e-Factura
1. Noi operațiuni pentru care facturile B2B NU trebuie raportate (art. I, pct. 2, art. XXV). Guvernul extinde, de la 1 ianuarie 2025, lista operațiunilor B2B pentru care facturile nu trebuie raportate în sistemul e-Factura. Mai precis, este vorba de facturile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care n-au locul livrării sau prestării în România și de facturile pentru livrările intracomunitare de bunuri, pentru care beneficiarul stabilit în România comunică un cod de TVA din alt stat membru.
2. Răzgândire: facturile simplificate B2B și B2C trebuie raportate, dar cu o excepție notabilă (art. I, pct. 2, 3, art. XXV). Deși facturile simplificate care se emit pentru livrările de bunuri și prestările de servicii, în relația B2B, au fost scutite în mod expres de obligația transmiterii în e-Factura de la 1 ianuarie 2024, lucrurile se schimbă de la 1 ianuarie 2025. Mai precis, facturile simplificate B2B trebuie transmise în sistem, dar nu și bonurile fiscale care îndeplinesc condițiile de factură simplificată (pentru care Fiscul primește oricum informații de la casele de marcat). La fel se întâmplă și pentru facturile din relația B2C, pentru care, de asemenea, se aplica excepția până acum, dar în acest caz obligativitatea folosirii e-Factura intervine abia la 1 ianuarie 2025, odată cu reinstituirea obligativității raportării facturilor simplificate.
3. Facturile simplificate trebuie să conțină noi informații (art. VI, pct. 19, art. VII). Tot de la 1 ianuarie 2025, facturile simplificate trebuie să includă, pe lângă informațiile obligatorii acum, codul de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului (dacă acesta e o persoană impozabilă ori o persoană neimpozabilă).
4. S-a clarificat că CNP-ul e opțional pe facturile B2C (art. I pct. 3). Guvernul a confirmat indirect că obligația de a folosi sistemul e-Factura inclusiv în relația B2C rămâne aplicabilă de la 1 ianuarie 2025. În acest sens, s-a clarificat că firmele nu sunt obligate să colecteze CNP-urile persoanelor fizice pentru a transmite facturile B2C în sistem. Acolo unde nu se pune la dispoziție un CNP, se trece un număr cu 13 zerouri.
5. Facturile pentru achiziții publice trebuie să conțină codurile CPV (art. I, pct. 1, art. XXV). Atunci când vine vorba de operațiuni realizate în baza unor contracte de achiziții publice, achiziții sectoriale și concesiuni de lucrări/servicii, emitenții sunt obligați să includă pe facturile B2G transmise în e-Factura, de la 1 ianuarie 2025, codurile CPV stabilite printr-un regulament european dedicat.
e-TVA
Sancțiunile aferente sistemului au fost amânate din nou (art. II). Sancțiunile aferente sistemului e-TVA, cel care generează deconturi precompletate de TVA, au fost amânate din nou. De data aceasta vorbim de o amânare până la 1 iulie 2025, în condițiile în care se tot discuta despre această măsură încă de după prima amânare de astă-vară.
e-Transport
Amenzile pentru neraportarea anumitor transporturi internaționale, amânate din nou (art. XX). Amenzile pentru neraportarea transporturilor internaționale de bunuri neriscante în e-Transport se vor aplica de la 31 martie 2025, nu de la 1 ianuarie 2025. Însă amânarea regimului sancționatoriu nu vizează toate companiile care fac transporturi internaționale, ci numai pe acelea care dețin, la data transportului, un certificat de operator economic autorizat.
Codul fiscal
1. Riscul ca firmele mari de petrol și gaze să datoreze două impozite suplimentare în 2025, eliminat (art. VI, pct. 2). Impozitul suplimentar pe cifra de afaceri (supranumit ICAS) este extins în 2025 la toate firmele active în sectoarele petrol și gaze naturale, conform unei legi noi. În 2024, ICAS este datorat doar de companiile cu o cifră de afaceri, în anul precedent, de peste 50 milioane euro. Totuși, Guvernul a intervenit cu o corectură la această măsură, pentru a evita o situație problematică - firmele cu cifra de afaceri de peste 50 milioane euro din sectoarele petrol și gaze naturale riscau să datoreze, în 2025, atât ICAS, cât și impozitul minim pe cifra de afaceri (supranumit IMCA), de care au fost scutite în 2024.
2. Noi reguli pentru chiriile plătite de companii și PFA-uri către persoanele fizice (art. VI, pct. 4, 5, 16, art. IX). Câteva clarificări oficiale pentru chiriile plătite persoanelor fizice de firme și PFA-uri, ce erau așteptate de contribuabili de la începutul anului, au venit abia acum. Din 2024, în cazul acestor venituri, reținerea la sursă a impozitului a devenit obligatorie.
3. Operațiuni imobiliare: Noi modificări la impozitarea veniturilor obținute de persoanele fizice (art. VI pct. 6-13, 18, art. VII). Guvernul a venit și cu o serie de optimizări la regulile pentru impozitarea veniturilor obținute de persoanele fizice din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal. Însă trebuie precizat că unele dintre ele vizează inclusiv persoanele juridice.
4. Clarificare: Pensiile din străinătate obținute de români sunt impozitate cu cota de 10% (art. VI, pct. 15). Din cauza apariției, în 2024, a regimului de impozitare progresivă a pensiilor de serviciu, Guvernul a trebuit să vină cu o clarificare pentru a stabili că impozitul aplicabil pensiilor obținute din străinătate este cel de 10%. În caz contrar, exista riscul aplicării impozitării progresive și pentru pensiile din străinătate.
5. Apar și schimbări legate de produsele accizabile (art. VI, pct. 21-31, art. VII, art. VIII). În linii mari, autoritățile au introdus posibilitatea încadrării unor operatori economici la risc fiscal ridicat, situație în care aceștia capătă obligații noi vizavi de produsele accizabile cu care fac afaceri. Măsurile se aplică de la 1 februarie 2025.
Legea contabilității
1. Situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale au termene fixe de depunere (art. X). După ani de zile în care au planat incertitudini asupra termenelor corecte pentru transmiterea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale, autoritățile au stabilit termene fixe. De asemenea, au apărut și reguli pentru situațiile în care acele termene pică în zile nelucrătoare.
2. Din 2026, bilanțurile anuale se depun exclusiv electronic (art. X). Începând cu exercițiul financiar al anului 2025, situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale urmează să fie depuse la autoritățile fiscale exclusiv online. Concret, asta înseamnă că prima depunere exclusiv electronică va fi făcută la 31 mai 2026.
3. Balanța de verificare trebuie întocmită lunar (art. X). Periodicitatea de întocmire a balanței de verificare a fost modificată, aceasta fiind necesară lunar de-acum. Anterior acestei modificări, balanța de verificare se întocmea mai rar de-atât.
4. Noutăți la semnarea bilanțurilor anuale (art. X). Situațiile financiare și raportările contabile trebuie să conțină și semnătura reprezentantului legal al companiei, este indicat expres în urma modificărilor recente.
Notă: Măsurile cuprinse în această ordonanță sunt detaliate pe larg în secțiunea specială de aici.