Motto: " Numai prin noi înşine, oricât de puternică ne-ar fi individualitatea, n-am putea ajunge la o formulă sufletească întreagă. În fiecare din noi sunt reprezentaţi nu numai factorii actualităţii, ci toţi aceia care în decursul timpurilor au încrucişat destinul omenesc. Întreaga noastră alcătuire sufletească poartă pecetea societăţii şi culturii în cadrul cărora ne-am format. Acumulările trecutului, febrilitatea clipei de faţă şi aşteptările viitorului, toate acestea alcătuiesc în sufletul nostru o mare solidaritate de valori." - Dimitrie Gusti
In semn de solidaritate:
Lasati copiii sa vina la mine
Mame mergeau pe strada. Ele aveau copiii lor cu ele. Pe cei mici ii purtau in brate, iar pe cei mari ii tineau de mana. Si ele erau asa de bucuroase ca si cum s-ar fi dus la o sarbatoare. Si era o sarbatoare unde mergeau, caci mergeau sa-l intalneasca pe Isus!
Mamele se gandeau: "Copiii nostri trebuie sa-l cunoasca pe Domnul Isus. Trebuie sa-l vada. Caci atunci nu-l vor mai uita niciodata."
Si apoi mai voiau sa-i ceara ceva. Ele voiau sa-i spuna: "Doamne Isuse, Tu care poti sa-i faci pe toti oamenii fericiti mari si mici, vrei sa-ti intinzi Mana Ta si peste copiii nostri si sa te rogi pentru ei? Atunci vor fi cu siguranta veseli si fericiti."
Ori, Isus era chiar acolo. Terminase sa vorbeasca cu niste oameni care chiar plecau. Isus ramase doar cu ucenicii lui. Acum era momentul! Mamele fugira vesele la El.
Dar cand le vazura ucenicii, venind cu copiii lor, le iesira in intampinare si le zisera: "Ce vreti sa faceti? Vreti sa-i aduceti pe copii la Isus? Ei nu pot intelege ce spune Isus. Mergeti numai acasa."
Dar Isus vazu cele intamplate si gasi, ca ucenicii nu aveau dreptate.
Le chema pe mame si pe copii si le zise: "Veniti fara teama! Veniti!"
Si le mai spuse ucenicilor: "Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti"
Ce minunat!... Atunci copiii fugira veseli la Isus. Poate ca nu-l vazusera inca niciodata, dar nu le era frica de El. Copiilor nu le-a fost niciodata frica de Isus. Se asezara in jurul Lui, iar Isus ii trase spre El. Isi intinse mainile in jurul lor si le vorbi prietenos.
Poate ca nu intelegeau inca tot ce le spunea, dar intelesera foarte bine ca Isus ii iubea!
Apoi puse Isus mana sa pe capul lor si ii binecuvanta. El le spuse ca va trebui sa fie intotdeauna fericiti si ca mai tarziu se vor intalni iarasi, in imparatia Sa.
Copiii ii apartin lui Isus.
Isus ii iubeste pe toti copiii
:love: si :love:
În urmă cu o lună (pe 13 iulie), în urma unui accident, am fost operată la spitalul din Slatina. Vestitul spital din Slatina, unde mor copii, oameni… despre care a tot scris presa din ţară si nu numai:
“După efectuarea necropsiei, medicul legist a stabilit, ieri, că băieţelul de doi ani care a decedat luni seară la spitalul din Slatina, după ce s-a înecat cu boabe de porumb fiert, a avut o moarte violentă.”
“În urmă cu trei luni, conducerea spitalului din Slatina a fost destituită, după ce un copil de nouă ani, adus cu o simplă fractură la mână, a murit.”
“La sfarsitul lunii mai la Spitalul Judetean din Slatina, un copil a murit la patru zile dupa ce a fost adus la unitatea medicala pentru a i se trata o fractura la antebratul stang. In acest caz, conducerea spitalului a decis desfacerea contractelor de munca ale celor doi medici care l-au tratat pe copil.”
ªi exemplele pot continua…
Nu mai fusesem la spital, nici fişă nu aveam; tot ce ştiam era din presă şi, firesc, eram îngrozită, parcă mai mult de renumele spitalului decât de operaţia în sine.
Am mai scris despre asta. Întâi, chiar atunci, în salon… ‘la cald’ când mă refugiasem în scris (epigrame), ca să-mi înving frica dinaintea operaţiei si scriam despre ce ştiam, din auzite; apoi am scris serios si am povestit cum s-au petrecut lucrurile; o fac din nou:
- mă uitam cu teamă în jur, să văd mizeria despre care tot auzisem; salonul de la secţia de chirurgie unde am fost internată era curat, aerisit, avea prize, frigider… părea totul ok;
- medicii si asistentele nu cereau bani, iar pacientele deja operate din salon spuneau ca nici nu primesc, le e teama, dat fiind renumele spitalului… vor doar sa ne vada vindecaţi… (o fi şi vreo excepţie sau mai multe, spun doar că eu n-am întâlnit)
- nu se plângea nimeni de reducerea de 25% a salariului; în plus, medicul care m-a operat, spunea că va trebui să renunţe la vacanţa plănuită şi, evident, la banii plătiţi deja, pentru că intervenise ceva şi nu avea cine să-i ţină locul…
- m-au tot plimbat cu scaunul pe rotile de colo-colo, deşi puteam foarte bine să merg şi pe picioarele mele;
- fiind necesare mai multe tipuri de investigaţii, am intrat în mai multe cabinete de specialităţi diferite şi peste tot am găsit aceeaşi situaţie: medici si asistente care-mi vorbeau frumos, cu multă căldură şi înţelegere; nici urmă de indiferenţa despre care auzisem că ar fi specifică medicilor obişnuiţi cu toate… ba chiar, pentru încurajare, mai făceau şi glume… Subliniez: înaintea competenţei, am văzut la aceşti oameni atât de blamaţi, că aveau suflet! Chiar le păsa de mine, de parcă m-ar fi cunoscut sau chiar mi-ar fi fost rude…
- după externare, am mers zilnic pentru pansare, în spital sau în policlinică; abia în ultima zi am aflat, întâmplător, că numărau de câte ori trecuseră aceste intervenţii în registru, deoarece aveau un număr fix de gratuite: 2, pentru celelalte ar fi trebuit să mă trimită la un cabinet particular…
Aflu acum că medicul din Slatina care nu a putut salva de la moarte copilul decedat luni, va fi învinuit de omor din culpă; copilul de doi ani avea pe o trahee o boabă de porumb, iar pe cealaltă, o coajă de sămânţă, mâncate acasă, împreună cu părinţii…
Pe hartă, distanţa dintre Slatina si Craiova nu pare prea mare, dar nu privind harta putem noi estima mai bine decât medicul dacă era timp de ajuns…
Accidente se întâmplă peste tot: acasă, la lucru, pe stradă, în maşină, în tren, în avion; suntem înconjuraţi de tehnologie pe care n-o mai putem stăpâni sau supraveghea, din diverse motive: bani, timp, eroare umană…
Dar să destitui medici, directori de spitale şi miniştri pentru că un electrician n-a izolat bine două fire? ªi tot pentru asta, să acuzăm corpul medical şi întregul sistem de incompetenţă si indiferenţă? Asta chiar înainte ca ancheta să se fi terminat…
Despre asistenta care trebuia să-i supravegheze nu pot spune nimic, pentru că, probabil, nu vom afla niciodată adevărul. E uşor de presupus că era la cafea, dar cine ştie? Doar ea…
Toţi sau majoritatea celor ce scriem aici suntem părinţi şi înţelegem durerea acelora ce şi-au pierdut copiii în acest tragic accident (sau în altele asemănătoare). Pentru ei, nu există cuvinte de mângâiere… Dar o nedreptate făcută medicilor care au salvat atâtea vieţi, despre care acum nu se mai vorbeşte, nu i-ar ajuta cu nimic…
Sunt alături de ei şi de copiii lor, care au avut o călătorie atât de scurtă...
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters82109, utilizator
oana1234 
Radu Gabrian 
Raresh_81