Interdicția cu privire la efectuarea de ore suplimentare (cu cele două excepții de mai sus) trebuie trecută în contractul de muncă încheiat, altfel legiuitorul prezumă, fără a se permite dovada contrară, că e vorba de un contract de muncă pentru normă întreagă (adică opt ore de muncă, 40 de ore norma săptămânală). Codul muncii impune ca un contract de muncă cu timp parțial să cuprindă obligatoriu și durata muncii şi repartizarea programului de lucru, precum și condiţiile în care se poate modifica programul de lucru. De includerea acestor prevederi în contract depinde, de asemenea, considerarea acestuia drept contract part-time.
Și dacă, totuși, se muncește în fapt peste orele din contract? Codul muncii califică această situație în mod expres ca muncă nedeclarată - „primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial”. Angajații în această situație vor fi văzuți ca angajați „la gri” și firmele vor fi obligate să le modifice contractele pentru a reflecta situația de fapt.
Sancțiunea aici specifică și mult mai dură decât cea pentru prestarea muncii suplimentare fără respectarea condițiilor din cod: „primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariați cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial, cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 200.000 lei”, prevede Codul muncii.
În schimb, sancțiunea specifică în cazul prestării nelegale a muncii suplimentare e mult mai mică - „nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru fiecare persoană identificată ca prestând muncă suplimentară”.