Codul muncii stabilește că un minor poate fi angajat începând cu vârsta de 16 ani sau 15 ani, dacă are acordul părinților, și pentru activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, fără a i se periclita sănătatea, dezvoltarea și pregătirea profesională.
În primul rând, niciun minor nu ar trebui să lucreze fără contract de muncă, înregistrat în Revisal conform legii - amenzile pentru muncă nedeclarată sunt aplicabile în egală măsură (câte 20.000 de lei pentru fiecare persoană care nu are un contract încheiat).
De asemenea, foarte important, perioada de probă nu se poate derula fără un contract de muncă încheiat. Nu este legală paradigma „muncești azi / săptămâna asta, vedem cum te descurci și apoi îți fac contract”. Într-o atare situație vorbim de muncă nedeclarată.
Angajatorii trebuie să rețină că, potrivit legii:
- programul de lucru maxim este de șase ore pe zi/30 de ore pe săptămână (fiind considerat un program full-time); în situaţia în care tânărul cumulează mai multe funcţii în baza unor contracte individuale de muncă, timpul de muncă efectuat se însumează şi nu poate depăşi, cumulat, durata maximă de șase ore pe zi/30 de ore pe săptămână;
- minorii nu pot presta munca suplimentară;
- minorii nu pot presta muncă între orele 20:00 şi 6:00, conform HG nr. 600/2007;
- între două zile de muncă, minorii beneficiază de o perioadă minimă de repaus de 14 ore consecutive;
- minorii nu pot lucra în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase;
- minorii au dreptul la o pauză de masă de cel puțin 30 de minute, dacă durata zilnică de muncă este mai mare de patru ore și jumătate;
- primesc cel puțin trei zile lucrătoare în plus la concediul de odihnă; angajatorii se asigură că perioada liberă de orice muncă este inclusă, în măsura posibilului, în cadrul vacanţelor şcolare ale copiilor care fac obiectul şcolarizării obligatorii pe bază de program integral, impusă de legislaţia naţională.
Angajatorii care nu respectă aceste reguli, precum și cea legată de vârsta minimă de angajare nu riscă doar amenzi, ci chiar pedepse cu închisoarea. "Încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă", este prevăzut în Codul muncii, la art. 265 alin. (1).
Dincolo de aceste aspecte ce reprezintă limitări în cazul muncii minorilor, aceștia au aceleași drepturi și obligații ca orice alt salariat.
Pe partea de SSM, tinerii se află printre grupurile sensibile la riscuri specifice ce trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific. Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice, potrivit Legii nr. 319/2006.
Aici avem în vedere un act normativ foarte important - HG nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă. Hotărârea definește noțiunea de muncă ușoară și obligă angajatorii să asigure tinerilor condiţii de muncă adaptate vârstei lor. Astfel, este interzisă angajarea tinerilor pentru activităţi care:
a) depăşesc în mod evident capacităţile lor fizice sau psihologice;
b) implică o expunere nocivă la agenţi toxici, cancerigeni, care determină modificări genetice ereditare, având efecte nocive pentru făt pe durata gravidităţii sau având orice alt efect nociv cronic asupra fiinţei umane;
c) implică o expunere nocivă la radiaţii;
d) prezintă riscuri de accidentare, pe care se presupune că tinerii nu le pot identifica sau preveni, din cauza atenţiei insuficiente pe care o acordă securităţii în muncă, a lipsei lor de experienţă ori de pregătire;
e) pun în pericol sănătatea acestora din cauza frigului ori a căldurii extreme sau din cauza zgomotului ori a vibraţiilor.
Printre activităţile şi procedeele care sunt susceptibile să antreneze riscuri specifice pentru tineri figurează, în special activităţile care implică o expunere nocivă la agenţii fizici, biologici şi chimici prevăzuţi la pct. I din anexa HG 600 și procedeele şi activităţile prevăzute la pct. II din anexă.
În luna octombrie anul trecut, Inspecția Muncii spunea că au fost au fost aplicate amenzi de 18 milioane de lei, iar șase din cei 325 de angajatori sancționați pentru munca nedeclarată se foloseau de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani. Angajatorul are obligaţia de a proteja tinerii împotriva riscurilor specifice pentru securitatea, sănătatea şi dezvoltarea lor, riscuri care rezultă din lipsa lor de experienţă, din conştientizarea insuficientă a riscurilor existente sau potenţiale ori din faptul că tinerii sunt încă în dezvoltare.
"Folosirea minorilor în activități de muncă nedeclarată este un fapt cu atât mai condamnabil cu cât aceștia nu sunt instruiți nici din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, iar statisticile arată că, oricum, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani sunt mai predispuși la accidente grave la locul de muncă decât adulții mai în vârstă, deci minorii sunt cu atât mai expuși riscurilor de accidentare", declara atunci Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat al Inspecției Muncii.
Comentarii articol (0)