Legea 125/2023 vizează, mai precis, transpunerea la noi a Directivei europene 1.371/2017, ce este supranumită Directiva PIF. Documentul a fost publicat luni în Monitorul Oficial și intră în vigoare din 25 mai 2023.
În esență, anumite fapte prin care se evită (integral sau parțial) plata TVA-ului sunt considerate, mai nou, infracțiuni, dacă vorbim de scheme frauduloase transfrontaliere. Însă inclusiv tentativele de fraudare pot fi pedepsite. Din moment ce România era în mare întârziere cu transpunerea Directivei PIF, legea a trecut rapid prin procesul de legiferare.
Astfel, în Legea evaziunii se introduce un articol complet nou care prevede următoarele:
„(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi orice acțiune sau inacțiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puțin 10.000.000 euro, în echivalentul monedei naționale, a resurselor bugetului Uniunii Europene, prin:
(2) Tentativa la infracțiunea prevăzută la alin. (1) se pedepsește.”
În cadrul unei conferințe organizate recent de EY România, s-a discutat inclusiv despre măsurile prin care Fiscul poate crește încasările de TVA. Dincolo de proiectele majore de digitalizare a relației cu contribuabilii, a fost adusă în discuție și transpunerea Directivei PIF.
„Am o problemă și la conformarea la plată la TVA. Pentru că am observat că din totalul impozitelor care rămân în arierate și care nu se achită TVA-ul are ponderea cea mai mare. Dacă companiile deja își plătesc tot ce înseamnă -- sau încep să plătească mai mult pe partea asta de -- contribuții, impozit pe profit, impozit pe dividende, am văzut că, dacă ar fi să alegi ce impozit să nu plătești dacă nu-ți ajung banii, întotdeauna este TVA-ul.
Și aici avem o discuție cu Ministerul de Finanțe, pentru că există o directivă europeană care prevede -- și pe care trebuie s-o implementăm și noi -- ca neplata TVA-ului să devină infracțiune. Nu prea convine la nimeni, nu sună foarte plăcut, dar este Directiva PIF, care prevede foarte clar ca neplata TVA-ului să devină infracțiune. Clar va da un semnal către cei care preferă să nu achite TVA-ul, în contrapondere cu alte tipuri de impozite, că lucrurile nu sunt în regulă”, a declarat Lucian Heiuș, Președintele Fiscului.
Desigur, așa cum reiese din lege, nu orice neplată a TVA-ului se poate pedepsi, ci este vorba de fraudele transfrontaliere (inclusiv tentativele) prin care bugetul Uniunii Europene este „văduvit” de cel puțin zece milioane de euro.
Dintr-o opinie trimisă de Camera Consultanților Fiscali către Ministerul Finanțelor, reieșea că legea, în forma sa de proiect, are anumite probleme „tehnice” ce trebuiau să fie rezolvate pentru aplicarea sa corectă în practică. Chestiunile expuse de fiscaliști sunt prezentate pe larg aici. Din moment ce actul a ieșit din Parlament cam în aceeași formă inițiată de Ministerul Finanțelor, pare că nici guvernanții, nici parlamentarii n-au ținut cont de observațiile primite.