avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 680 soluții astăzi
Forum Activitate Vârlan Alexandra

Activitate Vârlan Alexandra

Va mulțumesc.
Bună ziua. Va rog sa ma ajutați cu o problema. Sora si fratele meu au mers la asociația de proprietari ca să se lămurească la niște neînțelegeri. Deci, au avut de plata o suma de bani și au plătit, dar de plata le au venit tot mai mult. Când au mers și au cerut explicații intr-un mod frumos, dar președintele a început sa ii înjure. Au ieșit afara iar acesta din urma l-a prins pe fratele meu care e minor de par și l-a trântit pe jos. I-a rupt și haina. Sora mea împreună cu un alt prieten de al fratelui meu, minor și el, l-au scos din mâinile individului, dar și sora mea a fost lovita și e vanata la ochi si prietenul fratelui meu are buza sparta. În cele din urma au chemat politia, dar de la politie a venit o doamna care nici măcar nu a vorbit cu ei, colegul dânsei i-a legitimat și atât. După ce a ieșit împreună cu individul din asociație le-a zis alor mei ca le da 2000 de lei amenda. Era de la politia comunitara. As dori, dacă se poate, sa imi spuneți toți pașii care ar trebui urmați pentru a face dreptate. Nu mi se pare admisibil ca un om plătit din banii noștri sa facă asa ceva. Va mulțumesc.
Bună seara! Dacă eu sunt în CIC și am domiciliul în Bihor o pot lua cumva pe asigurarea mea de sanatate pe mama mea care are domiciliul în județul Neamț? E urgent. Mulțumesc.
Bună ziua. Eu am fost în concediu de creștere al copilului și am beneficiat de indemnizatie. Când copilul a făcut 2 ani, eu am rămas insarcinata din nou. Nu am mai putut sa ma angajez deoarece a fost sarcina cu probleme de la început. Mi s a acceptat indemnizația și la al doilea, dar ce nu înțeleg eu, din ce zi mi se plătește indemnizația dacă eu nu am avut concediu postnatal și prenatal dat de angajator? De la naștere sau după cele 43 de zile de postnatal?
Buna ziua! Eu am un copil de 6 ani. Acesta a fost crescut de micuț de mama mea, eu m-am mutat intr-o alta regiune si am incercat sa il iau si pe el, dar acesta refuza pentru ca este foarte atasat de mama mea. Pot spune ca o iubește enorm. Eu as vrea sa i-l dau in Plasament, dar sa il pot vedea si sa ma pot ocupa de el ca si pana acum. Cum as putea proceda ca sa ii pot face actele necesare mamei mele? Multumesc.
Discuție Amenzi vamale
Buna ziua. As dori sa va adresez o intrebare. Amenzile vamale pot fi plătite în termen de 15 zile la jumătate din valoarea ei?
Buna seara! As dori sa ma lamuriti intr-o problema, daca se poate. Am o angajata care a intrat in concediu prenatal si as dori sa stiu cat o sa platesc cartea de munca si ce suma? Ramane tot 781 sau mai scade? In cat timp imi intra banii pentru concediul ei? Eu as vrea sa imi inchid firma dupa ce intra ea in CIC.. ce trebuie sa fac ca sa inchid?
Răspuns la discuția Cum o pot pensiona pe mama?
Mulțumesc frumos. ☺
Buna ziua! Mama mea are 47 de ani si a fost operata de cancer de col in Italia. S a intors in tara definitiv. Acum ceva vreme a facut diabet si a devenit dependenta de insulina. Are si niste probleme la inima. Ea nemaiputand lucra si a platit asigurare pentru a i se elibera reteta de insulina. Nu a mai putut sa plateasca si nu i s a mai eliberat deloc insulina. Eu stiam ca in caz de diabet trebuie pensionata dar cei de la pensii au zis ca nu se poate. Are sau nu dreptul la pensie? Cunosc persoane din alte zone ale țării care pentru diabet s au pensionat. Unde trebuie sa merg si ce trebuie sa fac?
Buna ziua. Am un copil in varsta de 4 ani. Acesta este pe numele meu deci sunt singura răspunzătoare pentru el. Acum ceva vreme eu m am căsătorit si m am mutat departe de casa, insa pe micuț nu l am putut lua deoarece el este foarte atașat de mama mea. Am incercat sa il iau de cateva ori si mereu a trebuit sa il duc înapoi. Acum, eu as vrea sa stiu cum as putea sa il dau mamei mele in plasament? Ar fi mai ok si nici nu ar mai trebui semnaturile mele peste tot. Noi in continuare pastram legătura, stie ca sunt mama lui dar as vrea sa fie ok si pentru el si sa nu mai fie nevoit sa astepte cand are nevoie sa rezolve ceva pana vin eu. Se poate rezolva cu plasamentul si fara sa fim nevoite sa ajungem la tribunal? Va mulțumesc.