:love1: Multumesc !
Pe Kudika Blog este un tip foarte haios , Aly, care isi descrie aventurile in tari exotice. El este si castigatorul editiei "Rataciti in Panama". Imi place cum scrie, ma deconecteaza .
[ link extern ]
Iata ceva din trairile lui in Granada :
" Claire
Dupa o noapte plina, a doua zi astept o zi linistita care sa imi umple bateriile. Fantana arteziana din curtea hotelului susura placut. Pacat ca trebuie sa zbieri din baie sa o opreasca naibii cineva ca sa nu ramai cu clabucul pe tine. De altfel apa e o problema la fel de mare ca si curentul. Daca in privinta electricitatii m-am obisnuit si nu ma afecteaza prea tare, apa e o problema constanta.
Te speli pe dinti, trebuie sa vezi daca nu lasi pe cineva fara apa la dus, speli vasele cand cel de la dus e in pauza de clabucit. Daca doua persoane fac dus in acelasi timp ajung sa faca conversatie vrand nevrand, mai o gluma peste zid, mai o atentionare “Vezi ca te las fara apa ca ma spal pe cap”. Am gasit o spalatorie de haine unde ies foarte ieftin, 4 dolari spalat rufele, alti 5 dolari uscatul. De unde se vede ca soarele e mai scump decat dero plus curent plus uzura masinii de spalat. Dar cum la mine la hotel sunt 3 sarme lungi si imbietoare platesc 4 dolari si scap de o problema. La cate haine am as putea sa imbrac 3 backpakeri.
E sambata seara si am chef sa ies iar dupa noaptea agitata de dinainte. Ajung in clubul de salsa apoi in discoteca. Eu cer o bere si mi se pun in fata 3. Nu e reducere, dar barmanul mi-a dat bere de toti banii intinsi. Iau cervesa si ma duc…habar nu am unde. Asta pana vad doua urechi usor departate si intre ele un chip dragut. Ii intind o bere si ii spun simplu „Pentru tine!”.
Asa am cunoscut-o pe Claire. Are 23 de ani, e din Michigan, e studenta la medicina si e foarte lipicioasa. Asa ca dupa 10 minute ma gandesc ca ori m-am dat cu Axe ori e cea mai prietenoasa fata din lume. Cum nu m-am dat cu Axe ramane cealalata varianta. De altfel am citit despre un indian care, dupa ce a folosit cativa ani Axe bazandu-se pe reclama cunoscuta, a dat firma in judecata dupa ce a constatat ca e virgin in continuare. Eu unul ii tin pumnii sa castige.
Cu Claire ma simt mult prea bine, are un zambet frumos, e subtirica, picioare frumoase. Dar nu mai am incredere in norocul meu. Desi danseaza lipita toata de mine ma simt prea obosit. Asa ca o iau de mana, o scot din club si o duc la hotel unde ne asezam pe un hamac, vorbim si ne sarutam cum se saruta la prima intalnire (nu prima oara cand te saruti). Nu ma simt in stare sa cer mai mult. Dar e timp. Ramane sa ne vedem a doua zi dimineata, sa ma duc sa o iau la 9 si sa facem o excursie cu bicicletele.
A doua zi dimineata la 10 sunt la hotel. Nu am reusit sa ma trezesc sa ajung la 9. Claire nu mai e. Imi dau pumni in cap, cum am putut sa fiu asa idiot? Cand ma intorc la hotelul meu gasesc un mesaj de la ea: ”imi pare rau dar am plecat la yoga cu prietena mea la 8 dimineata”. Ma linistesc, deja simt ca lucrurile au intrat in firesc, nu a fost vina mea. Imi lasa alt mesaj ca ne vedem seara in acelasi bar. Ma prezint si dupa 2 ore ma duc inapoi la hotel unde alt mesaj ma asteapta: “Am adormit dar maine dimineata ma duc in excursie la laguna. Daca vrei poti veni cu mine”. Auzi ceva fetito? Ma crezi disperat sau ce? Dimineata sunt cu rucsacul in spate la punctul de plecare pentru excursie. Dar adevarul e ca aveam nevoie sa ies din Granada dupa mai mult de o saptamana cantonat in oras.
Ajungem la laguna albastra, dupa numele unui film. E un lac albastru in conul unui vulcan. Apa are 30 de grade, o ciorba albastra numai buna de facut baie. Claire e destul de distanta, nici eu nu insist. Prietena ei, Angela e o tipa inteligenta cu care discut destul de mult. Discutia aceasta se va integra in sirul de discutii si pareri interesante despre care voi vorbi separat. Pe Facebook Claire o are pe Angela la ”este intr-o relatie cu”. Asa aflu ca e comun in State sa iti pui cel mai bun prieten/a la aceasta sectiune. Recunosc ca ideea de a fi lesbiene mi-a suras un pic. Dupa o zi calma si placuta ne intoarcem. Doua pupicuri scurte scriu sfarsitul unei iubiri nepieritoare.
S-a incheiat weekend-ul. Ar fi cazul sa plec mai departe dar nu am bani, asa ca mai stau pana mi se alimenteaza cardul. Va urma o saptamana oarecum plictisitoare, codimentata cu mici delicii si cu o rutina placuta.
In fiecare zi joc baschet. E un mod de a ma apropia de niste tineri nicaragueni desi nu depasim faza baschetului. Dar e placut momentul in care ajung acolo si ma salut cu toti. Aici salutul intre tineri este mai prietenos, se face batand palma apoi strangand pumnul si lovindu-l de pumnul celuilalt. E un salut universal intre tinerii din Nicaragua.
Se joaca intr-un mod agresiv,agasant. Ideea de baza e ca daca trebuie sa ii rupi ceva celuilalt doar ca sa il opresti e perfect justificat. Dar modul in care se reactioneaza la modul dur in care se joaca este fenomenal. In jumatate din cazuri la noi s-ar fi lasat cu injuraturi si amintirea unor persoane dragi, iar pentru cealalta jumatate din cazuri s-ar fi sarit direct la bataie. Adevarul e ca se cere fault doar pentru ca jucatorul scapa mingea din mana, iar cand e cu adevarat fault e de genul cot in gura.
Dar in cele 2 saptamani in care am jucat nu am auzit niciodata o injuratura. Ba ma pus naiba sa zic cuvantul cu „P” odata si toata ziua toti il ziceau la orice ratare. Chiar si in zilele mai tensionate singurele discutii s-au purtat pe marginea faulturilor inexistente decat pe cele in care ieseai din joc cu falca umflata. Dar ideea nu este asta,ci maxima tolerant intalnita. Nu spun ca se juca corect,era faultat intentionat fara nici o intentie de a juca mingea, se pierdeau multe meciuri asa, dar m-am gandit de cate ori la noi s-ar fi lasat cu bataie pentru asemenea faulturi si i-am apreciat.
De apreciat reactia celor tineri fata de copii. Cand eram copil tin minte comportamentul agresiv al celor mai mari care te alungau de pe teren pentru a juca ei. Nu aveai nimic de spus, ba te alegeai si cu un picior in dos daca mai comentai. In Nicaragua exista un mod de a reactiona cu copiii, care m-a cucerit. Nu am vazut niciodata un comportament agresiv fizic sau macar verbal si, chiar daca nu stiu prea multa spaniola, tonul face totul. Cat am stat la hoteluri am vazut comportamentul in familile care tineau afacerea. Copiii sunt tratati ca niste adulti, nu sunt dadaciti si crescuti in spiritul lui NU, cum se face la noi: NU pune mana pe aia, NU fugi, NU fa aia.
Atmosfera familiala in sine e una extrem de pasnica, se vorbeste frumos, nu se ridica tonul, nu se striga. Familia este foarte unita in jurul conducatoarei casei. Asta pentru ca, din ce am vazut, e un fel de matriarhat. Femeia conduce casa si gospodaria dar, spre deosebire de femeia romana de la tara, aici ea este si Stapana. Ea ia decizile, tine banii si face planificarea. Barbatii par multumiti sa lase gospodaria pe umerii femeii chiar daca pentru asta trebuie sa cedeze si puterea. La noi barbatul nu cedeaza puterea chiar daca ii este greu sa o exercite de la carciuma satului. Societatea matriarhala am observat-o pretutindeni in Nicaragua.
La hotel se lancezeste in hamace, fetele se schimba dar cateva raman constant. Doua se detaseaza, una e o tipa care vorbeste germana, spaniola, engleza, franceza si de care nu am aflat cu ce se ocupa sau ce planuri are, decat ca ii place sa stea cateva luni intr-un loc apoi sa se mute. A doua figura interesanta e un tip simpatic care asteapta bani ca si mine si pana atunci fumeaza marihuana in fiecare seara. Si mai e si barmanul, Stefan, care pune muzica la platane si ne creeaza seri foarte placute.
David imi aratase podeaua din dormitorul hotelului, care are crucea nazista ca model. Am fost socat la inceput si m-am gandit ce nebun si-ar pune asa ceva in casa si cu atat mai mult intr-un hotel unde iti vin turisti din toata lumea. Dar apoi m-am interesat si am aflat ca zvastica aici nu are un sens blamabil si nu e incarcata de toata povara unui sistem criminal. Inca din Mexic incepand, zvastica e un simbol crestin folosit des in America Latina. E bine de stiut!
In fiecare zi ma duc in piata, e locul in care nu ma mai satur sa observ viata orasului. Mizeria din piata nu supara pe nimeni. Daca in Mexic carnea statea numai pe mese de inox, aici sta foarte bine si pe mese din lemn, insa asta inseamna ca nu pot fi spalate bine, ca raman resturi de carne intre fibrele lemnului care se umplu de flora microbiana. Un film intreg se deruleaza in capul meu hranit de standardele europene de curatenie care sunt si in Romania. Oricum am grija mereu ce mananc, asa ca nu sunt in pericol.
Ce ma mira e ca ori au un ecarisaj mult mai bun decat in Romania ori cainii de aici nu stau prea bine cu libidoul, pentru ca desi sunt caini vagabonzi, acestia sunt chiar putini. In general iubesc cainii, majoritatea au caini de rasa care au drepturi egale cu membrii familiei si dorm in pragul usii. Intra si ies din casa fara oprelisti. Dovada ca sunt departe de casa e ca nici un caine nu vine nici la fluierat si nici la cutu-cutu. Benzina e 1,10 dolari litrul, ieftin comparand cu Romania, tara producatoare de petrol.
Hotelul se umple de germani. In a doua saptamana de fapt am auzit numai germana, dar refuz sa o invat pentru ca insusi marele Goethe spunea ca viata e prea scurta ca sa inveti germana. Oricum, daca ar trebui sa ocupe orasul ar fi precum Ahile si ai lui in calul troian ,adica ar fi in cetate inainte ca locuitorii sa afle. De altfel as plasa germanii pe primul loc ca numar al backpakeri-lor. In oras apar banere cu „Poetas del mundo”, un titlu pretentios pentru un cenaclu imi zic. Intr-una din zile ma prinde seara prin parcul central.
De undeva se aude muzica si ma duc sa vad despre ce e vorba. Se aude din interiorul unui mic palat, intru si intr-o sala mare cativa tineri danseaza conduri de un baiat. A fost unul din cele mai frumoase momente ale acestei saptamani prea linistite. O mana de pusti condusi de un baiat putin mai mare ca ei, dansand pana la epuizare intr-o succesiune de dansuri electrizante in care fiecare fibra musculara isi aduce aportul in adorare.
Tot dansul imi aduce aminte de soare si adorarea lui de catre azteci si mayasi. Corpurile sunt cu mainile ridicate si privirea in sus in timp ce umerii acestora se misca chemand adoratia. Apoi in aceeasi postura se invart in jurul propriei axe pentru ca la final sa se aplece si sa se ridice iar spre lauda aceluiasi soare. Pozele nu spun mai nimic asa ca ii filmez pana la epuizarea bateriei.I si termina programul pe o melodie despre Nicaragua-Nicaraguita. Melodia e frumoasa, dar nu stiu daca face parte din programul lor la “cerere” sau de bunavoie. Oricum, a fost un spectacol pe cat de neasteptat pe atat de frumos.
............"
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters196669, utilizator
Dori_, utilizator
ContSters240593 
MobilierCafenele 
rodica_post