Analiză AESSM: Aspectele de SSM în cazul lucrătorilor de pe platformele digitale de muncă, mult prea neglijate de autorități

„În pofida noilor oportunități de angajare pe care le oferă, comunitățile științifice și politice și-au exprimat îngrijorarea cu privire la condițiile de muncă și de ocupare a forței de muncă în cazul lucrului pe platforme digitale, inclusiv în domeniul securității și sănătății”, scrie Agenția Europeană pentru SSM (AESSM), pe marginea unui raport publicat în martie privind munca pe platformele digitale și SSM-ul (raportul e disponibil aici, doar în limba engleză). În urmă cu două luni, Agenția analiza, într-un alt raport, tot pe aceeași temă, cum stau țările UE la capitolul reglementării în domeniul muncii pe platformele digitale (precum cele de livrări, ridesharing ș.a.m.d.).

Ceea ce reușesc platformele de muncă digitale este să coboare puțin nivelul de dificultate de care multe persoane se lovesc când încearcă să intre pe „piața de muncă clasică”, dar și să dea posibilitatea celor care nu-și doresc neapărat un program fix de opt ore de muncă pe zi, de la 8:00 la 16:00 sau unul cu jumătate de normă, de asemenea fix, ci flexibilitate și/sau un venit suplimentar. Doar că „flexibilitatea”, „rapiditatea” și „formalismul scăzut” vin adesea cu mai puține protecții oferite lucrătorilor pe platformele digitale.

În România, în ridesharing, ne-o spune OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ, conducătorul auto este titular sau angajat al operatorului de transport alternativ (acesta din urmă putând fi persoană fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau persoana juridică deținătoare a autoturismului cu care se efectuează transport alternativ). Practic, conducătorul este orice mai puțin angajatul platformei digitale de muncă - e ori un independent care e licențiat și are propria formă juridică prin care activează, propria mașină ș.a.m.d., ori e angajatul unui astfel de operator care s-a înscris cu flota sa de mașini să colaboreze cu platforma. În cazul platformelor de livrări, lucrătorii cu contract de muncă cu normă parțială (de cele mai multe ori făcut pe două ore) sunt tot intermediați - adică sunt angajați de altcineva. Mai mult, la o simplă căutare pe diversele grupuri de discuție din online, vedem că există printre aceștia și lucrători care nu au semnat niciun contract sau care, de cele mai multe ori, muncesc mult peste norma din contractul la care au aderat (termenii și condițiile fiind standard, nenegociabili, fix cum nu ar trebui să fie termenii unui contract de muncă).

În realitate, acest mic lanț slăbește din atenția și importanța acordată drepturilor acestor lucrători - iar cel mai mult are de suferit aici subiectul sănătății și securității acestor lucrători.

Modul cum platformele împachetează informația pentru cei care vor să li se alăture și să lucreze pentru ele este acela că sunt, în linii mari, independenți - sau proprii șefi - cu toate că modul cum funcționează platformele respective conduc la o idee contrară. Tocmai de aceea, în raportul AESSM se vorbește despre lucrători („workers”, fie că aceștia sunt angajați - employees - sau independenți sau că au orice alt statut - de exemplu, lucrători dependenți). În România, distincția între lucrătorii dependenți (în speță, salariații) și cei independenți e deosebit de importantă din perspectiva SSM-ului, pentru că cel care are un PFA nu-și pune problema SSM-ului mai mult decât și-o pune în ceea ce privește propria sa persoană în viața sa de zi cu zi, însă angajatorul are un șir lung de obligații de SSM față de angajații săi (exemplul accidentelor de muncă, al concediilor medicale ș.a.m.d.).

Notă: În 2021, analizam, împreună cu un avocat, care ar putea fi „urmările” unei decizii definitive din Marea Britanie privind recunoașterea calității de lucrător dependent a șoferului Uber în raport cu platforma, în locul celei de independent - în contextul legislației actuale din România, desigur. 

Serviciile de livrare alimentară și cele de ridesharing, cele mai problematice din perspectiva SSM

„Platformele digitale specifică adesea, în mod explicit, în termenii și condițiile de pe site că nu există niciun fel de raport de tip angajator-angajat între aceștia și lucrătorii ce folosesc platforma. Lucrătorii de pe platformele digitale de muncă sunt încadrați de plano ca lucrând pe cont propriu (sau ca fiind proprii angajați), indiferent de circumstanțele concrete în care le este alocată, organizată, desfășurată, monitorizată și evaluată munca”, scrie AESSM în raportul său recent, dar studiile și jurprisprudența ultimilor ani (din SUA, din Marea Britanie ș.a.m.d.) arată că mai ales în cazul lucrătorilor necalificați de pe platformele acestea de muncă digitală e vorba de o încadrare eronată a tipului de muncă pe care-l fac. 

AESSM se referă, în mod concret, la lucrătorii de pe platformele de livrare de mâncare, băuturi și alte produse și la șoferii ce lucrează în sistemul de ridesharing. Conceptul de platformă digitală de muncă nu le cuprinde însă numai pe acestea precum Uber, Bolt sau Glovo - însă platformele de acest tip, având în vedere tipul de servicii pe care le prestează lucrătorii, (1) atrag îndeobște forță de muncă necalificată și (2) implică cele mai multe riscuri de SSM în activitatea curentă - comparativ cu un lucrător care prestează servicii de IT pe o astfel de platformă, din confortul casei sale, de pildă.

Comparația între activitatea lucrătorului de pe platforma digitală cu cea a lucrătorului obișnuit, ușor de făcut

În raportul recent, Agenția Europeană arată că e extrem de facil și la îndemână să facem comparația între activitatea unui lucrător de pe o astfel de platformă și unul care lucrează, clasic, pentru o firmă cu un obiect de activitate similar. De pildă, între un livrator al platformei digitale și un livrator angajat cu contract de muncă al unei firme de livrări care are contracte cu cinci restaurante dintr-un oraș pentru preluarea și transportul comenzilor primite. 

Deși e adevărat că cel din urmă reprezintă așa-zisa muncă de ieri, iar cel dintâi reprezintă munca „de acum”, reflectată cât de cât de evoluțiile tehnologice și de nevoile actuale ale consumatorilor, esența muncii este aceeași și la un lucrător, și la celălalt. Doar că diferă „ambalajul”. Atunci de ce lucrătorul de pe platforma digitală nu are vocație la aceleași drepturi recunoscute de lege celuilalt? 

„E important să observăm că munca pe aceste platforme implică adesea activități și sectoare de activitate care sunt în general considerate ca având un grad de risc mai mare ca altele - transporturi, curățenie și construcții (aici, AESSM se referă la lucrătorii manuali, adică cei care vin să repare diverse lucruri prin casă ori grădină ș.a.m.d. - n.red.), unde sunt raportate mai multe accidente de muncă (severe), îmbolnăviri și vătămări (...) Lucrătorilor de pe platforme s-ar putea să le lipsească deseori calificările necesare pentru a face muncile respective, trainingul necesar (...) Și când platforma pune presiune pe lucrător să muncească mai repede, să-și asume mai multe sarcini etc., riscul crește exponențial”, a mai subliniat AESSM în raportul său.

În linii mari, platformele le spun lucrătorilor: descurcați-vă!, responsabilitatea e la voi. Necesitatea de a asigura nevoi financiare temporare îi împinge pe cei mai mulți să-și asume toate riscurile, iar asta în special în cazul celor necalificați. Un exemplu subliniat de AESSM în raportul său este al distribuției de materiale de protecție în perioadele de vârf ale pandemiei de COVID-19.

Printre altele, Agenția Europeană mai arată înspre GDPR și modul total lipsit de transparență în care comporamentul acestor lucrători este monitorizat și evaluat continuu și înspre deciziile (semi)automatizate luate de diverși algoritmi. Tototdată, există o problemă și cu lipsa de control a lucrătorilor cu privire la volumul de muncă pe care vor trebui să-l facă, într-un final, pentru clientul platformei, în contexul în care tariful a fost deja stabilit și nu mai poate fi modificat în consecință. 

La nivel european, doar două state au adoptat legislație specifică

Așa cum arăta într-un raport precedent Agenția, doar Italia și Franța au adoptat legislație specifică pentru lucrătorii de pe platformele digitale de muncă. Și chiar dacă autoritățile din alte state precum Belgia, Danemarca, Suedia sau Marea Britanie s-au concentrat în ultimii ani pe acest sector de muncă, AESSM arată că atenția nu s-a canalizat aproape deloc și pe aspectele ce țin de SSM.

Statutul juridic exact al acestor lucrători, respectiv dacă trebuie încadrați ca salariați ori nu, rămâne o discuție încă deschisă la nivel european. Mai mult decât a face o încadrare într-o categorie ori alta, care pare la acest moment imposibilă, cel mai probabil, o viitoare reglementare europeană va propune o încadrare nouă a acestora. 

În raportul AESSM scrie că unele state din UE, printre care și România, nu consideră că modul în care își desfășoară activitatea acești lucrători pune probleme de încadrare juridică. Aceasta e, de fapt, singura mențiune pe care o găsim cu privire la România în raportul Agenției.