Un punct de returnare este un spațiu organizat și gestionat de comercianți sau în parteneriat cu UAT sau Asociațiile de dezvoltare intercomunitară (ADI), unde ambalajele primare nereutilizabile pentru băuturi sunt returnate de către consumatori sau utilizatori finali, pentru restituirea garanției. Comercianții HORECA sau cei care vând produse exclusiv online sau prin intermediul automatelor nu sunt obligați să organizeze astfel de puncte.
Organizarea punctelor de returnare
Toți operatorii economici care comercializează produse în scopul SGR, indiferent de mărimea suprafeței de vânzare, au obligația legală de a organiza puncte de returnare a ambalajelor care fac obiectul SGR. Există diferite moduri în care comercianții își pot îndeplini această obligație, în funcție de suprafața magazinului.
Astfel, comercianții cu o suprafață de vânzare mai mare de 200 mp trebuie să-și organizeze propriile puncte de returnare. În schimb, cei cu o suprafață mai mică decât cea menționată pot opta pentru organizarea propriului punct de returnare, asocierea cu alți comercianți cu suprafețe de vânzare sub 200 mp, sau un acord de parteneriat cu UAT sau ADI.
Comercianții care au o suprafață a structurii de vânzare mai mică de 200 mp, în afară de modalitatea organizării propriului punct de returnare, au posibilitatea să opteze pentru îndeplinirea obligației legale de organizare a punctelor de returnare prin asociere cu alți comercianți care au structuri de vânzare cu o suprafață mai mică de 200 mp, sau prin acord de parteneriat cu unitățile administrativ teritoriale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară.
Amplasarea și programul punctelor de returnare
Punctul de returnare trebuie să fie organizat în cadrul structurii de vânzare a comerciantului sau în imediata vecinătate a acesteia, fără a depăși o distanță de 150 de metri față de magazine (în orașe), și trebuie să aibă cel puțin același program de funcționare cu acesta. Distanța dintre magazine șipunctul de returnare nu poate fi mai mare de 500 metri, pentru magazinele din localitatile rurale.
Conform Hotărârii de Guvern 1074/2021, comercianții trebuie să accepte toate ambalajele SGR returnate de consumatori sau utilizatori finali, indiferent de locul de achiziție a produsului ambalat, fără a condiționa acceptarea ambalajului SGR de prezentarea bonului fiscal. Aceștia au obligația de a păstra ambalajele SGR returnate separat de deșeurile sau alte ambalaje care nu fac parte din SGR. Comercianții pot opta pentru preluarea manuală a ambalajelor sau preluarea acestora cu ajutorul RVM-urilor (sisteme automate de preluare).
Preluarea manuală a ambalajelor SGR
Comercianții care organizează un punct de returnare cu preluare manuală vor verifica dacă ambalajul returnat îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Aceștia vor prelua doar ambalajul care este returnat întreg, fără a fi degradat sau deformat, este golit în întregime de conținut și are aplicat marcajul care indică apartenența la SGR. Pentru toate punctele de returnare, inclusiv cele organizate în afara spațiului de vânzare, operatorii punctelor de returnare vor asigura monitorizarea şi securitatea acestora, în baza unui regulament propriu care să asigure păstrarea integrității punctului de returnare, a echipamentelor acestuia şi a ambalajelor returnate.
Toţi comercianții care organizează un punct de returnare manuală a ambalajelor vor verifica daca ambalajul returnat îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Acestia vor prelua doar ambalajul care este returnat întreg, fără a fi degradat sau deformat, este golit în întregime de conținut și are aplicat marcajul care indică apartenenţa la SGR, în mod vizibil și lizibil.
De asemenea, ei au obligația de a păstra ambalajele SGR returnate separat de deşeuri sau alte ambalaje care nu fac parte din SGR, în vederea preluării acestora de către administratorul SGR și să permită acestuia preluarea ambalajelor SGR de la punctele de returnare, la solicitarea lui sau a unui reprezentant desemnat.
Pentru raportarea ambalajelor care fac obiectul SGR şi a garanțiilor aferente acestora, comercianții vor utiliza sistemul informatic pus la dispoziție online de către administratorul SGR.
Pentru acoperirea costurilor de gestionare a ambalajelor în punctele de returnare, va exista un tarif de gestionare care se va achita operatorilor punctelor de returnare pentru ambalajele preluate de către administratorul SGR și care va fi stabilit de administratorul SGR în conformitate cu metodologia de calcul a tarifului de gestionare care va fi aprobată prin ordin al Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Preluarea automată a ambalajelor SGR
În cazul deciziei de a prelua ambalajele prin aparate de tip RVM, RetuRO, administratorul SGR, recomandă ”să se facă o analiză prealabilă din punctul de vedere al eficienței, în sensul că instalarea RVM-ului să fie justificată din perspectiva numărului de ambalaje SGR ce se estimează a fi returnate la acel punct de returnare organizat şi operat de către comerciant”. Foarte important de știut, toate costurile de achiziție inițilă ale RVM-ului vor fi achitate de către comerciant.
Ridicarea ambalajelor de la punctele de colectare
Administratorul SGR este proprietarul ambalajelor care poartă această marcă și va gestiona ridicarea lor. Frecvența acestor operațiuni de colectare poate varia în funcție de volumul de ambalaje colectate, marimea suprafetei de vanzare, spațiul de stocare a punctului de returnare și pozitionarea geografică a acestuia. Administratorul SGR va prelua ambalajele SGR de la punctele de returnare în așa fel încât să nu perturbe buna funcționare a activității comercianților.
Comentarii articol (7)