Codul muncii prevede de câțiva ani că în cazul în care angajatorul se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar este obligat să elibereze salariaților un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia -- ce conține durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate. Măsura a fost luată pentru a preveni situațiil în care, odată desființat angajatorul, foștii salariați întâmpinau dificultăți în a-și reconstitui vechimea, pentru că nu știau cui să se adreseze pentru a cere documentele și trebuia să caute deținătorul de arhive, care, deseori, era reticent în a oferi documentele. Astfel, instituind obligația de a da aceste adeverințe angajaților, această veche problemă ar fi dispărut. Tot cu acea ocazie, Codul muncii a fost modificat și li s-a dat administratorilor și lichidatorilor obligația de a opera încetările de contracte și de a transmite în Revisal aceste încetări.
Nu exista însă un termen pentru îndeplinirea acestei obligații de a elibera adeverințele din Revisal. De sâmbătă însă avem unul - 60 de zile calendaristice (maximum) - introdus prin Legea nr. 26/2023, recent apărută în Monitorul Oficial. Iar pentru încălcarea obligației avem acum și o mică amendă: între 300 și 1.000 de lei.
„În cazul în care angajatorul se află în procedură de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar este obligat să elibereze salariaților, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, un document care să ateste activitatea desfășurată de aceștia, conform prevederilor alin. (5), să înceteze și să transmită în registrul general de evidență a salariaților încetarea contractelor individuale de muncă”, prevede varianta modificată a art. 34 (61) din Codul muncii.
Problema textului de lege de mai sus, chiar și cu adăugirea privind termenul-limită de 60 de zile, este că e insuficient de clar, așa cum a subliniat, în 2019, când a fost propus în Parlament, inclusiv Consiliul Legislativ. Textul de lege se referă la angajator în mai multe ipoteze (în insolvență, în faliment, în proces de lichidare), dar pare că e scăpat din vedere faptul că angajatorul își continuă existența până la momentul radierii, iar tot până la acel moment este obligat, conform art. 34 (5) să elibereze adeverințe de vechime angajaților atunci când aceștia la cer. Consiliul critica atunci chiar lipsa prevederii unui termen, dar, chiar și așa, Parlamentul a adoptat modificarea fără precizările sugerate.
Acum, tocmai pentru că textul se referă la mai multe ipoteze, există un semn de întrebare cu privire la momentul de la care se calculează acele 60 de zile calendaristice.
Comentarii articol (0)