Sunt sigura noname... si te-am simtit de fiecare data. Am fost atat de in "curentul' tau de gandire, ca cineva, o studenta ultimul an, m-a si confundat cu tine si m-a rugat sa o ajut cu sfaturi in privinta planului de lucru, urmand sa dea si ea licenta. Nu i-am zis ca ne-a confundat, fiindca era absolut firesc - gandind asemanator, insa i-am promis ca dupa ce terminam nebunia asta o sa o ajut cu tot ce doreste (sinteze, sfaturi, etc). Fiindca aprecierile iti erau, de fapt, tie adresate, daca vrei iti dau numele ei... Sau, daca ai incredere, imi asum responsabilitatea, ca mi-a fost drag de ea...tare.
DeaC a scris:
La bibliografie la dr. pr.civ sunt indicate citarea si comunicarea actelor de procedura. Intre subiecte eu nu regasesc asa ceva.
Dea, de ce tot insisti in loc sa gandesti... Esti obosita, stiu, dar fa un mic efort...
Bibliografie inseamna lista cu autorii si cartile scrise de acestia, din care se formuleaza, sa zicem, intrebarile. Nu face confuzie cu tematica, banuiesc, unde sunt CAPITOLELE care trebuiesc citite si, DA, din care se formuleaza subiectele pe care le avem in celebra lista. Deci e relatia parte-intreg. In tematica se regasesc, in componenta acelor teme si subiectele care te intereseaza pe tine. Deci nu cauti tematica in subiecte, ci subiectele in tematica!!! Daca ai asa mult timp citeste si de acolo, daca nu ramai pe subiectele deja formulate, ca si asa sunt destule si groaznice de retinut:duh:
Referitor la "nulitatea actelor de procedura" tocma ziceam aseara, ia uita-te matale la subiectul number 2 ' actele de procedura" din care si "sanctiuni procesuale" Eeeee, lamurita acusi?
PRINCIPIILE SPECIFICE FAZEI DE JUDECATA A PROCESULUI PENAL
Principiile specifice fazei de judecată
Pe lângă principiile fundamentale ale procesului penal, care îşi găseau aplicabilitatea şi în faza de judecată, există şi principii specifice acestei faze a procesului penal.
Principiile specifice fazei de judecată sunt acele reguli de bază care guvernează întreaga activitate desfăşurată în faţa instanţei de judecată din momentul sesizării acesteia şi până la soluţionarea cauzei penale.
În doctrina de specialitate, principiile specifice sunt considerate drept garanţii ale legalităţii, obiectivităţii şi imparţialităţii fazei de judecată. Acestea sunt: publicitatea, nemijlocirea, oralitatea şi contradictorialitatea.
Publicitatea
Publicitatea, ca principiu specific al fazei de judecată, reprezintă posibilitatea oricărei persoane, cu excepţia minorilor sub 16 ani, de a asista la şedinţa de judecată (art. 290).
Publicitatea şedinţelor de judecată este consacrată de art. 126 din Constituţia României, care prevede că „şedinţele de judecată sunt publice în afara cazurilor prevăzute de lege” şi art. 5 din Legea pentru organizarea
judecătorească.
Principiul publicităţii nu este încălcat de prevederile art. 290 alin.2, potrivit căruia instanţa de judecată poate limita accesul publicului în raport cu mărimea sălii de şedinţă, această măsură referindu-se strict la asigurarea
ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată. Încălcarea principiului publicităţii este sancţionată cu nulitatea absolută, conform prevederilor art.197, alin.2. În acest spirit, legea penală impune ca hotărârile judecătoreşti să cuprindă menţiuni obligatorii referitoare la publicitatea şedinţei de judecată (art305, alin.1, lit.b şi art. 355, alin. 1).
De la principiul publicităţii fazei de judecată, legea procesual penală prevede şi unele excepţii, când şedinţa de judecată poate fi secretă, respectiv:
a) dacă judecarea în şedinţă publică ar aduce atingere unor interese de stat;
b) când prin publicitatea şedinţei pot fi lezate normele de morală;
c) când publicitatea şedinţei de judecată ar aduce atingere demnităţii sau vieţii intime a unei persoane;
d) când are loc judecarea infractorilor minori.
Declararea şedinţei secrete poate avea loc la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu. Instanţa poate declara şedinţa de judecată secretă pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei. Legea procesual penală prevede că stabilirea caracterului secret al şedinţei de judecată se face în şedinţă publică, după consultarea părţilor prezente şi a procurorului care participă la judecată.
În condiţiile în care şedinţa de judecată se declară secretă, nu sunt admişi în sala de judecată decât părţile, reprezentanţii acestora, apărătorii şi celelalte persoane chemate de instanţă în interesul cauzei. De asemenea, la judecarea minorilor pot asista, în afară de părţi, autoritatea tutelară şi părinţii, iar dacă este cazul, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea ori sub supravegherea căreia se află minorul, precum şi alte persoane a căror prezenţă este considerată necesară de instanţă. Chiar dacă şedinţa de judecată a fost declarată secretă, pronunţarea hotărârii se face în şedinţă publică.
Nemijlocirea
Principiul nemijlocirii fazei de judecată presupune că toate actele procesuale şi procedurale efectuate în această fază sunt îndeplinite în faţa completului de judecată, în mod direct1. Acest principiu este reglementat de art. 289, în care se prevede că „judecarea cauzei se face în faţa instanţei constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu”.
Nemijlocirea dintre judecător şi probă este o condiţie esenţială a actului de justiţie. Aceasta presupune ca judecătorii care fac parte din completul de judecată într-o anumită cauză să ia contact direct cu probele, pe de o parte, prin readministrarea probelor care au fost administrate în cursul urmăririi penale şi, pe de altă parte, prin posibilitatea administrării de noi probe. Pentru eliminarea într-o măsură cât mai mare a verigilor intermediare faţă de izvorul probelor, autorii de specialitate au remarcat că gradul de veridicitate a faptelor este invers proporţional cu distanţa faţă de izvorul probei.
Asigurarea principiului nemijlocirii implică stabilitatea completului de judecată pe tot parcursul judecării cauzei. Pentru realizarea contactului direct între judecător şi probă, completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei (art. 292, alin.2). Dacă acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor. După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor. Raţiunea acestei reglementări constă în aceea că judecătorii care pronunţă hotărârea trebuie să ţină seama nu numai de ceea ce s-a consemnat în dosar, ci şi de ceea ce s-a discutat oral în dezbateri şi chiar de alte aspecte pe care le pot cunoaşte numai prin participarea lor la dezbateri. În acest sens, practica judiciară a consemnat că dacă deliberarea şi hotărârea au fost realizate de alt complet decât cel în faţa căruia au avut loc dezbaterile, instanţa de apel hotărăşte casarea în întregime a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Contradictorialitatea
Principiul contradictorialităţii constă în faptul că toate probele administrate în cauză sunt supuse discuţiei şi reflectă poziţia procesuală opusă a părţilor aflate în proces.
Contradictorialitatea se manifestă atât în etapa cercetării judecătoreşti, cât şi în etapa dezbaterilor. În cadrul dezbaterilor, prin punerea în discuţie a probelor, părţile cu interese contrare se combat reciproc, realizându-se
distincţia dintre cele două funcţii procesuale opuse, acuzarea şi apărarea. În literatura de specialitate, principiul contradictorialităţii a fost considerat „mijloc de chezăşie pentru aflarea adevărului”. Principiul contradictorialităţii face ca judecata să devină o luptă deschisă, dusă prin mijloace egale, pentru aflarea adevărului.
Oralitatea
Principiul oralităţii şedinţei de judecată constă în faptul că întreaga fază de judecată se desfăşoară prin viu grai, oral. Acest principiu asigură, implicit, şi cunoaşterea lucrărilor şedinţei, prin receptare directă, atât de
persoanele angajate în soluţionarea cauzei, cât şi de publicul din sală. Principiul oralităţii este consacrat de art. 289. În legislaţia procesual penală există şi alte dispoziţii care îl consacră în mod indirect, întrucât aplicarea lor nu poate fi asigurată decât prin exprimare orală: strigarea cauzei şi apelul celor citaţi (art. 297), ascultarea părţilor şi a martorilor (art. 323-327), ultimul cuvânt al inculpatului (art. 341), pronunţarea hotărârii (art. 310).
Oralitatea nu este doar o modalitate de desfăşurare a şedinţei de judecată, ci şi o condiţie imperativă a valabilităţii acesteia, deoarece la pronunţarea hotărârii instanţa va ţine seama nu numai de ceea ce s-a consemnat, ci şi de ceea ce s-a discutat oral în faza dezbaterilor2. Nerespectarea oralităţii şedinţei de judecată atrage nulitatea în situaţia în care s-a produs o vătămare a intereselor părţilor care nu poate fi înlăturată altfel.
avocatnet.ro explicăm legislația
Roxana Roxana, Consilier juridic
dalela23