Am creat acest nou topic, chiar de pe acum, deoarece sunt direct interesat de examenul de admitere in Barou, ce va avea loc la anul, insa nu cred ca sunt singurul, motiv pentru care am scris aici pe forum, in speranta crearii unui grup de useri, pentru schimburi de opinii, resurse folosite, probleme ce le vom intalni pe parcurs sau orice altceva tine de Admiterea in Barou din 2011.
Tinand cont de proverbul "Unde-s multi, puterea creste" cred ca ne-ar fi mai usor sa colaboram pe aceasta cale.
Tot aici ii invit si pe cei care au sustinut deja acest examen, sau care il sustin luna aceasta, pentru a ne povesti ce greutati au intampinat, daca binevoiesc..;)
@Newt : eu iti multumesc pentru informatie foarte mult. Altul in locul tau nu ar fi facut la fel. Daca mai afli ceva, te rog frumos sa ne spui si noua.
Spor la invatat!!
Eu sunt curios unde anume se va da anul acesta, se vehicula la INPPA. Asa va fi sau se va pastra formula veche ?
Probabil saptamana viitoare se va face lumina, si poate vom sti mai bine in ce consta si cele 2 examene. Eu presupun ca unul va fi la Drept Civil si Procedura Civila iar celalalt la Drept Penal si Procedura Penala.
Daca vor aplica stilul INM atunci sigur prima proba va fi din 100 de intrebari cuprinzand procedurile, respectiv dr. penal si civil, apoi a doua proba va fi organizarea profesiei + statut si a treia va fi un interviu.
Asta poate fi ipoteza cea mai dificila...probabil. Dar trebuie sa tina cont de faptul ca spre deosebire de INM nu faci 2 ani si pregatire intensiva ci doar 1 an si acela in sesiuni de o luna cu 2 pauza (parca).
Asteptam vesti noi...:)
Admitere barou 2014
manuelle
Buna ziua. Pentru admiterea in barou 2014 la Penal trebuie invatat de pe noul cod? Acesta intra in vigoare in februarie 2014. Lucrarile de specialitate dupa ... (vezi toată discuția)