Adevar si minciuna

trope_doi a scris:

Decat sa interactionam cu oamenii pornind cu o minciuna cred ca e preferabil sa ne recunoastem in fatza lor asa cum suntem – si e dreptul lor sa ne accepte sau nu…

Toata problema e ca e extrem de dificil de zis cum suntem. Cum puteti spune ce sunteti fara sa acceptati ca e un risc de a va insela, caz in care ne-am intors de unde am plecat. Daca ne lasam de izbeliste pe noi insine in ideea ca "totul merge", vom avea o licenta pentru incultura, egoism si banalitate.

E nevoie de curaj doar pentru a te scarpina in cap pe strada. Pentru ca adevarul sa aiba vreo valoare, nu e nevoie de curaj, ci de studiu, munca si rabdare. Altfel e o licenta de a spune tot ce te taie capul. Pe mine personal ma enerveaza sa aud oameni ascunzandu-si falsurile in spatele sinceritatii, de parca e o scuza (cum zic copiii "n-am vrut!").

Ma enerveaza si relativismul moral in ultimul sau avatar, cel geo-politic. Din moment ce Brazilia si China nu-stiu-ce-ar-face-peste-nu-stiu-cati-ani-daca-ar-continua-sa-faca-cincizeci-de-ani-ceea-ce-fac-de-nu-mai-mult-de-douazeci-de-ani, totul e permis! (in curand ne vor invada martienii, prin urmare ce mai conteaza!)

In privinta ubicuei fraze "adevarul ne va face liberi", intelesul e destul de direct: nicio oprimare / limita subiectiva nu rezista adevarului. Atat in politica, cat si in privinta superstitiilor populare, aflarea adevarului iti largeste sfera de actiuni posibile. Daca libertatea inseamna sa-ti formulezi singur regulile pe care le urmezi, aceste reguli fiind rationale, adevarul este conditia necesara ca comportamentul pe care ti-l impui sa fie intr-adevar rational si aplicabil in alte situatii celorlalti (regula de aur). Nu se spune "adevarul o sa te faca fericit" sau "adevarul o sa-ti dea de mancare", asa ca nu trebuie sa suprainterpretam.

eumarian a scris:
Toata problema e ca e extrem de dificil de zis cum suntem.

Cine a ridicat aceasta problema? Se presupune ca fiecare se cunoaste pe sine – mai mult sau mai putin… E mai mult decat firesc ca – pe masura ce trece timpul – oamenii se mai si schimba…
Si, totusi… Decat sa zic ca-mi place sa miros papadie doar pentru ca o persoana pe care tocmai am cunoscut-o imi zice ca adora sa faca asta… prefer sa-i spun ca mie-mi plac florile de cactus… Altfel as risca sa ajung sa miros papadii!! Sau sa “inventez” fel de fel pentru a nu mirosi papadii… gandindu-ma ca doar-doar persoana pricepe ca, de fapt, nu-mi place sa miros papadii dar am zis ca imi place numai pentru a-i face placere…
Dar, de ce ar fi asa dificil de zis cum suntem?

Era in discutie – cel putin asa mi s-a parut – ideea ca la un anumit moment sa fii ceea ce esti, sa spui ceea ce gandesti, nu sa te prefaci incantat ca ai intalnit o persoana pe care, de fapt, nu o suporti… sau sa pozezi in mimoza cand esti un cactus cu tzepi de un metru… Sau, ca in exemplul dat de Musoiu agota Etelka:
Cand eram gata de plecare din acel oras, m-a acompaniat la aeroport, iar eu i-am multumit tot ce a facut pentru mine. El s-a suparat si s-a bosumflat. Inginerul astfel a raspuns: - sa clarificam, dvs nu sunteti simpatic pentru mine, chiar sunteti antipatic. Tot ce am facut , nu era pentru persoana dumneavoastra .Eu sunt membru Misiunii Rama Chrisna .Noi avem misiunea sa ajutam pe straini, iar dvs ati fost un strain intre noi .Nu cumva sa plecati de aici cu ideea ca sunteti dator pentru mine.

Asadar, cred ca este nevoie de curaj sa fii ceea ce simti ca esti, ceea ce crezi ca esti – sau cum vreti sa ziceti… Oricum, fiecare persoana te va "caracteriza" asa cum te percepe...
A fi ceea ceea ce pari e mai dificil decat se crede si – uneori – poti fi “izolat” de majoritatea care alege calea larga…
Din fericire, cei care (doar) par ceea ce vor sa fie sunt “descifrati” destul de repede… Ramane sa… gasim curajul de a le-o spune…

“Cat” risc exista in a ma insela daca la un moment dat spun: “sunt un om rau” – pentru ca asa m-am comportat la acel moment (deci sunt [si] un om rau)… ? Sau, ce risc exista sa ma insel daca afirm: “azi nu am chef sa aud ce spui” (adica, sunt [si] un om care se satura de vorbe)? Cred ca totul este sa avem puterea (curajul) de a recunoaste ca putem fi… oricum… la un moment dat… Cel putin, la aceasta m-am referit…
Adica, spune ce gandesti, atunci cand o gandesti… si… exact asa esti in acel moment: ceea ce gandesti…


Tocmai am “descoperit” un articol… interesant :)
www.avocatnet.ro/content/art...

Cum poti fi sigur de o fraza ca "azi nu am chef sa aud ce spui"? :O Toata ziua? Cu mine precis? Este cheful asta ceva obiectiv? Nu iti trece in 10 minute? Astea suna a mofturi de copii "azi nu mai vorbesc cu Gigel", "o sa tac toata ziua", "pe Alinuta o iubesti mai mult".

Si cantecele pop-dance exprima tot ce gandesc, atunci cand gandesc anumite persoane "vreau la mare/sa fie soare / sa fiu cu tine / sa fie bine". Asta e cea mai banala forma de adevar, a spune tot ce-ai in cap. Nu e nevoie de curaj pentru asta, chiar dimpotriva, infranarea si tactul sunt greu de stapanit!

Apoi, cum o sa se cunoasca fiecare pe sine? E cel mai greu lucru, cum spunea inteleptul: "Cunoaste-te pe tine insuti". Inteleptul nu zicea "Uita-te in oglinda si spune-ti ce frumos esti azi" si nici "Cunoaste-ti mofturile si fa-i si pe altii sa le cunoasca". Oamenii fac facultati intregi si invata lucruri despre lume, dar despre ei insisi tot descopera lucruri pana mor (e adevarat ca mai contribuie un anumit gen de literatura de "self-improvement").

Sinceritatea de genul asta e un semn al neseriozitatii, Maria ba il iubeste pe Ion, ba il vrea acum pe Vasile, ba e convinsa ca era mai bine la Ion, ba crede ca Ion nu o respecta etc.

Trebuie sa spunem oamenilor adevaruri de care suntem siguri si unul dintre motivele de siguranta este obiectivitatea: adevarul este acelasi pentru toti. Faptul ca eu ma plictisesc la opera nu este un adevar care sa merite spus bunicilor pasionati de opera. Cand vorbesti cu un batran nu-i vei spune tot ce gandesti ("oh, ce ten cutat aveti"). Adevarurile care merita spuse sunt rodul inteligentei si studiului!

Adaugire:
- Fie discutam adevar vs minciuna, caz in care cu totii alegem adevarul, dar adevarul trebuie sa fie obiectiv, e greu de atins, trebuie sa corespunda realitatii
- Fie discutam sinceritate vs politete, care e cu totul altceva. Ca sa zic asa, sinceritatea n-a dat vreodata de mancare. Ea lezeaza asa:
a. Politetea propriu-zis. Ne place sa ne tratam regeste unii pe altii si asta e ok
b. Spatiul privat. Ganditi-va ca sunteti profesor la liceu/facultate. Chiar va intereseaza parerile "sincere" a 50 de indivizi (care n-au legatura cu materia, adica cu "adevarul") .
c. Eficienta. Va intereseaza ce crede "sincer" un judecator despre altceva decat proces?
d. Inovatia / Libertatea de a gandi diferit. Daca toata lumea si-ar da cu parerea, o opinie noua / originala ar fi ostracizata din fasa, inainte de a fi prins contur suficient pentru a convinge.
e. Dreptul la propria imagine. Orice ar insemna asta (mi se pare un drept suspect, dar asta e alta discutie)


Eu cred ca marea majoritate a oamenilor nu doresc o sinceritate din asta zabauca si asta este ceea ce au :)

:bow:
Ma inclin in fata tuturor opiniilor si, pentru ca tot avem aceasta libertate, ma raliez opiniei conform careia adevarul este circumstantial si el tine de ceea ce noi intelegem ca este util ca adevar.
Pot trai cu ideea ca unii mint, ii evit pe viitor, pentru ca ma deranjeaza felul in care imi apreciaza QI-ul, dar nu-i iubesc pe cei care imi spun ca azi nu le place cum arat, la modul zgomotos. Si acestia din urma nu pot fi suspectati ca nu sunt sinceri sau ca nu relateaza un adevar constatat, dar mie nu-mi trebuie fix acum aceasta parere. Maine poate fi altfel...
Deci, acelasi lucru spus in alt mod, in alt timp, in alt loc...adevarat de fiecare data, poate fi util sau dezastruos!
Nu cred ca trebuie spusa o minciuna, dar nici ca trebuie sa spui tot ce-ti trece prin minte.
Nu sunt de acord sa te comporti ca un savant cand esti analfabet sau ca un rege cand esti cersetor, dar nici sa vina cineva tot timpul sa te puna la indoiala pentru ca el te percepe altcumva.

Dar de ce presupuneti ca cine va spune lucruri neplacute e sincer? Atentie, cand esti certat cu cineva, ti se pare sincer ca ala e un bou. Ce legatura are aceasta sinceritate cu adevarul? Dar mai sunt si unii care jignesc gratuit si se investmanta in candoarea adevarului, desi spun o minciuna. De exemplu fraza "azi nu am chef sa vorbesc cu tine" este o minciuna, fiind clar o exagerare, din motivele prezentate.