Lucrand la o firma sapte luni am fost obligat sa semnez cererea de desfacere a contractului de munca cu art. 55 lit.b, in data de 01.03.2011. De atunci nu am primit nici nota de lichidare, nici cartea de munca, nu am documentul necesar nici sa ma angajez din nou, nici sa fiu luat in evidenta ca persoana aflata in cautarea unui loc de munca. Ce mai pot face ? In afara de a scrie cereri peste cereri la conducerea firmei.
Lucrand la o firma timp de sapte luni, perioada determinata, mi s-a impus incetarea contractului in bza art. 55 lit.b, dar pentru ultima luna lucrata, nu am mai primit nici un ban salar. Fara sa mi se aduca la cunostinta motivele.
Pot exista motive legale pentru care sa mi se retina salariul fara sa fiu anuntat in scris?
Mi s-a pus in vedere verbal prin data de 15 februarie, iar in data de 1 martie, adica astazi, mi s-a inmanat un formular prin care solicit incetarea contractului potrivit art.55 lit.b din Codul Muncii. Nu l-am completat si semnat.
Am lucrat de la 1 aug. 2010.pana la 1 noiembrie 2010. cu contract pe durata determinata. Mi s-a prelungit contractul cu sase luni, dar nici azi nu am primit spre semnare actul aditional aferent.
Mai mult, mi s-a pus in vedere incetarea contractului cu data de 1 martie.2011 in baza art. 55 lit.B din codul muncii., desi eu nu am cerut sau dorit incetarea contrctului.
Asadar poate inceta un contract inexistent?
Am vreun dezavantaj daca plec in baza art.55 lit.b?
Mentionez ca am incetat somajul la 1 august dupa 11luni si desi am 12 luni lucrate in 2 ani, din cate stiu nu beneficiez de somaj.
Am lucrat in doua etape 14 luni in ultimii doi ani, intre cele doua perioade de lucru am fost in somaj opt luni. Am dreptul la somaj in aceste conditii? Am o vechime totala in campul muncii de peste 18 ani.
Ce avantaje are un angajator daca angajeaza pe cineva cu patru ore, in realitate acesta lucrand 8?
Ce avantaje are un angajator daca angajeaza pe cineva pe durata determinata si nu pe durata nedeterminata?
Am lucrat 3 luni cu contract pe durata determinata, pana la 31 octombrie, dupa care mi s-a comunicat verbal ca mi s-a prelungit contractul cu 6 luni de la 1 noiembrie. Nici pana astazi 16 decembrie nu am semnat noul contract, nu mi l-au prezentat. In aceasta situatie ii pot parasi fara preaviz?
Am lucrat intre 1 august si 1 noiembrie cu contrct pe perioada determinata (3 luni). Dupa care nu mi s-a mai facut nici un act aditional sau contract nou. Desi mi s-a promis un nou contract pe 6 luni, verbal, dar nimic. Perioada lucrata de mine intre 1 noiembrie si astazi, fara contract, se poate considera munca la negru? Pot parasi firma lichidand fara preavizul de 15 zile? Din moment ce nu exista nici un contract intre mine si firma respectiva in prezent. Va multumesc.
La 1 noiembrie a expirat contractul meu pe durata determinata de trei luni, iar directoarea mi-a promis verbal o prelungire de contract pe sase luni. Asta s-a intamplat in 28 octombrie. De atunci nu a aparut nici un contract iar eu lucrez in continuare fara contract valabil semnat., oare este legal? Voi fi platit pentru zilele lucrate fara contract?