Relația de muncă reprezintă, pentru foarte multe persoane, principala sau chiar singura sursă de venit, venit care ar trebui să asigure o existență conformă cu demnitatea umană, iar acest aspect stă la baza principiului stabilității și predictibilității.
Una dintre întrebările pe care ni le putem pune atunci când, din diferite motive, în urma unor sancțiuni aplicate angajatorului există îi este suspendată și activitatea, ce se întâmplă cu contractele de muncă ale salariaților care, la rândul lor, nu-și mai pot desfășura activitatea?
Practic, primul impuls ar fi să ne gândim la faptul că, în urma suspendării activității angajatorului, salariații acestuia, cei care sunt implicați în activitatea redusă sau întreruptă, nu mai pot lucra și astfel angajatorul nu mai datorează salariul acestora.
Corelând dispozițiile Codului muncii, într-adevăr, salariul reprezintă contraprestația muncii prestate de către salariat, însă faptul că angajatorul este, în principal, responsabil pentru suspendarea activității, salariații beneficiază de un nivel adecvat de protecție.
În astfel de situații, angajatorul are la dispoziție două variante, (I) una prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, însă cu aplicarea dispozițiilor art. 53, adică va plăti o indemnizație de cel puțin 75% din salariul de bază în timp ce salariații săi se vor afla la dispoziția sa pentru reînceperea activității și (II) una în care salariații se prezintă la locul de muncă, în timpul programului normal de muncă, dar nu-și pot desfășura activitatea din motive neimputabile lor, primind în schimb cel puțin salariul minim brut pe țară garantat în plată, potrivit art. 164 alin. (4) din Cod.
În același timp, ne putem imagina că se impune remedierea neconformităților care au condus la suspendarea activității, deci cel puțin o parte dintre salariați își vor desfășura activitatea, situație care conduce la plata salariului pentru munca prestată de aceștia.
Angajatorul are la dispoziție instrumentele necesare pentru a lua măsurile necesare cu privire la salariatul sau salariații care au generat această situație, însă nu se poate aprecia că ar fi exclusiv vina sau culpa salariaților, pentru că aceștia lucrează sub autoritatea angajatorului, acesta având nu numai dreptul, ci chiar și obligația de a se asigura că activitatea se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale și poate interveni ori de câte ori constată încălcări ale dispozițiilor legale sau cu privire la activitatea profesională ori nerespectarea disciplinei muncii.
Atât răspunderea disciplinară, cât și cea patrimonială sunt reglementate strict de Codul muncii, iar angajatorul are obligația de a respecta termenele și procedurile specifice.
Astfel, atunci când angajatorul, în urma constatării unor neconformități de către organele de control, are activitatea suspendată temporar, chiar dacă alege ca variantă suspendarea contractelor de muncă ale salariaților care nu-și mai pot desfășura activitatea, va plăti indemnizația prevăzută de art. 53 alin (1) din Cod, iar salariații se vor afla la dispoziția angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activității sau se vor prezenta la locul de muncă și în această situație sunt incidente dispozițiile art. 164 alin (4).
În niciun caz nu vor putea fi suspendate, fără plata unei indemnizații, contractele individuale de muncă.