avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 973 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... Conditii acordare indemnizatie crestere copil
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

Conditii acordare indemnizatie crestere copil

-
Ultima modificare: Joi, 25 Iunie 2009
monica.daliu, utilizator
Cel mai recent răspuns: maria botea , utilizator 21:07, 30 Martie 2009
Buna ziua tutoror,
Am niste nelamuriri,daca ma poate ajuta cineva cu niste raspunsuri concrete

Trebuie sa nasc aprox pe 26 martie 2009.

Am lucrat 1 an si cateva sapt( 02.05.2007-31.05.2008) la firma X.....respectiv din data de 13.06.2008 la firma
Y........rezultand 13 zile de intrerupere.

Problemele continua...la firma Y voi lucra pana in 31.12.2008 pt ca se desfiinteaza pe fondul crizei mondiale.....urmand sa intru in somaj 6 luni.(am citit ca somajul se considera continuare la stagiul de cotizare daca depun actele in termen de 30 de zile de la data deciziei de concediere)

Mai departe nu mai inteleg...la ce ma incadrez si eu.......o sa beneficiez de aceea indemnizatie?
Am citit la un moment dat ca se considera si fractiunile de luna la acelea 12 luni obligatorii....dar litera de lege nu am gasit.Am incercat sa platesc retroactiv,dar nu se poate!!!

Am sunat la directia muncii si "doamnele" foarte "dragute" de acolo m-au asigurat ca la o singura zi de intrerupere la stagiul de cotizare nu mai beneficiez de indemnizatie.

Va multumesc anticipat pt ajutor
Ultima modificare: Vineri, 12 Decembrie 2008
cristinahajdu, utilizator
Nu e vorba de nicio cotizatie, ci de plata impozitului timp de 12 luni anterioare nasterii.

OUG 148/2005:
Art. 1 - (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei (RON).

(2) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

a) şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

b) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii;

c) au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;

d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;

e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;

f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;

g) au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap;

h) au beneficiat de pensii de invaliditate;

i) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;

j) au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state;

k) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;

l) se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, potrivit legii.

(3) Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, aşa cum sunt definite de această lege.


HG 1025/2006 (norme):
Art. 4 - (1) Concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, prevăzute de ordonanţa de urgenţă, se acordă persoanelor îndreptăţite, dacă acestea au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, timp de 12 luni în ultimul an anterior datei naşterii copilului sau, după caz, de la data la care s-a realizat încredinţarea în vederea adopţiei, s-a aprobat adopţia ori s-a instituit plasamentul sau tutela.

(2) De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi persoanele care realizează venituri supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestora.

(3) În calculul celor 12 luni prevăzute la alin. (1) se includ şi fracţiunile de lună în care s-au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, precum şi cele în care solicitanţii s-au aflat în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, considerate, în înţelesul ordonanţei de urgenţă, lună întreagă.

(4) Prin fracţiune de lună se înţelege efectuarea a cel puţin jumătate din zilele lucrătoare din acea lună în care persoana îndreptăţită a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal, ori s-a aflat în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la alin. (7).

(5) Prin excepţie, se acceptă ca o singură dată fracţiunea de lună să fie constituită dintr-un număr mai mic de zile lucrătoare decât cel prevăzut la alin. (4).

(6) Cele 10 luni prevăzute la art. 24 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă se calculează ca stagiu de cotizare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

(7) Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi numai din perioadele prevăzute la art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, dacă persoana s-a aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

a) şi-a însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;

b) a beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii, sau a realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;

c) a beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii;

d) a beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;

e) a beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru maternitate;

f) a beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav;

g) a beneficiat de concedii medicale şi de indemnizaţii de risc maternal;

h) a beneficiat de pensie de invaliditate;

i) a beneficiat de concedii şi de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare;

j) a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu examen de licenţă sau de diplomă. În sensul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, se ia în considerare intervalul cuprins între ziua în care începe şi ziua în care se sfârşeşte fiecare an universitar, în condiţiile legii;

k) se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării sau, după caz, a trecerii în şomaj, potrivit legii;

l) a beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;

m) a lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state;

n) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;

o) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau ca militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

p) a realizat în sistemul public de pensii, până la data de 1 ianuarie 2006, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;

q) a beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.

(8) În situaţia în care naşterea se produce înainte de termen, perioada prevăzută la alin. (1) se diminuează cu perioada cuprinsă între data naşterii copilului şi data prezumată a naşterii, certificată de medicul de specialitate.
Multumesc frumos pt raspuns...deci o sa beneficiez de indemnizatie!!!! =D>.....eu nu gasisem textul de lege prin care si fractiunile de luna sunt acceptate.
Sa aveti o zi buna!!!
am o intrebare si va rog sa-mi raspundeti cat mai curand posibil .M-am angajat la data de 31/03/2008 pana la 31/07/2008.La data de 01/08/2008 mi s-a eliberat decizia de intrerupere a contractului de munca iar la data de 02/08/2008 m-am angajat din nou si am descoperit ca sunt insarcinata. Am lucrat pana la data de 16/03/2009 cand am intrat in concediu de odihna pana la 02/04/2009 iar de la 03/04/2009 voi intra in concediu prenatal. Daca nasc inainte de 02/04/2009 mai am dreptul la concediu de crestere a copilului? Va multumesc pentru timpul acordat cazului meu.MARIA

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Stagiu de cotizare pentru indemnizatie de cresterea copilului ada2113 ada2113 Buna ziua, Va rog daca se poate sa ma ajutati si pe mine. Am contract de munca part time inregistrat la o firma din 2007(din ce a aparut in 2009 am inteles ... (vezi toată discuția)
Indemnizatie crestere copil carmen_ana carmen_ana Buna ziua! Am si eu cateva intrebari. S-a discutat despre aceasta problema dar in fiecare caz sunt cateva probleme. V-as ruga sa imi raspundeti daca se ... (vezi toată discuția)
Concediu crestere copil alexxadavyd alexxadavyd :O punea cineva mai devreme problema daca perioada de realizare a veniturilor profesionale pentru deschiderea dreptului la concediul de crestere a copilului ... (vezi toată discuția)