a modului în care acele zone de risc au fost tratate în cadrul companiei. 

Mai mult, în cursul unei simulări de inspecție fiscală se pot identifica eventuale raportări eronate, ceea ce s-ar traduce în posibilitatea de corectare voluntară a declarațiilor fiscale de către firmele supuse simulării de inspecție. 

În acest mod, companiile își pot corecta singure declarațiile până la data începerii inspecţiei fiscale.

Data de începere a inspecţiei fiscale nu este, așa cum a menționat Emanuel Băncilă, data la care contribuabilul primeşte avizul de inspecţie, întrucât o inspecţie fiscală poate fi planificată în sensul amânării datei anunţate pentru începerea inspecţiei, pentru motive justificate. 

Cu toate că motivele justificate nu sunt efectiv enumerate de Codul de procedură fiscală, acestea se află totuși la îndemâna contribuabilului, pentru că se pare că Fiscul aprobă, în cele mai multe dintre cazuri, o astfel de solicitare din partea contribuabililor. 

De asemenea, tot în cadrul unei simulări de inspecție fiscală, firmele își pot revizui gradul de risc, în funcţie de care sunt, mai devreme sau mai târziu, programate pentru o inspecţie. 

Iarăși, după cum a mai menționat specialistul din cadrul Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL, deși alocarea gradului de risc nu este o procedură transparentă, “nu de puţine ori am reuşit să modificăm acest grad, prin analiza indicatorilor în funcţie de care se acordă acest grad de risc şi dialog formal cu autoritatea fiscală. Modificarea din categoria grad de risc mare în grad de risc mic duce automat la eliminarea respectivului contribuabil de pe lista societăţilor planificate pentru inspecţie.”

Așadar, există o multitudine de beneficii evidente ale corectării voluntare, “în situaţia în care corectarea bazei impozabile se face înainte de începerea inspecţiei, accesoriile plătite pentru principal reprezintă doar 7,3% pe an, pe când, dacă inspecţia fiscală a început, accesoriiile pentru acelaşi principal vor reprezenta 36% pe an”, a evidențiat avocatul.

Trainingul în sine de pregătire a unei inspecții fiscale în cadrul unei simulări le arată firmelor că nu orice solicitare din partea Fiscului reprezintă întotdeauna o instrucţiune imperativă. Așadar, trebuie identificate toate solicitările cărora firmele le pot da curs într-un termen rezonabil prevăzut de lege, și nu imediat. Astfel, se pot pregăti, în mod corespunzător, atunci când vine vorba despre cererile de informaţii şi documente făcute de inspectorii fiscali. 

Mai trebuie punctat și că, de regulă, interogarea angajaţilor de către Fisc este o măsură de excepţie, care se poate face doar în anumite condiţii, extrem de restrictive, a indicat specialistul. “Nu toate motivele invocate pentru suspendarea inspecţiei sunt legal invocate. Invocarea prescripţiei extinctive de către contribuabil poate duce la excluderea unor perioade fiscale din obiectul controlului.”

Nu în ultimul rând, o inspecție fiscală nu poate să depășească perioada de maximum 360 de zile. În caz contrar, rezultatele acesteia sunt anulate de drept. Această sancțiune de care trebuie să țină seama echipa de inspecție fiscală oferă firmelor posibilitatea de a-şi stabili o strategie coerentă, ce poate duce la diminuarea riscului fiscal atât în cadrul inspecţiei, cât şi în cadrul procedurilor administrative şi judiciare de atac.