În contextul reorganizării Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), autoritățile au stabilit oficial prin OG că inclusiv activitatea de emitere a soluțiilor fiscale individuale anticipate (SFIA) va trece la Ministerul Finanțelor (MF). SFIA reprezintă un instrument prin care firmele pot obține în avans, contra cost, un tratament fiscal pentru spețe complexe, fără a mai exista riscul contestării la un eventual control ulterior.
„S-a luat decizia, la nivelul conducerii MF, ca soluțiile fiscale individuale anticipate să treacă de la ANAF la MF, respectiv sub coordonarea Direcției Generale de Legislație Fiscală. Chiar zilele acestea o să apară noua organigramă și noile atribuții ale Direcției, cu preluarea corespunzătoare a structurii și a posturilor aferente pentru emiterea soluțiilor la nivelul MF, nu la ANAF. Sper că este o veste bună pentru contribuabili”, a anunțat recent, la conferința de fiscalitate organizată de EY România,
Iulian Ardeleanu, Director General în MF.
Astfel, măsura a fost prinsă luni în
OG 11/2022, însă
pentru aplicarea efectivă mai e nevoie de reguli procedurale. Adică e necesară atât aprobarea unui
proiect de HG inițiat recent pentru reorganizarea ANAF, cât și apariția unui ordin MF cu regulile obținerii soluțiilor individuale.
Măsura vine în contextul în care oricum se fac demersuri în perioada asta pentru
preluarea la minister a activității de soluționare a contestațiilor fiscale și a activității vamale. De ce? Potrivit autorităților, preluarea SFIA de la ANAF la MF va duce la
eficientizarea acestui instrument pe care-l pot folosi contribuabilii. Iar planurile sunt ca același lucru să se întâmple, în viitor, și cu activitatea de acorduri de prețuri în avans.
„Acest transfer al soluțiilor fiscale anticipate face parte cumva din obiectivul nostru de creștere a conformării voluntare. (...) Noi am început să vorbim despre lucrul acesta acum aproape un an, în martie. Am reușit acum să facem primul pas - cu privire la SFIA. Evident că următorul pas, în măsura în care vedem că avem succes cu privire la SFIA, va fi cel legat de acordurile de prețuri în avans”, a precizat, la același eveniment,
Alin Chitu, Secretar de Stat în MF.
În momentul de față,
soluțiile individuale cad în „ograda” Fiscului, regulile emiterii acestora fiind prinse în
Ordinul ANAF 3.736/2015. Din prevederile actului normativ reiese că orice contribuabil care anticipează că se va confrunta cu
o speță complexă pentru care nu știe ce tratament fiscal să aplice poate cere la ANAF o soluție personalizată.
„Contribuabilii/plătitorii înregistraţi la organele fiscale din România pot solicita Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emiterea unei soluţii fiscale, prin depunerea unei cereri. Situaţia fiscală de fapt viitoare a cărei reglementare se solicită trebuie să fie ulterioară depunerii cererii. Tratamentul fiscal stabilit prin soluţia fiscală va fi aplicabil de la data operaţiunii viitoare a cărei reglementare s-a solicitat”, scrie în ordin.
Dacă până acum termenul de acordare a soluției era de trei luni,
Guvernul l-a dublat la șase luni prin OG 11/2022, în contextul mutării activității la minister. Totodată, e bine de precizat că cererile de emitere a soluțiilor fiscale individuale anticipate care sunt
în curs de soluționare la data de 3 februarie 2022 vor fi soluționate de MF, nu de ANAF.
Specialiștii Deloitte România explicau acum câțiva ani, într-un
articol în care se refereau inclusiv la SFIA, că obținerea unei soluții individuale este o garanție că tratamentul fiscal indicat de autorități este inatacabil la eventuale controale ulterioare.
„Conform legii, SFIA este un act administrativ emis de ANAF în vederea soluționării unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unor situații fiscale de fapt viitoare și garantează contribuabilului că tratamentul fiscal aplicat nu va fi contestat de către un inspector fiscal în cadrul unei inspecții”, scria sursa citată.
La articolul 52 al
Codului de procedură fiscală scrie că emiterea unei soluții personalizate costă
3.000 de euro pentru contribuabilii mici și mijlocii și
5.000 de euro pentru contribuabilii mari.
Atenție! Pentru a se aplica măsura din OG 11/2022, e nevoie de oficializarea reorganizării ANAF și de apariția unui ordin MF cu regulile obținerii SFIA.
Comentarii articol (0)