Comentarii literare - satire - parodii - pamflete - fabule

elena138 a scris:
Din categoria "Poti sa ma contrazici, dar fa-o pe intelesul meu!":

[ link extern ]

:happy: Doamna in cauza e motivata: interviul o strangea si trebuia sa-l dea.
*
Cand un filosof iti raspunde nu mai pricepi nici ce l-ai intrebat - scrie Andre Gide in Paludes


elena138 a scris:
...nu reusesc sa inteleg ce e cu calvinismul, cu universul transvers si cum poti avea pledoarie

Pai, incerc sa explicitez cum vine cu acestea, citand...

Fila zburatacita din jurnalul unui brotacel
Ma intreaba cate unul ce fac de dimineata pana seara! Avand in vedere ca o jumatate din mine si-a pierdut interesul pentru cealalta jumatate din mine, ma suport - vorba lui Cioran. Aflictiune curata, ce mai! Si cand chiar nu ma mai suport imi iau alpenstocul si plec in munti, sa ma ascund de lume, cautand catacombe ramase de pe vremea razboiului, in speranta ca dau de vreun arcosolium si ma pun pe cercetat serios. Ma pun sau ma depun, poate e o diferenta - dar n-o sa va tin o alocutiune acum, ca nu sunteti atenti si-o sa credeti ca am logoree. In plus, am luat si o gura de curacit - acu’, de m-ar auzi iubita ar sari ca-njur, dar e treaba ei sa puna mana pe dictionar si sa se cultive, ca dormind pe aratura ramane necultivata. Asa e iubita mea! O intreb daca vrea sa ne despartim si-mi spune “nu”. O intreb daca vrea sa ne iubim si-mi spune “da”. Si-i zic ca din silabele acestea reiese “nuda”, iar ea se gandeste la “goala pusca” si-i explic ca, de fapt, ma refer la “pura”, asemenea monadei, ideea pura a filosofiei. Si ea ma priveste cu ochi goi, apoi clatina din cap. Am vazut-o ca s-a aprins si am sperat ca se si prinde - si s-a prins, ca laptele acru. Privea in gura mea cum rostogolesc cuvinte al caror sens nu-l intelege si clatina din cap. Si-mi spune “brotacel”. Sunt brotacelul ei! Dar oricat m-ar saruta in print nu ma voi transforma.


”Eu inteleg ca nu-ntelegi, dar nu-nteleg ce nu-ntelegi, de ma-ntelegi eu te-nteleg. M-ai inteles?”

VERISOARA - de Ion Pribeagu

Prin anul nouă sute nouă,
Nu mai eram un oarecare,
Veneam la clubul “Lumea Nouă”,
ªi alte cercuri literare.
Îl cunoscusem pe Gîrleanu,
Pe Cincinat, pe Efitimiu,
ª-a apărut de Minulescu,
“Romanţe pentru mai târziu”.
Văzând – directorul revistei –
Că am talent de pamfletar,
Fără să steie mult pe gânduri,
M-a angajat ca secretar.
Redacţia era în centru,
O cameră – unde-încăpea,
Biroul, scaune, dulapul,
Maculaturi ş-o canapea.
De joi, când apărea revista,
ªi până Lunea care vine,
Redacţia era închisă,
ªi cheile erau la mine.
Directorul – un om politic,
Cu redingotă şi cu cioc –
Venea în timpul săptămânii,
Însă Duminica, deloc.
Aşa că, tânăr, cu speranţe,
Plutind în sferele senine,
Mi-închipuiam că-n toată ţara,
Nu-i altul mai grozav ca mine.
ªi într-o Sâmbătă, pe seară,
Plimbându-mi visul pe Lipscani,
M-am cunoscut cu o fetiţă,
Cam de vreo douăzeci de ani.
De parcă Dumnezeu din ceruri,
Vrând dorurile a-mi înfrâna,
O nimfă mi-a trimis în cale,
ªi mi-a şoptit: – Ionică na !
Nici nu-mi mai încăpeam în piele,
De-acest potop de fericiri,
C-avea cosiţă în inele,
ªi-n sân ascunşi doi trandafiri.
Guriţa roşie şi mică,
ªi ochii negri, plini de foc,
Că tot privindu-i mi-era frică
Să nu pleznesc de atât noroc !
Ne-am dus la cinema, la “Clasic” –
Un film cu Eva şi Adam –
O vorbă n-am scos pe-ntuneric,
Ci doar prin mâini ne-nţelegeam.
Târziu, ca după miezul nopţii,
Ca un autentic amorez,
Am invitat-o ca să vadă,
Redacţia unde lucrez.
În cameră, printre săruturi,
Înghirlandate în rondele,
Am proclamat-o, într-o poemă,
Prinţesa visurilor mele.
ªi dimineaţa, pe la zece,
Când vream să-i mai dedic o strofă,
Deodată a bătut în uşă
Directorul ! O catastrofă !
În clipe de-astea, turbulente,
Tu nu ştii singur ce să faci,
S-ascunzi după birou fetiţa,
Sau cât mai grabnic să te-mbraci?
ªi s-a-ntâmplat cum se întâmplă
Când n-ai un pic de prevedere:
Eu numa-n pantalon şi guler,
ªi ea cu nudul la vedere.
Directorul, galant din fire,
Privind-o a şoptit: – Scuzaţi !
Iar eu am spus : – Mi-e verişoară
Venită-aseară din Galaţi…
A scotocit printre saltare,
A scos grăbit un manuscris,
ªi când fu gata de plecare,
M-a tras de-o parte şi mi-a zis :
- Să nu fii supărat, Ionică,
Insă aş vrea să-ţi spun ceva:
Acum trei luni fetiţa asta,
A fost şi verişoara mea !

Scrisoarea a III-a - parodie


Iată vine-un Jeep pe stradă, cu un girofar pe el,
Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:
"Sper ca Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.
Ia vezi dac-a tras maşina, lângă gura de metrou..".
"-N-a venit, Măria Ta, zise el privind in jur..."
"-ªi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour".
Aşteptând vreo 5 minute , îşi pierdu orice răbdare,
ªi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreşte un X5.
ªi din el coboară Mircea, în bermude şi opinci.
Printre turci porni agale, şi privindu-i cu nesăţ,
Le-arăta un "Sony Vaio", care-l ţine la subrat.
Agitat , la el în Jeep, şi-mbrăcat tot în civil,
Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:
"-Tu esti Mircea?"..."-Da-mpărate, am uitat să îţi dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,
ªi-am luat-o şi pe centură, îndrumat de GPS.
Acum am parcat maşina. Unde eşti?, că vin la tine..."
"-Sunt la mine în maşină şi te văd, te-ndrepţi spre mine".
ªi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc in jeep.
ªi-ncepu să îi explice ca nu vrea, cu niciun chip
Să îşi strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,
ªi să lupte pan' la moarte cu ai turcului spahii.
"-Baiazide, ştii că-i criză, şi-acum viaţa-i foarte grea,
Mă gândeam ca să ne batem,... dar la "Heroes" în reţea.
Sau în loc să cucereşti, cu armate, al meu popor,
Nu ai vrea, dacă ai wireless, să jucăm "conQUIZtador"?
"-Cum, când turcii-mi sunt în Vama, şi-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ţi se pare "cool"?
Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,
Eu trăiesc în realitate, şi nu e niciun secret
Că am fost în multe lupte : Varna, Ialta sau Oituz..."
"-Păi eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un "buzz"??"
"-Mircea!!! Vin c-o întreagă oaste , iar tu faci mişto de noi..,
Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar de-acum război".
"-Cum vrei tu, mărite rege, eu speram să mă-nţelegi,
Căci de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi.
N-aş vrea să pun pe "YouTube", cu-ai tăi morţi, videoclipuri,
Nici ca Dunarea să-nnece spumegând a tale jeep-uri.
Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă,
ªi-ţi promit că pleci d-aici cel puţin c-o mână ruptă."
ªi zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid.
ªi trântindu-i portiera, el plecă la pas grabit.
Când ajunse la maşină, găsi-n geam , pe-un bilet scris:
"Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe "interzis"..."
ªi da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de "bip"-uri,
Ca să-şi strângă toţi oştenii şi să îi îndese-n "Jeep"-uri.
Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,
Dar aici găsiră turcii, toţi cu pantalonii-n vine.
Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă
Rezemaţi de câte-un ciot, şi ţinându-se de burtă.
"-Baiazid , hai să ne batem...!! , Unde eşti, de ce nu vii?"
"-Mi-am scos în oraş oştenii, şi i-am dus la KFC.
ªi-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus pe masă..."
Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufă mai retrasă.
"-N-am ştiut că la "fast-food"-uri nu e bine să mănânci,
Mai ales în România , fiindca rişti să pleci pe "brânci"...
Nu mai vreau ca să ne batem, iartă-mă, a fost o farsă.
Dă-ne nişte "triferment" şi-o să facem cale-ntoarsă"...
ªi aşa a scăpat Mircea de o luptă la Rovine.
Deci se vede pân' la urmă că "fast-food"-ul face bine.
Asta-i tot...Dar fiţi voi siguri că Istoria o să zică:
"Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică".

[ link extern ] ...

Andre Gide (22.11.1869 - 19.02.1951), laureat cu premiul Nobel pentru literatura in 1947, pentru scrierile sale pline de intelegere si semnificative din punct de vedere artistic, in care problemele si conditia omului au fost infatisate cu o cutezatoare dragoste de adevar si o subtila intuitie psihologica (Almanah "Contemporanul", 1983)

**
Parem atat de convinsi de faptul ca tot ce se numeste inovatie caracterizeaza in mod exclusiv epoca noastra incat - in ciuda dezabuzatului “nimic nou sub soare”, de care ne amintim cand si cand - descoperim cu stupefactie ca strabunicii pot face figura de contemporani.
Motto Paludes este “Spune de ce asta” si autorul a mentionat in dedicatie ca a scris o “satira referitoare la ce?”si a cerut in introducere ca “altii” sa-i explice propria lui scriere.
Satira a fost cel mai bine inteleasa de scriitorii din cercul lui Gide, Paul Valery scriindu-i astfel: “Poate ca m-ai prins atat de bine incat nici nu m-am recunoscut”, iar Pierre Louys a crezut ca fusese portretizat in “bunul prieten Hubert”. Paul Claudel a precizat ca “Paludes e cel mai complet document pe care-l avem asupra atmosferei speciale de inabusire si stagnare pe care am respirat-o din 1885 pana in 1890”.
In Paludes povestitorului i se arunca in fata ca ar fi devenit “revolutionar”. “Dar de loc, domnilor, nu sunt revolutionar! protesteaza el indata, cam speriat. “Nu ma lasati sa termin… zic ca nu ne revoltam… pe dinauntru. Nu de repartitie ma plang, ci de moravuri…” Iar mai apoi, meditand la cele intamplate: “Poate ca sunt revolutionar, la urma urmei, din prea multa ura fata de contrariu” (conformism, ipocrizie, meschinaria burgheza) De acest citat trebuie apropiata o declaratie din 1933: “…dar imensa majoritate a oamenilor se impaca foarte bine cu mizeria lor, nu sufera din pricina ei si nici n-o mai baga in seama. Cel care a incercat sa-i zgaltaie si sa-i faca sa se dezguste de ticaloasa lor apatie risca sa joace rolul van al agitatorului agitat din Paludes”

Paludes a fost scrisa la varsta de 25 de ani si Prometeu rau inlantuit la varsta de 30 de ani si au fost definite de autor drept sotii, dar ar fi gresit sa le consideram drept simple farse: Andre Gide a “glumit serios” (cum zice literatul din Paludes)
(prefata si traducere la Paludes si Prometeu rau inlantuit, Editura pentru Literatura Universala, 1969)

**

Paludes (mlastini, din latina) e povestea unui celibatar, Titir, care traieste intr-un turn inconjurat de mlastini si care priveste si admira mlastinile, si e fericit - mlastinile, insa, isi schimba mereu aspectul, in functie de anotimp, in functie de cum e vremea, dar vietile burghezilor raman mereu si mereu la fel.

“Toate profesiunile fara folos pentru sine sunt cumplite - cele ce nu aduc decat bani - si atat de putini incat trebuie sa o iei mereu de la capat. Cate stagnari! In clipa mortii ce vor fi realizat? - Isi vor fi ocupat locul! - Cred si eu! l-au ales marunt, ca si ei. Mie toate astea mi-s indiferente, fiindca scriu Paludes, dar alminteri as gandi despre mine ce gandesc despre ei. Zau, ar trebui sa incercam sa ne mai schimbam felul de viata”


“- L-am vazut pe Titir”, ii spune literatul iubitei sale care nu prea intelege mare lucru din poveste.
“- Celibatarul?
- Da, numai ca in viata e insurat, tata a patru copii. Il cheama Richard… nu-mi spune ca abia a plecat, nici nu-l cunosti.
Angele a spus atunci, cam intepata:
- Vezi bine ca povestea ta nu era adevarata!
- De ce nu era adevarata? Pentru ca, in loc de unul singur sunt sase? L-am zugravit pe Titir singur, ca sa concentrez monotonia; e un procedeu artistic; doar n-ai fi vrut sa-i arat pe toti sase dand cu undita?
- Sunt sigura ca au, in viata, indeletniciri diferite!
- Daca le-asi descrie, ar parea diferite; odata povestite, intamplarile nu-si mai pastreaza valorile pe care le aveau in viata. Ca sa ramai veridic esti nevoit sa le mitocosesti. Important e sa arat emotia pe care mi-o provoaca.
- Dar daca emotia e falsa?
- Emotia, draga mea, nu-i niciodata falsa; n-ai citit si tu ca greseala incepe o data cu judecata? Si ce rost are sa povestesti de sase ori? De vreme ce impresia pe care o lasa e aceeasi, zau, de sase ori… Vrei sa stii cu ce se indeletnicesc in realitate?
- Spune, a zis Angele; pari scos din fire.
- De fel, am strigat… Tatal copiaza acte; mama vede de casa; un baiat mare da lectii; un altul ia lectii; fata cea mare schioapata; cea mica, prea mica, nu face nimic. Si mai e si bucatareasa… Pe sotie o cheama Ursule…Ia seama ca toti fac, zi de zi, acelasi lucru!!! […] Totul in viata lui a fost facut pentru a astupa niste goluri, pentru a umple niste lacune prea gaunoase - totul! Inclusiv familia. S-a nascut vaduv; zi de zi, aceleasi lamentabile compromisuri, surogate ale tuturor lucrurilor mai de soi. Si, pe deasupra, nu-ti face o parere proasta despre el, e cat se poate de virtuos. De altfel, se socoteste fericit. […] Angele, draga mea, la urma urmei nu ti se pare ca adevarata aventura lipseste din viata noastra?
- Vrei sa plecam amandoi intr-o scurta calatorie? Uite, sambata… ai ceva de facut?
- Dar ce vorba-i asta, Angele… poimaine?
- De ce nu? Am pleca impreuna dis-de-dimineata; […]”

Cele mai trasnite "perle" de la Bacalaureat


"Ana este îngreunată la burtă"

"Spre fundul poeziei, el ne arată ceva mai bun."

„Poetul preferat- Ion Creangă, poezia preferată- Guguță"

„Poetul român, Daniel Defoe si opera sa, Robinson Crusoe.”

„Iubita i-a intrat adânc în el și-n cap"

„Substantivul «zi»- Marie, zi, m-ai schimbat vreodată?"

“Personalitate reprezinta cea mai lata latura a vietii unui om, asemanatoare unei zebre.”

„Edul liric sare de admirație"

“Ploaia este motivul ce produce noroiul.”

“Soarele arată iubita din toate părțile și toate laturile.»

“Gelozia este un personaj ce a participat la receptiunea de la 1848.”

“Poetii au fost cartea, in prezent - caietul, iar in viitor – cariera noastra.”

„Poetul ne demonstrează multe și de toate. Și chiar interesante"

"Dragostea te inhata, te ridica sus, si te doboara apoi jos. "

"Nicolae din romanul Ioan Slavici."

„Lectura este un bold al cunoașterii"

“Personalitatea este organismul dinamic din cadrul individului.”

“Poezia e un animal de mare ce traieste pe pamant si doreste sa zboare.”

“Gheata fierbinte e dulce la gust.”

“Iubirea e un corp sanatos si o minte proasta.”

„Pe fruntea Elenei, foarte fierbinte, poți face popcorn."

„Otilia s-a căsătorit cu George Coșbuc."

“Am pus apa fierbinte si-am spalat niste cuvinte.”

“Femeia s-a nascut in zi de lucru, de asta este harnica si trebuie sa fie sluga barbatului.”

“Un autor devine celebru, nu violand cuvintele, casatorindu-se cu ele.”

“Personajul de la Frasa a fost creat de Maria Preda, care era o tânără bălaie și frumoasă.."

„Grigore Vieru s-a pornit la Chișinău la școala de aviație. Dar pentru că era prea slab, s-a dus la scoala de poeti. A sfârșit așa ca și fiul luia- cu ale luia."

„Stimată comisie de verificare, pe vârful peniței dumneavoastră stă soarta a mii de copii. Ajutați-ne să dăm examenul. Merci. Pupici!"