“Uneori adevarul iese la suprafata fara sa fie cautat” (Menandros)
Foarte multi oameni scriu si/sau vorbesc despre adevar… Unii spun: “adevarul elibereaza”; altii, din contra: “adevarul nu elibereaza”… Dar toti mintim – mai mult sau mai putin…
Minciunile sunt de mai multe “tipuri” - vorbeste lumea: ocazionale, din necesitate, compensatorii, prin omisiune, mitomanie… Pana la urma toate “tipurile” sunt scuzabile… Oare?
De fapt, minciunile sunt de doua feluri: cele care au fost descoperite si cele care nu… :)
Unii afirma ca mint pentru a proteja… sensibilitatea celuilalt / celorlalti… Nu se mint, oare, in acest fel si pe ei?
Altii mint pentru a obtine ceva… Altii ascund adevarul doar pentru a nu spune… ceea ce (cred ei) nu le place altora sa auda sau ceea ce nu vor sa stie si altii… Iar altii mint pentru ca numai astfel pot fi “interesanti” in ochii celorlalti…
Oricare “tip” de minciuna, insa, cred ca “aduce dupa ea” un sir luuung de alte minciuni…
Cum sa raspunzi “M-am cam plictisit” (daca asa a fost) - unei persoane care te intreaba “Te-ai simtit bine in compania mea?” Adevarul este ca cine pune o intrebare trebuie sa isi asume rapsunsul… Dar si cel care raspunde…
Daca te-ai plictisit si spui ca te-ai simtit bine risti sa fii, din nou, invitat – si in acest caz e posibil sa inceapa un sir de minciuni…
O lume fara minciuna nu poate exista - e o certitudine. Ma intreb, insa, cum ar fi daca nu as spune nici cea ma mica minciuna… Banuiesc ca as fi… “excomunicata”.
V-ati imaginat vreodata in postura de a spune adevarul si numai adevarul, in orice situatie?
De ce mint ? Cred ca unul din motive este egoismul. Un altul ar fi o reprezentare eronata a realitatii celuilalt. Sau, dintr-o alta perspectiva, pentru ca este simplu. Pot sa spun de ce nu spun eu adevarul, atunci cand nu-l spun (fara sa adaug in locul lui ceva): o fac pentru a proteja pe cel caruia ii sunt datoare un raspuns si in acel moment nu pot s-o fac. Adica fac un transfer emotional si, din teama de a nu face rau, ocolesc raspunsul adevarat. Spun, oricum, ceea ce trebuie spus, dar ... ceva mai incolo (minute, ceasuri, zile). Cred ca sunt doua dimensiuni sociale ale minciunii: anxietatea personala si dificultatea momentului.
Si da, adevarul este, probabil, cel mai bun mijloc de a proba relativitatea.
Trope_doi:
“De ce se ascund oamenii sub masti care – mai devreme sau mai tarziu – cad (si toti stim acest lucru)? Sigur, cunosc raspunsul (raspunsurile), as zice… Dar de ce?!”
Poate şi pentru că, sătui ei înşişi de banalitatea şi mediocritatea lor, visează într-o zi să trezească interesul părând mai buni ori mai frumoşi, mai deosebiţi ori mai interesanţi, fie şi pentru o clipă doar, lucru care altfel (fără măşti) nu s-ar întâmpla nicicând.
Nu toate visele durează o viaţă, unele sunt trecătoare, mici, şi se mulţumesc doar cu clipe, uneori, după cât de întinse sunt aripile visătorului ori cutezanţa lui.
Altele au trăiri atât de intense, că nici n-ar putea dura mult.
Iar altele, în timp, devin pur şi simplu plictisitoare...
Dorinţa de a fi sau măcar de a părea mai bun nu e o justificare, ci doar o explicaţie, una din cele multe.
Lilistancu a scris: Poate şi pentru că, sătui ei înşişi de banalitatea şi mediocritatea lor, visează într-o zi să trezească interesul părând mai buni ori mai frumoşi, mai deosebiţi ori mai interesanţi, fie şi pentru o clipă doar, lucru care altfel (fără măşti) nu s-ar întâmpla nicicând
Prin comparatie cu unii (pentru unii) suntem banali si mediocri, asa cum suntem interesanti in comparatie cu altii (pentru altii). Daca par interesant pentru unii am tendinta de a incerca sa fiu interesant pentru toti… si – hop! – masca se afiseaza. Ce dezastru cand masca va cadea! Si, cireasa de pe tort: constat ca si ceilalti purtasera masti… si m-am straduit degeaba sa par a nu fi mediocru si banal in fatza unui mediocru…
Cat despre bunatate… Sa dorim a fi mai buni nu e masca e – as zice – o lupta cu sine. A incerca doar sa parem mai buni… as zice ca aceasta e masca, desi exista sansa ca cineva care incearca sa para bun in ochii semenilor ar putea chiar sa devina bun…
Frumusetea fizica exista sau nu – si regula este ca aceasta frumusete e in ochii privitorului. Pentru ca “nu e frumos ce e frumos e frumos ce-mi place mie”.
Banuiesc, insa, ca nu la frumusetea fizica va referiti. Dar daca e sa discutam despre frumusetea omului… nu o putem defini decat prin… ceilalti, prin ce vad, simt, inteleg ceilalti.
Un fapt, cred, este cert: nimeni nu e suta la suta bun, frumos, interesant etc… Fiecare avem umbre – fara umbre nu am fi… intregi. Si cea mai grava minciuna, cred, este sa ne mintim singuri ca suntem ceea ce nu suntem. Mintind pe ceilalti despre noi ne mintim singuri… Si asa ceva trebuie sa fie tragic, o sursa inepuizabila de frustrari…
Oamenii n-ar trebui sa incerce sa para ceea ce nu sunt, ci sa lupte sa devina ceea ce doresc (viseaza) sa fie…
Subiect interesant .Chiar aceasta saptamana am tradus un text a unui psiholog renumit si foarte apreciat in Ungaria .In text este vorba despre :a spune adevarul in fata ,curaju de a fii ceea ce esti din suflet .O sa puteti observa ca dl psiholog Popper Peter nu are grija de imaginea lui, serveste pe tava propriile defecte pentru dusmanii lui .Eu personal am tras o concluzie din mesajul lui : crestinismul ne face ipocrit .Iata textul :
Un coleg de al meu , Hamvas Bela scrie ca omul din occident acolo greseste ca incepe sa adune in viata: conditiile .El singur isi stabileste ca fericirea lui depinde de: sa aiba masina , sa aiba casa …....dupa acestea …....sa aiba masina mai buna , sa aiba casa mai mare dar sa mai aiba si o cabana .Omul din occident pana acolo aduna conditiile fericirii , pana moare de infarct si de bucurie nu a mai avut timp.
In realitate fericirea depinde de hierarhia valorilor , pe care tu iti stabilesti.
Va dau un exemplu:
M-am dus in India , intr-un oras unde sunt multi bolnavi . E groaznic sa vezi atitea bolnavi de lepra . Aici am facut cunostinta cu un inginer chimist ,care lucra la fabrica de medicamente din acel oras . A fost foarte bun cu mine , m-a indrumat , a facut rost de o cazare buna , pe toate perioada cat am stat acolo a fost un real ajutor.Cand eram gata de plecare din acel oras , m-a acompaniat la aeroport , iar eu i-am multumit tot ce a facut pentru mine .El s-a suparat si s-a bosumflat . Inginerul astfel a raspuns : - sa clarificam ,dvs nu sunteti simpatic pentru mine , chiar sunteti antipatic .Tot ce am facut , nu era pentru persoana dumneavoastra .Eu sunt membru Misiunii Rama Chrisna .Noi avem misiunea sa ajutam pe straini, iar dvs ati fost un strain in tre noi .Nu cumva sa plecati de aici cu ideea ca sunteti dator pentru mine .
In acel moment a fost foarte dureros pentru mine sa aud asta .Dupa un timp , s-a limpezit gandirea si mi-am dat seama : Dumnezeule , si la Budapesta se zice la fel despre mine , doar ca nu-mi spune in fata nimeni.Acest inginer a facut important sa stiu parerea lui despre mine . A devenit o valoare pentru mine acest gest.
E foarte mare diferenta intre occident si orient .Pentru Inginer, un om din cultura orientului indepartat , a fost important sa fie clar relatia dintre noi doi .
Eu aici vad diferenta esentiala intre cultura din occident si cultura din orientul indepartat :Importanta valorilor nu este in aceeasi hierarhie in cele doua culturi.
Va dau un alt exemplu :
Un misionar crestin merge in India si reuseste sa converte la crestinism pe un hindu. Intr-o zi misionarul vede pe hindu iesind dintr-un templu Shiva . Il trage la raspundere pe hindu : dar nu te-ai facut crestin ? Ce ai facut in templul lui Shiva ?Iar celalt raspunde : Ba da , m-am facut si crestin , si sunt in continuare si hindu .Am dus ofranda pe altarul lui Shiva.
Cei din orientul indepartat au credinta ca Universul , sau Lumea sau Cosmosul , sau Dumnezeul …. numeste cum vrei ….. este atat de complex incat o singura mentalitate nu are capacitatea sa inteleaga . Deci daca omul este de religie hindu , si mai se face si crestin atunci devine mai bogat viata lui si mentalitatea lui. Poate sa studieze legile vietii a naturii si din punct de vedere a religiei hindu , cat si din mentalitatea crestina. Dar , mai mult , daca acest om va deveni si budhist , atunci viata lui va fii si mai bogata.
Ca sa intelegeti mai bine diferenta intre mentalitate occidentala si a orientului indepartat iti atrag atentia ca cei din occident pun accentul pe SAU cei din orientul indepartat pun accentul pe SI
Europenii se gandesc in ...sau.....sau …..Biblia se incepe cu despartire : Dumnezeul a despartit Cerul de Pamani , a despartit ziua de noapte ….si in continuare cere doar puritate .
Pe mine in Europa m-au intrebat : Cine esti tu ? Eu am raspuns ,m-am nascut evreu , am invatat foarte mult de la crestini , budhisti , hinduism....si alte culturi . La aceasta europenii ma considera un ticalos .
Europenii m-au intrebat :Ce meserie ai tu ? Raspund: Am facut scoala de psihoanalist ,dar in practica folosesc si psihologie cognitiva …....Pentru aceasta ei ma considera un ticalos.
M-a intrebat iubita mea : Ma iubesti ? Si eu raspund : Te iubesc foarte mult , dar sunt cazuri cand as fii mai fericit fara tine .Pentru acest raspuns iubita ma considera un ticalos.
Europenii vor claritate : doar crestin sa fii , doar psihoanalist sa fiu , doar sentiment de iubire sa am. Dar ce sa fac cu celelalte sentimente ????? Fiindca le am !!!!!
Sufletul omenesc e plin cu sentimente contradictorii : vrem siguranta si totodata vrem si aventura .Vrem stabilitate si totodata vrem si suspans .
La noi este obligatoriu sa sufoci sentimentele care nu sunt conform mentalitatii de aici.
Nu este de mirare ca neurastenia este o boala de generatie. La noi societatea nu permite sa fii exact cine esti din suflet.Daca nu esti conform mentalitatii , atunci te considera neserios , mincinos , ticalos , tradator. In orientul indepartat nu este asa.
La inceputul istoriei omenirii cultura a luat fiinta in orientul indepartat China, Japonia , India.
De-a lungul istoriei venea prin Babilon , Egipt , Greci, Romani ,Europa .Acum se intoarce inapoi.
Peste 50 - 100 de ani centrul cultural al Lumii nu va fii America si Europa , ci iarasi China , Japonia, India , Brazilia .
Musoiu agota Etelka a scris: curajul de a fii ceea ce esti din suflet…
:hm: :)
Prea putini oameni au acest curaj… Sunt atat de putini incat te miri cand intalnesti unul si – la prima vedere – iti pare excentric cand, de fapt, el nu face decat sa fie ceea ce este, sa fie in armonie cu firea lui… Cei care sunt obisnuiti cu mastile si cu a spune ceea ce stiu (sau cred) ca ceilalti doresc sa auda nu vor putea trai in apropierea unui om care e in armonie cu sine si care nu se teme de cuvinte si – mai ales – de fapte (un om care se arata asa cum este). Sunt prea multi aceia care iau adevarul ca ofensa la adresa lor…
Ce scandal ar iesi sa auzi pe unul mintind cu fiecare cuvant pe care il rosteste si sa-i spui: “minti” – sa ii aduci si argumente… Se vor forma imediat doua tabere – ca sustinatori pentru cei doi… Si nu se va ajunge la adevar pentru ca fiecare o va tine pe a lui… Fara a gandi ca e foarte posibil ca fiecare tabara sa aiba dreptate - vor alege mai mereu SAU si foarte rar SI…
Acele sentimente despre care oamenii care ne inconjoara nu doresc sa afle – desi acestea exista in sufletul multora dintre noi – as zice ca se sedimenteaza undeva in adancul sufletului si rabufnesc ca frustrari, putand distruge ceva ce parea frumos: o relatie de prietenie, o relatie de iubire, relatiile interumane pur si simplu – pentru ca intotdeauna va aparea un “factor declansator” – mai devreme sau mai tarziu.
Decat sa interactionam cu oamenii pornind cu o minciuna cred ca e preferabil sa ne recunoastem in fatza lor asa cum suntem – si e dreptul lor sa ne accepte sau nu…