Practica discutabilă a ANAF de a stabili sedii fixe în urma controalelor și a cere sume suplimentare, invalidată de CJUE

Judecătorii CJUE au stabilit, în cauza C-333/20, că, în sensul legislației europene de TVA, „o societate care are sediul social într-un stat membru nu dispune de un sediu fix într-un alt stat membru pentru motivul că societatea respectivă deține în acest din urmă stat o filială care îi pune la dispoziție resurse umane și tehnice în temeiul unor contracte prin care această filială îi furnizează, în mod exclusiv, servicii de marketing, reglementare, publicitate și reprezentare care pot influența în mod direct volumul vânzărilor sale.”

Potrivit specialiștilor, această interpretare a legislației europene de TVA are relevanță nu doar în cauza amintită, ci și în alte situații similare în care Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit, în urma controalelor, sedii fixe în România și a impus sume suplimentare de plată.

„Decizia CJUE, obținută într-un litigiu demarat în urmă cu cinci ani, este extrem de importantă, pentru că are impact nu doar asupra contribuabilului implicat în acest caz, ci asupra unui număr mare de societăți care folosesc un model de afaceri asemănător și care s-au confruntat, de-a lungul timpului, cu decizii similare din partea autorității fiscale. Toți acești contribuabili ar trebui să își recupereze sumele plătite ca urmare a unor astfel de decizii, plus dobânda aferentă”, a atenționat Vlad Boeriu, Partener Coordonator Servicii Fiscale și Juridice la Deloitte România, într-un comunicat remis azi redacției noastre.

Ideea că recenta decizie CJUE invalidează practica inspectorilor ANAF a fost susținută și de cei de la PwC România. Astfel, interpretarea judecătorilor are efecte importante și pentru relații de afaceri asemănătoare celei din cauza C-333/20 în domenii precum cel farmaceutic sau cel auto.

„Deși decizia CJUE este succintă față de alte hotărâri pronunțate în ceea ce privește controversatul concept al sediului fix, iar instanța europeană a decis, în mod neobișnuit pentru astfel de cazuri, să pronunțe hotărârea fără opinia unui avocat general, aceasta aduce o serie de elemente și clarificări importante ce pot avea consecințe semnificative în structurile similare de business din mai multe sectoare, precum farmaceutic, auto sau structuri de procesare pe bază de comandă”, au precizat, într-o informare remisă nouă azi, specialiștii PwC.

În cauza în care s-a pronunțat CJUE era vorba de o relație de afaceri între o firmă din Germania și o firmă din România, în care cea din urmă a prestat și facturat servicii către prima fără TVA. Cu alte cuvinte, s-a considerat că locul de prestare a serviciilor este în Germania, nu în România, chestiune cu care ANAF n-a fost de acord.

„În speță, societatea din România a prestat către societatea afiliată din alt stat membru servicii de marketing, reglementare, publicitate și reprezentare. Societatea română a emis facturi fără TVA pentru serviciile prestate, apreciind că locul de prestare a acestora era situat acolo unde beneficiarul serviciilor și-a stabilit sediul activității economice. În urma unei inspecții fiscale pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 2014 și 31 decembrie 2016, autoritatea fiscală a apreciat că serviciile prestate de societatea română ar fi trebuit să fie facturate cu TVA din România.

În opinia organului fiscal, beneficiarul serviciilor avea un sediu fix în România, considerând că resursele tehnice și umane ale societății române s-au aflat permanent la dispoziția societății din străinătate. În consecință, autoritatea a impus TVA de plată suplimentar, cu dobânzi și penalități”, au detaliat cei de la Deloitte, care au fost implicați în mod direct în litigiul clarificat de CJUE.

Problema sediului fix este una dintre tendințele întâlnite în ultimii ani în controalele fiscale derulate de ANAF. Această practică discutabilă a inspectorilor schimbă cu totul tratamentul fiscal, pentru că se modifică atât locul prestării serviciilor, cât și contribuabilul obligat la plata taxei.