Conform formei actuale a Legii 53/2003 - Codul muncii, salariații care au în întreținere copii de până la 11 ani beneficiază de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau telemuncă.
Totuși, în momentul de față, legislația nu acoperă situațiile speciale ale copiilor cu handicap, care, în opinia inițiatorilor, necesită o îngrijire mai intensă și mai mult timp din partea părinților, având în vedere faptul că timpul necesar pentru îngrijirea unui copil cu handicap este semnificativ mai mare comparativ cu cel necesar pentru îngrijirea unui copil fără handicap.
Având în vedere aceste considerente, propunerea legislativă, votată recent de Senat, sugerează introducerea următoarelor facilități pentru părinții copiilor cu handicap:
- extinderea vârstei de la 11 la 18 ani pentru copiii cu handicap aflați în întreținere;
- dublarea zilelor de muncă la domiciliu sau telemuncă de la 4 la 8 zile pe lună pentru părinții copiilor cu handicap, pentru a le permite să își organizeze mai bine viața profesională și personală;
- acordarea a două zile suplimentare de muncă la domiciliu sau telemuncă pentru fiecare copil suplimentar cu handicap, în cazul familiilor cu gemeni, tripleți sau mai mulți copii cu handicap.
Propunerea este fundamentată pe ideea că minorii cu handicap au nevoi speciale atât din punct de vedere fizic cât și psihic, ceea ce presupune o îngrijire suplimentară din partea părinților, iar dezvoltarea fizică şi psihică a unui copil cu handicap diferă considerabil de cea a unui copil fără handicap.
Atenție! Pentru a se aplica, propunerea trebuie adoptată și de Camera Deputaților, promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (1)