As vrea sa stiu aproximativ cu cat timp inainte va aparea tematica si bibliografia pentru examenul din noiembrie anul acesta?? am consultat tematica si bibliografia de anul trecut dar presupun ca trebuie sa apara pt examenul de anul acesta...Am terminat facultatea anul acesta si as dori sa dau examen la Baroul Sibiu cu toate ca sunt o multime de lucruri pe care nu le stiu inca si as dori sa le aflu: in cazul fericit de promovare a examenului, in cat timp trebuie sa-mi gasesc un maestru?? sunt sanse de a intra daca ma apuc de invatat de maine? va rog frumos sa-mi raspundeti in masura in care cunoasteti aceste lucruri. merci mult :)
Aprecierea probelor, ca ultimă problemă pe care o are de rezolvat instanţa cu privire la probe, constă în operaţiunea mentală a acesteia pentru a determina puterea doveditoare şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi a probelor în ansamblul lor.
Această operaţiune are loc după ce s-au administrat probele şi s-au pus concluzii pe fond de către părţi, când instanţa se retrage pentru deliberare. Spre deosebire de admisibilitatea şi administrarea probelor care se face în şedinţă publică, în contradictoriu, aprecierea probelor se face în secret, în camera de consiliu sau în şedinţă, dacă procesul nu prezintă nici o dificultate.
Aprecierea probelor s-a făcut diferit în funcţie de sistemul care guverna într-o epocă sau alta, însă scopul mijloacelor de probă era acelaşi: de a determina convingerea judecătorului.
Istoria dreptului probator a cunoscut mai multe sisteme de probaţiune:
a) Sistemul probei libere sau morale;
b) Sistemul probelor legale sau formale;
c) Sistemul mixt sau eclectic ori sistemul intimei convingeri a judecătorului combinat cu sistemul probelor formale.
În art.591-601 C.proc.civ. sunt reglementate trei măsuri asigurătorii : sechestrul asigurător (art.591-596), poprirea asigurătorie (art.597) şi sechestrul judiciar (art.598-601). Măsurile asigurătorii sunt mijloace procesuale care intră în conţinutul acţiunii civile şi au ca scop asigurarea părţii asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite, dacă va obţine titlu executoriu.
Sechestrul asigurător este măsura asigurătorie care se aplică în cazul în care obiectul litigiului de fond îl reprezintă plata unei sume de bani şi constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debitorului pârât până la terminarea procesului, în scopul de a garanta reclamantului posibilitatea de a-şi realiza creanţa constatată prin hotărârea ce se va pronunţa. Sechestrul asigurător se poate încuviinţa şi în situaţia în care creanţa creditorului nu este exigibilă, dacă debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea (art.591 alin.3 C.proc.civ.).
Procedură: Cererea de înfiinţare a sechestrului se soluţionează de către instanţa care judecă procesul de fond (art.592 alin.1 C.proc.civ.), întrucât ea are caracter accesoriu acestui proces. Instanţa va hotărî în camera de consiliu, de urgenţă, prin încheiere executorie ce poate fi recurată în 5 zile de la comunicare. Sechestrul se poate ridica dacă cererea principală de încuviinţare a măsurii de asigurare a fost anulată, perimată ori respinsă prin hotărâre irevocabilă.
Poprirea asigurătorie este o altă măsură asigurătorie care se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile stabilite de art.591 (art.597 alin.1 C.proc.civ.). În alin.2 al art.597 C.proc.civ. se prevede că dispoziţiile art.592-595 se aplică în mod corespunzător.
Aşadar, pentru înfiinţarea popririi asigurătorii sunt necesare aceleaşi dovezi ca şi în cazul înfiinţării sechestrului asigurător : declanşarea procesului pe fond, înscrisul constatator al creanţei sau recipisa depunerii unei cauţiuni în lipsa unui înscris.
Sechestrul judiciar este măsura asigurătorie care se încuviinţează asupra bunului sau bunurilor ce formează obiectul procesului pe fond şi care constă în încredinţarea, de către instanţă, a pazei sau administrării acestor bunuri unei anumite persoane, până la soluţionarea procesului.
Potrivit art.599 alin.1 C.proc.civ., sechestrul judiciar se va putea înfiinţa, chiar fără să existe un proces:
a) asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;
b) asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;
c) asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanţia creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice să bănuiască că debitorul va fugi ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.
În aceste cazuri, competentă este instanţa în circumscripţia căreia se află bunul, în faţa căreia trebuie să se facă dovada situaţiilor menţionate.
Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. În caz de admitere, instanţa va putea să oblige pe reclamant la darea unei cauţiuni, iar în cazul bunurilor imobile se va proceda potrivit art.593 alin. 3. Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunţare. Dispoziţiile art.592 alin. 3 se aplică în mod corespunzător (art.600 alin.1 C.proc.civ.).
O dată cu aprobarea sechestrului, se numeşte şi un administrator-sechestru (depozitar), prin acordul părţilor sau din oficiu. Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare şi administrare, va încasa orice venituri şi sume datorate şi va putea plăti datorii cu caracter curent, precum şi cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, el va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instanţei care l-a numit.
În cazuri urgente, preşedintele instanţei va putea numi, prin încheiere irevocabilă dată fără citarea părţilor, un administrator provizoriu până la soluţionarea cererii de sechestru judiciar (art.601 C.proc.civ.).
Executarea silită prin urmărirea bunurilor mobile
Urmărirea bunurilor mobile ale debitorului reprezintă o modalitate de executare silită indirectă a creanţei bugetare. Bunurile mobile ale debitorilor sunt valorificate prin vânzarea la licitaţie sau prin alte modalităţi, suma de bani astfel obţinută fiind destinată a acoperi obligaţia de plată ce revine contribuabilului urmărit.
Sunt urmăribile orice bunuri mobile ale debitorului cu următoarele excepţii: bunuri strict necesare uzului personal şi casnic; alimentele necesare pe două luni; combustibil pentru încălzire şi prepararea hranei; bunurile care servesc la exercitarea meseriei sau profesiei; bunurile care servesc la continuarea studiilor şi formarea profesională; obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave; bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
Procedura executării silite mobiliare cuprinde următoarele etape:
a) Somaţia de plată. Organele fiscale urmăritoare vor declanşa procedura executării silite mobiliare prin somaţia de plată adresată debitorului în sensul îndeplinirii obligaţiei bugetare.
b) Identificarea bunurilor mobile urmăribile. După identificare, organele fiscale vor selecţiona bunurile mobile asupra cărora se va aplica sechestrul, în funcţie de valoarea necesară acoperirii obligaţiei bugetare.
c) Aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile selecţionate, ce se face de către organul de executare printr-un proces-verbal de sechestru care va cuprinde :
denumirea organului de executare, indicarea locului, a date şi a orei când s-a făcut sechestrul;
numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei;
numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;
temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de plată;
numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieşte cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului persoană juridică, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;
descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se afla, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;
menţiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoştinţe de specialitate;
menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, după caz;
eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă la aplicarea sechestrului;
menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal va menţiona această împrejurare.
Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul custodelui.
Bunurile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare, sau pot fi ridicate şi depozitate de către organul de executare.
În ipoteza în care custode este numită o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili o indemnizaţie în funcţie de activitatea depusă.
Măsura sechestrului poate fi aplicată şi odată cu somaţia de plată, care reprezintă actul începător al executării silite în situaţia în care nu au fost luate măsuri asiguratorii pentru realizarea integrală a creanţei bugetare şi odată cu începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor debitorului.
Aplicarea sechestrului odată cu începerea executării silite reprezintă o măsură de excepţie şi prin urmare competenţa aplicării ei nu va mai aparţine organului de executare, ci va fi necesară autorizarea dată de instanţa judecătorească şi în această materie vor fi aplicabile prevederile Codului de procedură civilă.
În măsura în care printre bunurile sechestrate se găsesc şi bunuri ce fac obiectul gajului ce garantează executarea creanţelor altor creditori, organul de executare va trimite acestora câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
Bunurile debitorului pot face obiectul mai multor urmăriri silite, asupra lor putând fi instituite mai multe măsuri de sechestru. Astfel, dacă organul de executare, cu ocazia aplicării măsurii sechestrului, constată că bunurile respective fac obiectul unui sechestru anterior, va consemna această situaţie în procesul verbal de sechestru, la care va anexa câte o copie a proceselor-verbale de sechestru respective. În consecinţă, bunurile vor fi sechestrate şi în cadrul noii proceduri de executare.
În situaţia în care organele de executare constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârşit infracţiuni, va consemna aceasta în procesul-verbal şi va sesiza organele de urmărire penală .
Odată cu aplicarea sechestrului, organul de executare va face şi evaluarea bunurilor ce fac obiectul acestei măsuri, prin intermediul unor organe sau persoane specializate.
Din momentul aplicării sechestrului, bunurile sunt indisponibilizate până în momentul valorificării lor.
d) Valorificarea bunurilor mobile sechestrate
În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data întocmirii procesului verbal de sechestru se va trece la valorificarea bunurilor.
Valorificarea bunurilor se poate realiza prin următoarele modalităţi: vânzarea prin înţelegerea părţilor; vânzarea directă; vânzarea prin licitaţie publică; vânzarea în regim de consignaţie; alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
Din sumele obţinute în urma valorificării bunurilor se scad cheltuielile de executare silită şi apoi se acoperă creanţele fiscale restante.
Executarea silită prin urmărirea bunurilor imobile
La fel ca executarea silită mobiliară, urmărirea bunurilor imobile reprezintă o procedură de realizare indirectă a creanţelor bugetare, presupunând valorificarea bunurilor urmărite silit.
Procedura, înainte de declanşare, presupune o selecţie a bunurilor imobile (clădiri, terenuri) şi luarea în considerare a unor excepţii (casa de locuit folosită efectiv de debitor şi familia sa, potrivit cu anumite norme).
Procedura executării silite imobiliare presupune următoarele etape :
a) Somaţia de plată
Organul de executare va comunica debitorului, cu 5 zile înainte de începerea executării, o somaţie care va cuprinde datele de identificare a imobilului urmărit precum şi menţiunea înscrierii somaţiei în evidenţele de publicitate imobiliară .
Un exemplu de somaţie pentru executarea silită a bunurilor imobile este anexat la prezenta monografie.
Odată cu comunicarea somaţiei către debitor, aceasta va fi transmisă şi organului competent pentru înscrierea în registrele de publicitate imobiliară.
Actele de dispoziţie încheiate de debitor ulterior luării inscripţiei ipotecare vor fi lovite de nulitate.
Autorităţile ce au în competenţă efectuarea publicităţii imobiliare vor comunica organelor de executare, la cererea acestora, drepturile reale înscrise în legătură cu imobilul urmărit şi sarcinile ce îl grevează, precum şi titularii acestor drepturi. Aceştia vor fi chemaţi de către organul de executare la termenele fixate pentru vânzarea imobilului şi distribuirea preţului obţinut.
Ceilalţi creditori ai debitorului trebuie să comunice în scris organului de executare în termen de 30 de zile de la luarea inscripţiei ipotecare titlurile executorii pe care le au în legătură cu imobilul urmărit.
b) Identificarea bunurilor supuse urmăririi.
Organul de executare va întocmi un proces-verbal de identificare a bunurilor imobile supuse urmăririi silite, proces-verbal ce va conţine aceleaşi menţiuni ca procesul-verbal de instituire a sechestrului asupra bunurilor mobile în cadrul procedurii de executare silită mobiliară (la anexe este inclus un model de proces-verbal de identificare bunuri imobile).
c) Aplicarea sechestrului şi evaluarea bunurilor supuse urmăririi
După comunicarea somaţiei către debitor, care reprezintă actul începător al acestei modalităţi de executare silită, precum şi în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, în măsura în care este necesară administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, arendai şi a altor venituri obţinute din administrarea sau apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
Administrator-sechestru va putea fi numit creditorul, debitorul sau o altă persoană fizică sau juridică. În această din urmă situaţie, organul de executare va fixa administratorului-sechestru o indemnizaţie în funcţie de activitatea depusă.
Administratorul-sechestru va încasa veniturile rezultate din administrarea imobilului şi le va consemna la unităţile abilitate, depunând recipisa la organul de executare.
Evaluarea bunurilor imobile supuse urmăririi silite se va face prin intermediul unor organe sau persoane specializate.
d) Valorificarea bunurilor imobile supuse urmăririi se poate face prin aceleaşi modalităţi întâlnite şi în cazul bunurilor mobile sechestrate, şi anume: vânzarea prin înţelegerea părţilor; vânzarea directă; vânzarea prin licitaţie publică; vânzarea în regim de consignaţie; alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
Practica fiscală, în condiţiile economiei de piaţă, ia în calcul extinderea proprietăţii private şi de aici prezenţa unor categorii de contribuabili importanţi prin dimensiunea obligaţiilor băneşti către bugetele publice. În acest sens apar agenţii economici precum şi persoanele particulare deţinătoare de bunuri ori/şi venituri importante. Ipoteza neplăţii integrale şi la termen a obligaţiilor bugetare apare şi în aceste cazuri de relaţii cu bugetele publice, motiv pentru care se iau în considerare şi conturile bancare. Justificarea executării silite a creanţelor fiscale restante de la debitorii care au conturi bancare se deduce şi din natura juridică a veniturilor bugetare. Ea este reglementată sub aspect procedural pornind de la posibilitatea recuperării creanţelor restante, ca şi a altor creanţe patrimoniale, din disponibilităţile băneşti ce se consemnează în conturile deschise la bănci. În acest caz, acţionează decontarea bancară executorie a creanţelor fiscale restante de la titularii de conturi bancare. În timp, decontarea bancară executorie, în mod raţional, trebuie pornită de îndată ce s-a constatat neplata integrală şi la termenele legale a unor sume datorate bugetelor publice.
Din punct de vedere procedural, organul de executare silită competent dispune vărsarea la buget a impozitelor datorate întocmind şi depunând la banca debitorului urmărit o dispoziţie de încasare în temeiul căreia sumele de bani reprezentând obligaţii băneşti de natura celor menţionate se trec sau se virează în contul de venit bugetar indicat. O asemenea decontare este obligatorie pentru unitatea bancară potrivit legislaţiei existente întrucât se bazează pe titluri executorii (pentru care nu se cere acceptul plătitorului).
avocatnet.ro explicăm legislația
emilalexandru 
CABINET DE AVOCAT "STOICA IOANA"