Un subiect care trebuie completat fata de ce exista pe net ....;)
Efectele cererii de apel
Principalele efecte ale cererii de apel, relevate în literatura juridică , sunt:
1) învestirea instanţei de apel. Prin declararea apelului se învesteşte instanţa superioară cu exercitarea controlului judiciar în limitele a ceea ce s-a judecat şi s-a apelat .
Aşa cum s-a subliniat, spre deosebire de judecata în primă instanţă, în cazul apelului, ca de altfel al tuturor căilor de atac, instanţa poate fi învestită numai printr-o cerere formulată de cel interesat şi niciodată din oficiu .
Hotărârea de primă instanţă, neapelată, devine definitivă şi poate fi pusă în executare. Ca urmare, în temeiul art.377 alin.2 pct.2 C.proc.civ., hotărârea devine şi irevocabilă, întrucât nu mai poate fi atacată cu recurs .
2) suspendarea executării hotărârii atacate
Potrivit art.284 alin.5 C.proc.civ., apelul declarat în termen suspendă
executarea hotărârii de primă instanţă, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.
Din acest text, rezultă că cererea de apel suspendă executarea hotărârii de primă instanţă numai dacă a fost făcută în termen. În doctrină se precizează că termenul de apel este suspensiv de executare, iar, odată formulat apelul, cererea preia acest efect. Aşadar, hotărârea primei instanţe nu poate fi pusă în executare silită până la împlinirea termenului de apel şi, ca urmare a exercitării apelului în termen, nici pe perioada soluţionării acestuia .
De la această regulă există şi unele excepţii. Astfel, efectul suspensiv nu se produce „în cazurile anume prevăzute de lege”:
- hotărârilor cu executare vremelnică, de drept sau judecătorească (art.278-279 C.proc.civ.) .
Totuşi, prin art.280 C.proc.civ. se prevede că instanţa de apel poate să încuviinţeze suspendarea executării vremelnice a acestor hotărâri, însă numai cu dare de cauţiune, al cărei cuantum îl va fixa instanţa .
- în materie comercială, exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea (art.7208 C.proc.civ.).
Efectul suspensiv de executare nu se produce nici în ipoteza în care partea îndreptăţită a renunţat în mod expres la apel . Dacă renunţarea intervine după ce termenul de apel a început să curgă, se consideră că efectul suspensiv s-a produs până în momentul renunţării; de la această dată hotărârea putând fi pusă în executare .
3) efectul devolutiv
Apelul este devolutiv în sensul că readuce în faţa instanţei superioare toate problemele de fapt şi de drept ce au fost dezbătute în primă instanţă, provocând o nouă judecată a fondului . Altfel spus, instanţa de apel va verifica atât legalitatea hotărârii atacate, cât şi temeinicia acesteia. Datorită acestei particularităţi a apelului, în sistemul nostru procesual există două grade de jurisdicţie .
Efectul devolutiv nu este consacrat expres de către legiuitor, însă, el rezultă din prevederile art.292 alin.1 şi ale art.294 – 298 C.proc.civ. .
Totuşi, devoluţiunea nu are caracter absolut, fiind limitată de două reguli exprimate în doctrină prin adagiile : „tantum devolutum quantum appelatum” şi „tantum devolutum quantum iudicatum”.
Prima regulă - „tantum devolutum quantum appelatum” - exprimă ideea că nu se devoluează decât cea ce s-a apelat, adică instanţa de apel va proceda la o nouă judecată, însă numai în limitele criticii formulate de apelant .
Această limită rezultă din art.295 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia, „instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu”.
Devoluţiunea este totală numai în situaţia în care apelul nu se motivează (art.292 alin.2 C.proc.civ.) sau atunci când hotărârea primei instanţe este criticată sub toate aspectele.
În ipoteza în care hotărârea primei instanţe a fost atacată doar parţial, adică numai cu privire la soluţiile date unor capete de cerere ori numai cu privire la anumite părţi din proces, ceea ce nu s-a atacat trece în puterea lucrului judecat.
În aprecierea limitelor devoluţiunii, trebuie să avem în vedere nu numai apelul principal, ci şi aderarea la apel pe care o poate face intimatul .
A doua regulă - „tantum devolutum quantum iudicatum” – exprimă ideea că prin apel nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în primă instanţă. Cu alte cuvinte, în apel nu pot fi făcute cereri noi şi nici nu pot fi schimbate elementele de la prima instanţă .
Această regulă este consacrată expres în art.294 alin.1 teza I C.proc.civ., potrivit căruia în apel nu se poate schimba calitatea părţilor , cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi .
În literatura juridică sunt analizate şi derogările de la limitele efectului devolutiv .
Astfel, potrivit art.294 alin.2 C.civ., în apel se vor putea cere însă dobânzi, rate , venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe . De asemenea, se va putea solicita compensaţia legală .
Cu învoirea părţilor, intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel (art.50 alin.3 C.proc.civ.).
Cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs (art.51 C.proc.civ.). „A fortiori” o asemenea cerere poate fi formulată direct în apel.
În materia divorţului, legiuitorul prevede că, în cazul când motivele divorţului s-au ivit după începerea dezbaterilor la prima instanţă şi în timp ce judecata primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va fi făcută direct la instanţa de apel(art.609 C.proc.civ.) .
În doctrină se consideră că apelul nu are caracter devolutiv în situaţia în care se solicită desfiinţarea hotărârii de primă instanţă şi respingerea cererii, ca efect al admiterii unei excepţii peremptorii ori al declinării competenţei în favoarea altei instanţe.
avocatnet.ro explicăm legislația
Roxana Roxana, Consilier juridic
dalela23