De 8 Martie
Prin oraş aud că lumea
Mult se miră şi se-ntreabă
Cum de-au pus ziua femeii
Tocmai într-o zi de babă?
epigramă de George Zarafu
E bucurie cu temei
Că ne-aţi urcat între femei
Dar multe-am vrea s-avem portiţe
Să coborâm... între fetiţe!
madrigal de Gabriela Genţiana Groza
Soţ
Am rămas fidel ideii,
Cu dinamica-mi galantă
De-a marca Ziua Femeii,
Dup-o noapte la... amantă!
epigramă de Radu Păcurar
[ link extern ]
@raser a scris intr-un alt topic:
Pentru doi lei... (cu totii am fost in delegatii, nu-i asa !?!)
Din lunga delegatie se-ntoarce un barbat.
Nu stiu cum s-a facut de n-a telefonat
nevestei, cum facea de obicei...
Poate n-a vrut sa cheltuiasca alti doi lei.
S-a-nfiintat acasa, total neasteptat,
cand ea dormea, de altul imbratisata-n pat.
Iar omul nostru, fara tambalau,
si-a insfacat valiza... s-a dus pe drumul sau...
S-a asezat pe-un bolovan, chiar langa bloc.
a tras dintr-o tigara... a tras din ea cu foc.
Cotrobaind nadragii, dadu de telefon,
suna acasa: "Draga, te sun de pe peron...
voi fi cam intr-o ora, te pup, al tau, Ion !"
Si ce crezi c-a gasit cand s-a intors acasa ?
In cada apa calda-l ademenea, spumoasa,
prosoapele de baie, halatul flausat...
Mancarea aburinda il astepta pe masa
iar vinu-n frapiera parea c-a transpirat...
S-a scarpinat la ceafa barbatu' si-a zis: "Hei !
Mai-mai sa-mi pierd familia, ca sa salvez doi lei..."
Cumetria cioarei când s-a numit privighetoare
De Ion Heliade Radulescu (1838)
O dihanie de cioară,
Ce-i dăduse naiba-n gând?!
Să ia fulgi de alte păsări,
Să iasă la zbor cântând.
Iat-o împopoţonată
ªi mereu se gâtuieşte,
Ulubeasna-mpestriţată
Răţoit bănănăieşte.
Ce nume să-şi dea acuma?
Că e lucru-nsemnător!
De la nume-atârnă toate
ªi trecut, şi viitor.
Dar cioara, de! e tot cioară,
ªi astfel se socotea:
Nu-şi mai vedea de loc ciocul
ªi trupul nu-şi mai simţea.
Se gândi cum s-o brodească
ªi să-şi cate vrun năşic:
Dar naşul i-o da vrun nume
Ce n-o plăti mai nimic.
Haide! singură se face
În biserica de caş
ª-alde popă, ş-alde naş,
Ca să fie bine pace:
Fără sfadă, fără price,
Rămâne zis ce-şi va zice.
Se numi privighetoare,
Păsăruică cântăreaţă,
Unde cântă pe răcoare,
ªtii, colea, de dimineaţă.
ªi zbura de bucurie
Biata cioară când gândea
Că cioroii or s-o ţie
De poet şi păsărea.
Iese-acuma îngâmfată
ªi la lume se arată
ªi ne-ncepe a cânta.
La-nceput coţofenează,
Glasul şi-l mai subţiază,
Dar ce-i faci? că e tot ga!
Ţipă: ga! şi ga! răsună;
Păsările se adună,
Ascultă şi aud: gară!
Se uită, dar nu văd cioară.
Dihania-nnebuneşte,
Cântă - cine-o mai opreşte?
“Sunt - zice - privighetoare
ªi Dumnezeu mi-a dat dar;
Sunt pasăre zburătoare.
Care de pe lângă mine
Va zice că nu cânt bine,
E mare, mare măgar.”
ªi eho răspunde: gar!
Pasările aud: gar!
În tăcere o ascult;
Se apropie mai mult,
Fiecare o priveşte,
Fiecare îşi zăreşte
Fulguleţul, pana sa,
ªi-ncep a ţi-o dezbrăca,
Scuipă-n gură ş-apoi zboară.
Poetul rămâne cioară!
Prea sărac
Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... eşti prea sărac."
Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează.
"De ce fugi?" zic.
- "Eşti prea sărac."
Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul- poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; eşti sărac!"
Mă duc acasă melancolic,
Stau trist, visând într-un cerdac,
ªi piţigoiul din grădină
Îmi flueră: "Eşti prea sărac!"
Mă duc la editor c-o carte
E iarnă, frig - voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; eşti prea sărac!"
Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subţire,
Mi-a zis trosnind: "Eşti prea sărac!"
Îmi place către primavară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
- ªi nici spanac, nici ochiuri semple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!
În post simţesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und' se iese,
Roşind îmi zic: "Sunt prea sărac!"
Atunci, o constipaţiune;
Ah! doctore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate".
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac!"
Mă duc la revoluţiune
ªi caut leac, şi poc! şi pac!
"Ce cauţi aici?" strigă bandiţii.
Sunt dizident!
"Esti prea sărac!"
Am vrut să-mi fac şi eu pomană
C-un cerşetor, c-un biet ciuntac,
Dar el râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Eşti prea sărac!"
Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac
Aş vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.
Nu! orişice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.
Ori încotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac,
Mi-e vecinică duşmană - vecinic
Îmi spune: "Piei! eşti prea sărac!"
Sărac! da! nu e loc în lume
Pentr-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...
Dar mor, în fine, şi groparul
Îmi ia cadavrul şi, posac,
ªopteşte printre dinţi în silă:
"După ce-i greu... e şi sărac!"
Am reînviat apoi, şi iarăşi
Ca mai-nainte strofe fac...
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"
ªi nu ştiu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aş vrea o inspiraţiune,
Nu pot sfârşi... sunt prea sărac!
Alerg atuncea pentru rimă
La Dicţionarul lui Cihac...
Vai! nici acolo nu se află,
ªi bietul Cihac e sărac!
De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aş dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!
poezie de Ion Luca Caragiale din Fabule, satire, parodii