PERLELE DE AZI, GOGOªILE DE MÎINE
[ link extern ]
(Curentul, 28 iunie 2007)
În fiecare an, pe aceste călduri bestiale, am examene cu studenţii. Corectez sute de lucrări şi, de la an la an, mi se par tot mai rele. Voi oferi cîteva mostre. Nu vreau să fac umor ieftin şi nu sunt maliţios. Dar am dreptul să fiu îngrijorat de carenţele grave de gîndire şi de informaţie ale unor oameni tineri, cu bacalaureatul luat şi nişte ani de studenţie parcurşi.
Lucrările din care voi cita aveau, printre altele, ca subiect, „ediţia critică”. Reamintesc celor care vor fi uitat cu ce se mănîncă această noţiune că e vorba de o modalitate mai savantă, mai complexă de editare a unei cărţi importante, oferindu-se, în subsolul paginilor, aşa-numitele „variante” (adică ezitările de pe manuscris ale autorului, ştersături, cuvinte înlocuite, pasaje tăiate şcl.); o asemenea ediţie cuprinde, de regulă, şi un amplu „aparat critic”, adică texte auxiliare care facilitează înţelegerea cărţii: studiu introductiv, note explicative, dicţionar de termeni specifici etc. Astea fiind zise, să vedem ce scrie studentul român din 2007:
Ediţia critică este o ediţie printată. Ediţia de carte este cea mai complexă ediţie de carte. În această ediţie intră un bun ochi critic. Ediţia critică este o ediţie perfecţionată, conţinînd adaosuri, modificări, adnotări sau omisiuni realizate de autor. [Autorul realizează omisiuni. Ediţia le conţine.]
Definitoriu pentru o ediţie critică este că aceasta se atribuie unui autor. Ediţia critică aduce modificări manuscrisului, în timpul elaborării acestuia. [De observat logica bolnavă: ediţia critică e văzută ca un fel de diriginte, care, peste umărul autorului, îi schimbă textul chiar în timp ce el îl scrie!]
Ediţia este definită ca fiind o apariţie de prima mînă, scrisă sau audio-vizuală. [Greu de spus ce-o fi însemnînd „de prima mînă”.]
Prin ediţia critică se înţelege critica cărţii făcută de oameni pe măsură, începînd cu prefaţa, conţinutul operei, note, dicţionar, pînă la ambalajul cărţii, coperta şi altele. [Lăsăm deoparte cacofonia şi naivitatea primei „idei”, că o ediţie critică ar însemna o „critică a cărţii”, şi adăstăm cu stupefacţie la bazaconia cu „critica făcută de oameni pe măsură (!)... ambalajului (?!)”.]
Ediţia critică se ocupă cu lucrările critice. Ediţia reprezintă totalitatea amănuntelor scoase dintr-o carte. Totalitatea exemplarelor reprezintă forma finită a unei vieţi dintr-un anumit loc şi timp. [E ca o beţie de cuvinte. Care „amănunte”? de ce „scoase”? şi duse unde?! Ce au a face exemplarele cu ciudăţenia quasi-filosofică „forma finită a unei vieţi”?]
În ediţia critică, un anumit autor studiază operele unui alt autor. Este cea mai importantă ediţie. Ea apare dimineaţa, la prînz - ediţia print şi seara. [Aici e o confuzie copilărească între ediţia unei cărţi şi ediţia unui ziar. O carte nu poate apărea dimineaţa, la prînz şi seara. Ediţie „print” nu există.]
Ediţia critică poate apărea în momentul în care o operă literară a înregistrat un succes şi numai calculat în numărul de exemplare vîndute. Se ocupă cu ştersăturile, omisiunile, adausurile făcute de autor. [Elaborarea unei ediţii critice durează ani. Precizarea cu „numai calculat” e impenetrabilă.]
Ediţia critică reprezintă ediţia în care numărul de publicaţii tipărite este cu mult mai mare decît numărul publicaţiilor vîndute. [Chiar dacă înlocuim „publicaţii” cu „exemplare”, tot trăsnaie rămîne.]
Rafturile bibliotecilor sunt pline de ediţii critice la adresa marilor autori: Creangă, Eminescu, Arghezi etc., ediţii care depăşesc cu mult numărul operelor scrise de autorii mai sus menţionaţi. [Aici, aritmetica e amarnic contorsionată.]
O ediţie înseamnă, reşedinţa unui ziar, revistă, etc şi echipa care o fomează: editor, ziarişti, reporter şi fotograf. [Adică o ediţie e un imobil şi o echipă în acelaşi timp.]
Ediţia reprezintă numărul total al unei publicaţii la data scoaterii lui pe piaţă. [Ce poate să însemne „numărul total al unei publicaţii”?]
Problema gravă nu e că aceşti oameni nu au învăţat pentru un examen. Nicio disciplină nu e esenţa esenţelor. Poţi să ajungi ministru şi dacă nu ştii ce-i aia „ediţie critică”. Dar cine scrie asemenea enormităţi la o materie, mă îndoiesc că străluceşte la alta. Cînd 7 ori 9 fac 25, Sena e capitala Franţei. Problema e că tinerii care scriu astfel n-au instrumente elementare ale raţionării şi ale redactării logice.
Că nu ştiu ceva, că pun virgule aiurea, că fac dezacorduri - e lesne remediabil. De speriat e că ei nu ştiu că nu ştiu. Unii dintre ei nici nu vor să ştie. Trec prin facultate din cu totul alte motive decît pofta şi plăcerea de a afla şi de a gîndi. ªcoala i-a aruncat în lume cu sinistre goluri de cultură generală, de logică, de limbă română; i-a dotat, vorba lor, cu multiple „omisiuni”. Mîine, aceste fete şi aceşti băieţi se vor vedea în viaţa socială şi nu vom avea motive să ne mirăm de involuţia, pe multiple planuri, a lumii româneşti.
George PRUTEANU
www.pruteanu.ro
*
Sunt mai
deșteptați studenții în 2012? Probabil că da: există forma de învățământ la distanță. :O