ACCES PREMIUM
De ce premium?
Suprataxarea la part time: Din ianuarie 2023, se plătesc CAS și CASS ca pentru un salariu minim de 2.800 lei
Facilitatea ce constă în 200 de lei netaxabili se aplică din ianuarie 2023 inclusiv în cazul salariaților cu normă parțială, însă într-un mod diferit față de cum se aplică salariaților cu normă întreagă. Ideea de bază este că, pentru angajații part time, angajatorii plătesc contribuții majorate la pensii (CAS) și sănătate (CASS) ca pentru un salariu brut de 2.800 de lei, nu ca pentru salariul minim brut de 3.000 de lei, așa cum ar fi normal.
Articolul continuă mai jos
După cum s-a stabilit recent,
salariul minim brut pe țară va fi, începând din ianuarie 2023, de 3.000 de lei. Asta înseamnă că, în cazul
salariaților part time care câștigă mai puțin de-atât, angajatorii ar trebui să plătească CAS și CASS ca pentru 3.000 de lei, potrivit prevederilor din Codul fiscal ce reglementează suprataxarea la part time.
Totuși, Guvernul a dat, pentru 2023, o facilitate ce constă în
200 de lei netaxabili, conform
OUG 168/2022. Aceasta vizează, în principal,
salariații cu normă întreagă plătiți cu minimul pe economie, însă se aplică și salariaților cu normă parțială (alineatul 5 de la articolul XXXVII).
„Pentru veniturile aferente anului 2023, nivelul salariului de bază minim brut pe țară în cazul salariaților cu contracte de muncă part time, care nu obțin venituri cel puțin la nivelul salariului minim, se diminuează cu suma de 200 lei lunar, ajungând, practic, la nivelul sumei de 2.800 de lei. Astfel, o persoană care nu se încadrează pe excepții și obține un venit brut salarial sub nivelul sumei de 3.000 lei va datora contribuții sociale la nivelul sumei de 2.800 lei”,
a explicat recent Cristian Rapcencu, Managing Partner la Noutăți contabile.
Așadar, în loc să plătească CAS și CASS ca pentru un salariu brut de 3.000 de lei (adică 750 lei pentru pensii și 300 lei pentru sănătate), angajatorii plătesc contribuțiile respective raportându-se la un salariu brut de 2.800 de lei (adică
700 lei pentru pensii și
280 lei pentru sănătate).
Atenție: Diferența între nivelul CAS și CASS pentru venitul realizat efectiv și nivelul CAS și CASS pentru un salariu brut de 2.800 de lei este suportată de angajator pentru salariații part time.
În cazul salariaților
full time, facilitatea celor 200 de lei netaxabili se aplică ușor diferit. Mai precis, pentru un salariu brut de 3.000 de lei, angajatorul plătește taxe ca pentru un salariu brut de 2.800 de lei, însă
facilitatea acoperă atât CAS și CASS, cât și contribuția pentru muncă și impozitul pe venit.
Toate articolele scrise de noi pe tema celor 200 de lei netaxabili pot fi urmărite
în secțiunea specială de aici, iar cele legate de suprataxarea contractelor part time - în
secțiunea specială de aici.
Citește mai mult despre
suprataxare contracte part time,
suma netaxabila din salariul minim,
salariu minim,
salariu minim brut,
salariu minim 2023,
salariu minim brut pe tara,
contracte part time,
contributii sociale contract part time,
salariu part time,
taxare part time,
salariati cu norma partiala,
angajatori,
salariati,
taxe salariale,
CAS,
CASS,
OUG 168/2022 masuri final de an
Specialiști citați în acest articol
Cristian Rapcencu
Lector universitar la ASE București, expert contabil CECCAR și consultant fiscal CCF, Managing Partner, Noutăți fiscale.ro
Cristian Rapcencu este lector universitar doctor la Departamentul de Contabilitate și Audit din cadrul ASE București. Cu o bogată experiență practica în domeniul financiar-contabil, Cristian este lector al unor cursuri practice organizate în Bucuresti și în tară (peste 350 de seminarii de fiscalitate), având la bază modificările și noutățile fiscale și contabile.
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)