strangere de semnaturi pentru custodie comuna minori

Nu vreau sa ofensez pe nimeni, dar nici eu nu reusesc sa inteleg conceptul de "dependenta innascuta" a copilului fata de mama. Domnul trope_doi a citat din opiniile unui psiholog. La exemplele de acolo (abandon, comercializare) adaug si faptul ca, sute de ani, femeile care faceau parte din aristocratie nu si-au crescut niciodata copiii direct, ci au apelat la doici. Chiar si in zilele noastre, mamele cu venituri mai ridicate prefera sa munceasca si sa isi lase copilul in grija altcuiva (si ma refer aici la copii cu virste intre 0 si 3 ani).

PS Imi amintesc ca pe o tema inrudita cu cea de pe acest fir am avut o discutie in contradictoriu cu domnul trope_doi. ma bucur ca, acum, punctele noastre de vedere par a fi compatibile :D.

Parerea mea este ca discutia despre "dependenta naturala" devine neconstructiva. Aceasta nu exista.
Domnul rarespopa ne-a transmis viziunea personala despre modul cum se desfasara procesele de incredintare minori:
se pleaca de la ideea ca minorul este al mamei in mod "natural" , si poate fi incredintat tatalui numai daca mama reprezinta un pericol grav pentru minor. Iar aceasta "depententa naturala" este folosita doar pentru a justifica acest mod de a "rationaliza" al instantelor.
Mai mult, ceea ce am mai inteles eu de-a lungul unei luni intregi de discutii pe aceasta tema este ca , fie ca ne convine sau nu, fie ca e demonstrata sau nu aceasta "dependenta", fie ca tatii probeaza in fata instantei ca aceasta dependenta nu exista , sau nu probeaza......fie orice ce ar fi ...chiar de ar sustine toti specilaistii din lume ca nu exista aceasta "dependenta naturala" , acesta este punctul de plecare al instantelor.
Vrem sa intelegem bine , nu , e ca si cand nu ne mai prezentam la proces.
Pentru ca justitia care are propriile regului, a ales aceasta regula in jocul incredintarii, si are dreptul sa nu explice nimanui de ce a ales regula asta, precum mai are dreptul sa ignore orice studii sau demonstratii stiintifice din care ar putea rezulta fara putinta de tagada ca e o regula fara sustinere stiintifica.

E adevarat ce gandesc Sorincu si Trope_doi despre minorii de pana la 2-3 ani.

Cat priveste regula in jocul incredintarii minorului aceasta nu cred ca exista.E ceva cu adevarat ciudat si enervant dar nu este vorba de o regula a justitiei.
Ma intreb daca nu cumva instantele nu cred tatii pur si simplu si nici macar nu incearca sa vada daca e adevarat sau nu ceea ce sustin.:thumbdown:
Aici ar putea subzista explicatia.

Legal vorbind, hotararea instantei ar trebui sa fie convingatoare in sensul justetii sale si a reflectarii adevarului.
Daca hotararea nu este motivata corespunzator poate fi desfiintata sau casata, de la caz la caz.
O problema mare in aceste procese de dreptul familiei ar mai putea constitui insa si nemotivarea corespunzatoare a hotararii judecatoresti in general.
Lipsa de antrenament a instantelor de dreptul familiei in aceste procese de incredintare isi are sorgintea din lipsa de initiativa a tatilor in general.Asa cum se arata si mai sus, tatii de cele mai multe ori nu vor nici macar program de vizitare, iar altii cand vin sa se judece vin mai mult sa streseze mama minorului desi in realitate ei chiar nu au nici probe, nici sanse si nici argumente de niciun fel.

Eu cred ca e vorba de o lupta cu mentalitatea oamenilor si in primul rand tatal trebuie sa isi dovedeasca seriozitatea in fata instantei.
Prin seriozitate eu inteleg o vointa de fier nealterata de trecerea timpului si existenta scopului de a-si dovedi dreptatea oricat timp ar dura procesul.In astfel de procese, daca ne raportam la mentalitatea generala actuala,trebuie multa rabdare si consecventa.
Timpul, cred eu, nu este adversarul tatalui, ci un aliat care il poate ajuta.Incercarea tatalui de a se judeca, evident daca are dreptate, trebuie sa rezulte neindoielnic in fata instantei.
In astfel de procese, in viziunea mea, se ajunge invitabil la un razboi al nervilor avocatiilor ( si al mamei care devine si el stresat) si al instantei.
Fiecare are anumite drepturi si obligatii si poate uza de ele in moduri care sa arate ca dreptatea pana la urma se va produce.Instanta trebuie sa simta ca tatal este serios si hotarat se se judece si sa obtina dreptatea pe care o are.Lucru normal, as spune eu.
Evident ca, deosebit de important in astfel de procese este sa se judece pana la momentul in care hotararea devine definitiva si irevocabila, adica in cadrul procesului respectiv si nu alte si alte procese de reincredintare a minorului.
Nu este neaparat o problema de lege sau de jurisprudenta a instantelor din Romania, ci pur si simpu de mentalitate sau, poate, de comoditate a instantelor.

Cat priveste aspectul legat de pericolul pe care il prezinta mama minorului acesta ar putea rezulta si din imprejurarea de fapt ca prezenta mamei inseamna ...inlaturarea tatalui, starea de teama pe care o simte minorul cand isi vede mama...pentru ca, in acel moment el stie ca nu-si mai vede apoi tatal o vreme...
Un mare paradox ar tocmai faptul ca eu stiu un proces unde acest aspect de fapt putea fi dovedit tocmai prin imagini si sunete care aratau in mod neindoielnic acest lucru...
Aici, poate ca pe buna dreptate se poate sustine ca, ar avea dreptate ( Custodie) in ceea ce priveste dovedirea ca mama ar reprezenta un rau pentru copil intrucat el urmeaza a fi despartit in mod brutal de parintele pe care il iubeste mai mult...

avocat Claudiu Lascoschi

Sunt in asentimentul dumneavoastra ca tatii trebuie sa lupte.
Si chiar daca timpul poate fi un aliat al tatalui, este un dusman garantat al copilului.
Insa impresia mea generala este ca tatii pleaca la lupta cu "arcul" in fata unui inamic inarmat cu "mig"-ul.
Tatii trebuie sa inteleaga sa se adapteze si sa se "inarmeze" corespunzator.
In acest moment ei sunt "inarmati" doar cu "interesul superior al copilului" , pe care nici instantele nu il inteleg foarte bine, iar legea nu il defineste, lasandu-l la aprecierea instantelor.

In alta ordine de ideii, relativ la prezumtiile care guverneaza procesele de incredintare, in incercarea de a radiografia si ce se intampla in alte state am observat de exemplu ca in SUA , nu exista prezumtia de custodie acordata parintilor biologici sau celor adoptivi , in cazul in care ambii ajung sa solicite custodia unui copil.
Oare sa nu se fi auzit de "dependenta naturala" acolo?

Edit later:
Domnul rarespopa are dreptate cand sustine ca prezumtiile de incredintare catre unul dintre parinti guverneaza aceste procese. De-a lungul timpului aceste prezumtii au fost cand in favoare mamei cand in favoarea tatalui.
Dar nu are dreptate cand sustine ca existenta "dependentei naturale" determina aceasta prezumtie.
In america de exemplu din ani 1800 si pana in 1960 prezumtia in favoarea mamei avea la baza "abilitatea naturala " de a hrani si a avea grija de copil.

Da, e tare comparatia referitoare la Mig-uri si arcurile:)
Doar ca. stiti bine ca Mig-urile se mai prabusesc singure, in timp ce arcul isi atinge tinta.
E un aspect care ar trebui sa va dea de gandit.
Lupta in aceste conditii poate deveni echilibrata...intrucat sagetile sunt mai multe decat Mig-urile.;)