Executarea silita directa
Executarea silită directă reprezintă a doua modalitate a executării silite, care constă în executarea în natură, prin îndeplinirea întocmai a unei obligaţii de a face stabilită prin titlul executoriu . Principiul este reprezentat de dispoziţiile art.1073 C.civ., potrivit cu care creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul de dezdăunare.
Executarea obligaţiilor cu caracter personal nu poate fi solicitată, astfel că vom avea în vedere executarea silită a obligaţiilor de a da , a face şi a nu face .
Potrivit art.371 ind.1 alin.1 C.proc.civ., obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţa sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. De aici se poate deduce că orice obligaţie se schimbă în dezdăunări, însă această regulă are o sferă de aplicare limitată la obligaţiile a căror executare implică o contribuţie personală din partea debitorului, contribuţie care nu poate fi considerată corespunzătoare, decât atunci când este adusă la îndeplinire de bunăvoie, cum ar fi, de pildă, obligaţia de a executa o operă de artă.
În cazul în care obligaţia debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiunii unui bun, în predarea unui bun ori a folosinţei acestuia, în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa în termenul prevăzut în somaţie, executorul sau, după caz, creditorul, în raport cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se execută, va proceda fie la executarea silită, fie va sesiza instanţa de executare în vederea aplicării unei amenzi civile (art.572 C.proc.civ.).
Aşadar, regula constă în îndeplinirea de bunăvoie de către debitor a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu şi, numai dacă debitorul nu înţelege să o execute în acest mod, se va proceda la executarea silită.
Executarea silită este directă atunci când debitorul tinde să obţină realizarea în natură a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei debitorului înscrisă în titlu executoriu, obligaţia de a face .
În plan procesual, prin intermediul executării silite directe, executarea în natură a obligaţiei, se pune în acel mod ca în dreptul material, în sensul că debitorul are obligaţia să îndeplinească întocmai prestaţia ce formează obiectul acelei obligaţii.
S-a ridicat întrebarea dacă este posibilă intervertirea executării silite directe în executare silită indirectă. Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să se facă distincţia după cum se pune în executare o hotărâre cu condamnare alternativă sau cu o singură condamnare.
În cazul hotărârilor cu condamnare alternativă , creditorul poate cere executarea indirectă a sumei de bani stabilită prin titlul executoriu, ca reprezentând contravaloarea obligaţiei în natură imposibil de executat.
În cazul hotărârilor cu o singură condamnare , art.574 C.proc.civ. stabileşte că, dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilităţii predării acestuia, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Hotărârea este executorie şi este supusă recursului. Suspendarea executării acestei hotărâri nu se va putea obţine decât cu consemnarea sumei stabilite . Dispoziţiile art.428 sunt aplicabile în mod corespunzător. Pe baza acestei cereri, instanţa va putea înfiinţa măsuri asigurătorii.
Potrivit art.573 C.proc.civ., care prevede o dispoziţie comună celor trei feluri de executare silită directă, dacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, preşedintele instanţei de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a obligaţiilor prevăzute la art.572 să se facă de îndată, fără somaţie .
Executarea silită directă îmbracă trei forme :
- predarea bunurilor mobile (art.575 – 577 C.proc.civ.),
- predarea bunurilor imobile (art.578 – 580 ind.1 C.proc.civ.) şi
- executarea unei obligaţii de a face sau de a nu face (art.580 ind.2 – 580 ind.5 C.proc.civ.).
Cele trei forme de executare silită constituie procedura aplicabilă în toate raporturile execuţionale, indiferent de calitatea debitorului sau creditorului.
predarea silită a bunurilor mobile.
Această formă a executării silite directe este reglementată de art.575-577 din Codul de procedură civilă.
Predarea silită a bunurilor mobile este acea formă a executării silite directe prin care creditorul, cu ajutorul organelor de executare, intră în posesia bunului prevăzut în titlul executoriu, la care a fost obligat debitorul, în favoarea lui.
În cazul bunurilor mobile certe, pe care creditorul doreşte să le obţină pe calea executării silite directe, nu se ridică dificultăţi, deoarece prin intermediul organelor de executare, ele sunt luate din posesia sau detenţia debitorului şi predate creditorului.
În situaţia în care bunul a dispărut, s-a distrus ori ascuns de debitor, înstrăinat de acesta etc. creditorul trebuie să recurgă la una din formele executării silite indirecte, pentru a-şi putea realiza echivalentul bănesc al prestaţiei.
Dacă debitorul a fost obligat la predarea unor bunuri de gen, cum ar fi anumite cantităţi de cereale, dacă acestea se găsesc vor fi predate creditorului, iar în lipsă acesta va fi îndreptăţit la alte bunuri de aceiaşi calitate şi cantitate, decât la bunurile de acelaşi gen .
a) Somaţia
Procedura predării silite a bunurilor debutează prin emiterea unei somaţii către debitor. Somaţia reprezintă unicul act care precede deposedarea debitorului, fapt pentru care, pe bună dreptate, este considerat un act începător de executare . În temeiul art.575 C.proc.civ., dacă partea obligată să predea un bun mobil, determinat prin calitate şi cantitate, nu-şi îndeplineşte obligaţia în termen de o zi de la primirea somaţiei, predarea lui se va face prin executare silită. Aducerea la îndeplinire a oricărui titlu executoriu în materia mobiliară trebuie precedată de o somaţie, aceasta pentru a i se da posibilitatea debitorului să-şi execute de bunăvoie obligaţia sa. Dacă debitorul nu voieşte să predea bunul în natură în termenul arătat (o zi), executorul judecătoresc se va deplasa la faţa locului şi va lua bunul de la debitor predându-l creditorului.
Se constată în această procedură că termenul lăsat de legiuitor pentru ca debitorul să-şi execute obligaţia de bunăvoie este foarte scurt, respectiv o zi. Acest termen , potrivit dispoziţiilor art.101 C.proc.civ., se va calcula pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care a început să curgă şi nici ziua în care s-a sfârşit, astfel că, în mod practic, termenul este de trei zile.
b) Deposedarea debitorului
În vederea executării silite a obligaţiei de predare a bunului mobil, executorul judecătoresc va ridica bunul urmărit de la debitor sau de la persoana la care se află , punându-l pe creditor în drepturile sale, stabilite prin titlul executoriu (art.576 C.proc.civ.).
Executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal despre îndeplinirea executării ,cu respectarea cerinţelor prevăzute de art.388 C.proc.civ. , sub sancţiunea prevăzută de acelaşi text legal, stabilind totodată cheltuielile de executare pe care urmează să le plătească debitorul. Procesul-verbal constituie titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului, astfel că pentru punerea lui în executare nu va mai fi nevoie de învestirea cu formulă executorie.
Procesele verbale vor fi semnate de creditor, debitor şi de către executorul judecătoresc.
Precizăm că, este posibil, ca, anterior, bunul mobil să fi format obiectul unei măsuri asigurătorii, astfel că, faţă de dispoziţiile art.593 C.proc.civ., creditorul poate solicita executorului judecătoresc predarea bunului în temeiul titlului executoriu.
Menţionăm că dispoziţiile codului de procedură civilă privitoare la predarea silită a bunurilor mobile sunt de aplicare generală, indiferent de calitatea şi poziţia părţilor (persoane fizice sau juridice, debitoare sau creditoare), în raporturile juridice execuţionale.
Predarea silită a bunurilor imobile
Procedura predării silite a bunurilor imobile este reglementată de art.578-5801 C.proc.civ. şi devine incidentă în ipoteza în care s-a admis o acţiune în revendicare, posesorie , în evacuare etc. prin care s-a dispus restituirea sau predarea bunului imobil.
a) Somaţia
În vederea executării silite a obligaţiei prevăzute la art.578 C.proc.civ., executorul judecătoresc va soma pe debitor să părăsească de îndată imobilul.
Dacă partea obligată să părăsească ori să predea un imobil nu-şi îndeplineşte această obligaţie în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, ea va fi îndepărtată prin executare silită, iar imobilul va fi predat celui îndreptăţit (art.578 C.proc.civ.).
Prin urmare, şi procedura predării silite a bunurilor imobile debutează prin emiterea unei somaţii către debitor.
Termenul lăsat de legiuitor pentru debitor să-şi execute obligaţia de bunăvoie în această procedură este mai mare decât la predarea silită a bunurilor mobile şi anume 5 zile. Acest termen se calculează potrivit dispoziţiilor art.101 C.proc.civ.
Instituirea acestui termen este justificată prin faptul că această procedură implică lăsarea unui răgaz debitorului şi familiei acestuia pentru a-şi găsi un alt adăpost.
b) predarea bunului creditorului
Dacă la expirarea termenului de 5 zile debitorul nu voieşte a ieşi din imobil, executorul judecătoresc se va deplasa la faţa locului unde va soma pe debitor să evacueze imobilul, iar dacă acesta se opune, va încheia un proces-verbal de împotrivire, după care, cu ajutorul organelor competente, va proceda la scoaterea debitorului din imobil şi predarea acestuia către creditor. Aşadar, în caz de împotrivire a debitorului, executorul judecătoresc va elibera imobilul cu ajutorul forţei publice , punând pe creditor în drepturile sale. Despre îndeplinirea executării, executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal , care va cuprinde elementele prevăzute de art.388 C.proc.civ., stabilind, totodată şi cheltuielile de executare pe care urmează să le plătească debitorul.
Procesul-verbal constituie titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitorului, astfel că pentru punerea lui în executare nu va mai fi nevoie de învestirea cu formulă executorie.
Menţionăm că procedura predării silite a bunurilor imobile ca formă a executării silite directe poate fi folosită şi în raporturile execuţionale dintre persoanele juridice.
c) situaţia bunurilor mobile ce se găsesc în imobilul supus executării silite
Dacă executarea priveşte un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării şi pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va încredinţa aceste bunuri în păstrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului (art.580 C.proc.civ.).
Executarea silită a obligaţiilor de a face sau de a nu face
Această formă a executării silite directe aplicabilă atunci când debitorul a fost obligat prin titlul executoriu fie la a face ceva, fie la a se abţine de a face ceva.
Sediul materiei este consacrat în art.5802 – 5805 C.proc.civ.
Până la modificarea Codului de procedură civilă, erau aplicabile dispoziţiile art.1075 C.civ. potrivit cu care orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului . Dezdăunările constituie însă o formă a executării silite indirecte.
Pornind de la dispoziţiile art.1075 C.civ. s-a ridicat întrebarea dacă este posibilă executarea în natură a unei obligaţii de a face sau de a nu face , de vreme ce legiuitorul a reglementat posibilitatea pentru debitor de a se elibera de datorie prin plata unei despăgubiri. Evident, fiziceşte, debitorul nu poate fi constrâns în vederea executării unor asemenea obligaţii.
O astfel de soluţie nu poate fi, însă, primită, întrucât ar însemna să se recunoască debitorului posibilitatea de a schimba prin propria voinţă obiectul obligaţiei iniţiale.
Aceste prevederi trebuie să fie corelate cu dispoziţiile art.1077 din Codul civil care permit creditorului de a solicita autorizarea aducerii de către el la îndeplinire a obligaţiei de a face stabilită în sarcina debitorului . Referitor la obligaţiile de a nu face, în condiţiile art.1076 C.civ., creditorul poate cere instanţei a-l obliga pe debitor să distrugă ceea ce a făcut cu nesocotirea obligaţiei de a nu face, iar, în caz contrar, să ceară a fi autorizat a distruge el însuşi, pe cheltuiala debitorului.
În general, art.1075 C.civ. se aplica în cazul obligaţiilor intuitu personae, care nu se puteau aduce la îndeplinire decât de persoana debitorului.
Potrivit principiilor generale ale executării silite, executorul judecătoresc va soma persoana urmărită să respecte obligaţia prevăzută în titlul executoriu, iar în caz de refuz, va proceda, cu concursul organelor abilitate, la îndeplinirea obligaţiei respective.
Executarea silită a obligaţiei de a face, prin concursul tehnicienilor, se poate realiza numai atunci când îndeplinirea obligaţiei nu necesită concursul personal al debitorului. Spre exemplu, demolarea unui zid se poate realiza fără concursul debitorului.
Dacă este vorba de obligaţia de a încheia un act juridic, în practică se admite, în unele cazuri, că instanţa poate suplini voinţa debitorului pronunţând o hotărâre care ţine locul actului.
2. Executarea silită a obligaţiilor de a face sau de a nu face ce nu implică faptul personal al debitorului
Art.580 C.proc.civ. prevede că, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului. Procedura debutează cu emiterea somaţiei.
Creditorul nu poate recurge la această procedură decât după trecerea unui termen de 10 zile pe care legiuitorul l-a pus la dispoziţia debitorului .
Dacă creditorul justifică o nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire, preşedintele instanţei de executare va putea dispune, prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a obligaţiei să se facă de îndată şi fără somaţie.
Potrivit art.580 ind.4 C.proc.civ., dispoziţiile menţionate sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face. Creditorul va putea cere instanţei de executare să fie autorizat, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, dacă este cazul, pe socoteala debitorului, lucrările făcute de acesta împotriva obligaţiei de a nu face.
Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art.58 ind.5 C.proc.civ., dacă debitorul se opune la executarea obligaţiei de către creditor, acesta va putea obţine, prin intermediul executorului judecătoresc, concursul organelor de poliţie, jandarmerie sau al altor agenţi ai forţei publice, după caz.
3. Executarea silită a obligaţiilor de a face sau de a nu face ce implică faptul personal al debitorului
Dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile . Suntem, deci, în prezenţa unui mijloc indirect de constrângere a debitorului în aducerea la îndeplinire a titlului executoriu.
Instanţa sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor , să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu . Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligaţia prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanţa care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilă, dată cu citarea părţilor. În condiţiile art.580 ind.3 alin.3 C.proc.civ., Amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestaţie la executare.
Distinct de acest mijloc procedural, legiuitorul a pus la dispoziţia creditorului şi posibilitatea de acoperire a prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligaţiei de către debitor, prin cererea de obligare a debitorului la daune-interese , în condiţiile art.574 C.proc.civ., care se aplică în mod corespunzător.
Deoarece art.574 C.proc.civ. face trimitere la art.428 C.proc.civ., înseamnă că debitorul sau o altă persoană interesată va putea solicita încetarea sau suspendarea urmăririi, numai dacă depune valoarea ce i se cere, după caz, valoarea bunului reclamat, la Casa de Economii şi Consemnaţiuni, la dispoziţia organului de executare. Totodată, persoanele arătate vor fi obligate să înmâneze executorului judecătoresc pe lângă recipisa de consemnare şi o copie de pe cererea de suspendare sau de încetare a executării silite, depusă la instanţa competentă. Până la soluţionarea cererii de către instanţă urmărirea se va opri în tot sau în parte.
Asupra cererii de încetare sau suspendare a executării silite instanţa de executare se va pronunţa prin încheiere, potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială. În orice caz, urmărirea va continua, dispoziţiile art.399 C.proc.civ. şi următoarele fiind aplicabile
Pentru nerespectarea, însă, a dispoziţiilor art.580 ind.3 C.proc.civ. nu se pot acorda daune cominatorii.
Art.580 ind.4 C.proc.civ. dispune că dispoziţiile menţionate sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul când titlul executoriu cuprinde o obligaţie de a nu face. Creditorul va putea cere instanţei de executare să fie autorizat, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor, să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, dacă este cazul, pe socoteala debitorului, lucrările făcute de acesta împotriva obligaţiei de a nu face.
Totodată, în aplicarea art.580 ind.5 C.proc.civ., dacă debitorul se opune la executarea obligaţiei de către creditor, acesta va putea obţine, prin intermediul executorului judecătoresc, concursul organelor de poliţie, jandarmerie sau al altor agenţi ai forţei publice, după caz.
avocatnet.ro explicăm legislația
Roxana Roxana, Consilier juridic
dalela23