IMPARTIALITATEA MEDIATORULUI

Impartialitatea este o chestiune absolut subiectiva. Eu cred ca sunt impartial pentru ca asa gandesc, dar in fapt s-ar putea sa gresesc sau ceea ce cred eu ca este o atitudine impartiala sa nu aiba aceeasi valoare pentru cei care apeleaza la mediere. Si judecatoerii sunt obligati sa fie impartiali. Sunt ? Intodeauna ? Pot fi impartiali in sensul ca sunt la nivelul obiectivitatii absolute. Nu stiu daca nu gresesc cumva, dar la originile sale s-a invocat ca impartialitatea - ca atitudine necesara in actul de justitie - este asemenea justitiei, de origine divina. Zeita justitiei, reprezentata cu balanta un pic inclianta ne spune ca nici macar zeii nu pot fi impartiali... pentru a au fost conceputi dupa chipul si asemenare omului. Si mediatorul este ... dupa chipul si asemanarera omului. Adica, imperfect, imperfectiunea afectand si impartialitatea.

Ghidarea dupa principii corecte , precum cinstea,echitatea,dreptatea,integritatea,onestitatea, determina obiectivitatea in actiunile noastre,fiindca acestea sunt principii nu doar reguli.

Interesant acest subiect care revine pe forum, ..dar medierea este in sine un proces in continua miscare..
Meiderea "inselat versus inselator" este o tema care a condus la discutii pro si contra...
O mediere incepe prin discutii individuale cu cu partile (dupa semnarea contractului de mediere) asfel incat mediatorul sa poata evalua si pregati intalnirea in vederea medierii..
Din aceasta prima etapa, obligatorie, mediatorul poate evalua starea de fapt a conflictului si poate pregati un plan de abordare, pe puncte, plan ce trebuie acceptat si de clienti.
La prima intalnire, dupa etapele premergatoare, mediatorul poate sa intuiasca cum va decurge in continuare medierea.
Daca clientul (inselatorul), continua cu atitudine lui (uitand ca in etapa premergatoare de acceptare a medierii, a dorit sa ajunga la o solutie amiabila) mediatorul va solicita o discutie separata cu persoana in cauza si ....dupa clarificari se merge mai departe sau se sisteaza procedura.....

Si in varianta in care se renunta la mediere motivul renuntarii poate fi solicitat de instanta pentru acuratetea deciziei.

Obiectivizarea subiectivitatii.
Adica procesul de autopacalire in urma caruia cineva ajunge sa-si inchipuie ca subiectivismul sau cat se poate de omenesc (Herr Nietzsche n-are decat sa strige: Menschliches, Allzumenschliches! - Omenesc, prea omenesc - pentru ca subiectivismul nu este numai un lucru care tine de natura noastra ci chiar de esenta constiintei) este una din proprietatile realitatii exterioare mie la fel cum sunt gravitatia ori legile termodinamicii, sta la temeiul dezideratului irealizabil ca mediatorul sa fie obiectiv.
Nu exista conventie perfect echitabila si nu va exista niciodata o mediere perfect echitabila pentru ca intotdeauna unul din doi se va multumi cu mai putin iar celalalt va pretinde mai mult decat cred altii ca li s-ar cuveni fiecaruia.
Mie medierea, astfel cum este conceputa sa se aplice la noi, mi se pare suspecta cata vreme nu se porneste de la singurul lucru relativ stabil, adica drepturile si obligatiile partilor (realitatea juridica obiectiva) ci de la cu totul alte pozitii. Cred ca prin copierea procedurilor de mediere de pe alte plaiuri s-a omis un lucru esential: romanii au alta cultura, alte principii si urmaresc uneori alte obiective decat americanii, suedezii, francezii, etc-ezii.
Revenim la intrebarea: Ce trebuie sa faca mediatorul atunci cand isi da seama ca una din parti o domina pe cealalta si ca unul va fi pacalit?
Cand am in fata un litigiu eu sunt masura dreptatii fiecareia din parti iar cand litigiul ajunge in fata judecatorului acesta devine masura a ceea ce este drept. Mediatorul este, asadar, masura dreptului fiecareia din partile implicate in mediere. Insa la ce se raporteaza el? Care este realitatea juridica la care raporteaza el pretentiile partilor? Drepturile si obligatiile pe care legea le-a stabilit in beneficiul/sarcina partilor? :O Oy-oy-oy! Pai ... parca medierea se face fara sa recurgi la asa ceva! Paradox?
Mordechai Buxbaum afirma ca paradoxul apare numai acolo unde teoria este inconsistenta
Concluzie: Acest paradox al mediatorului apare din faptul ca procesul de mediere este gresit conceput ca fiind exterior si oarecum izolat de realitatea juridica. Mediatorul percepe nedreptatea prin prisma adevarului juridic de care este teoretic obligat sa faca abstractie. In loc sa inceapa medierea explicand partilor drepturile si obligatiile pe care le au raportat la normele in vigoare, (pentru asta ar trebuie sa gandeasca juridic problema si litigiul) porneste de la cu totul altceva.
Ca sa ne lamurim cu de a aparut acest paradox trebuie sa observam ca implementarea (ce cuvant frumos!) unor tehnici specifice common law in sistemele codificate de drept civil trebuie facuta cu multa intelepciune si discernamant pentru ca cele doua sisteme, desi sunt ambele urmase ale doamnei Etica au evoluat in paralel si au ADN-ul diferit.