@rarespopa
Va multumesc pentru amabilitatea de a-mi pune la dispozitie o bibliografie atat de ampla.
O prima lecturare "electroinca" a unei parti din aceasta bibliografie , nu face decat sa confirme ceea ce am sustinut pana acum:
Dependenta de care vorbiti tine strict de ingrijirea de care este dependent copilul in primele luni de viata. Si aceasta ingrijire vine in mod natural cel mai adesea din partea mamei. O dependenta naturala innascuta nu exista demonstrata stiintific.
Nu contest traditionala biblioteca clasica, dar nici nu trebuie sa neglijam forta tehnologiei. Cu ajutorul motoarelor de cautare (inclusiv google) puteti gasi articole interesante si chiar carti integrale din toate domeniile .
Reprezinta un bun punct de plecare.
Aveti aici un exemplu:
[ link extern ]
Va invit sa lecturati cel putin capitolul "Afectivitate" din aceasta carte.
Iata si un pasaj dintr-un articol relativ la acest subiect:
"Copilul vine pe lume unificat. Realitatea cuplului parental simbolizeaza in ochii copilului complementaritatea contrariilor ce asigura mentinerea lumii, motiv pentru care acesta tine foarte mult la mentinerea unitatii cuplului parintilor sai. Predispozitia lui naturala pentru adaptarea echilibrata la mediu, ii permit copilului sa-si gaseasca in mod spontan un tata sau o mama de substitut in conditiile in care cei naturali nu raspund nevoilor sale fundamentale"
..........................................................................
Legaturile pe care copilul le dezvolta in primii ani de viata cu persoanele semnificative din jurul lui (mama, tatal, bunicii) contin puternice elemente afective, atasamentul exprimand tocmai acest fapt. Schaffer (2005) defineste atasamentul ca „legatura emotionala de lunga durata cu un anumit individ. Aceasta legatura durabila este interiorizata de copil si serveste ca model de comportament in relatiile sociale ale copilului.
Castigarea autonomiei, prin mers, va pune in evidenta acest tip de comportamnet, care include:
- deplasarea spre parinti sau spre persoana care il ingrijeste, alipirea de ei mai ales atunci cand este tulburat sau speriat;
- protestul cand este despartit de adult;
- se lipeste de adult pentru a simti siguranta.
Bowlby a studiat problematica atasamentului la copil si implicatiile acestui atasament in dezvoltarea ulterioara a acestuia. Conform lui Bowlby, „matricea de atasament se reproduce si se actualizeaza de-a lungul vietii prin reprezentare mentala. Aceasta matrice se formeaza pe fundalul primelor relatii dintre copil si parintii sai:
- Copilul e nascut cu predispozitia de a deveni atasat de persoana care ii ofera ingrijiri, discriminata ca privilegiata;
- Copilul isi va organiza propriul comportament si modul de a se gandi pe sine si ceilalti cu scopul de a mentine aceste relatii de atasamet, care sunt cruciale pentru supravietuirea lui fizica si psihologica, in proximitatea persoanei sale de referinta;
- Copilul va mentine adesea aceste relatii de proximitate in caz de pericol perceput, chiar cu pretul propriei perturbari functionale (in cazul relatiei nesecurizante)"
Ma opresc aici.
Spatiul nu imi permite sa postez toate materialele pe care le-am lecturat.
Puteti sa negati ce doriti din aceste materiale, si sa extrageti doar ceea ce este relevant pentru justificarea incredintarii catre mama.
Concluzia mea partiala de pana acum este urmatarea (voi continua sa ma documentez):
- se creeaza o legatura naturala intre mama si copil in primii ani de viata , datorita faptului ca , de regula mama este cea care se ocupa de copil in aceasta perioada
- in procesul de dezvoltare , copilul are nevoie si dezvolta invariant relatii de atasament "dobandite" , fata de una din persoanele din anturaj (este adevarat, de cele mai multe ori aceasta este mama), iar distrugerea acestor relatii de atasament afecteaza dezvoltarea fizica si psihica a copilului.
Astfel "atasamentul dobandit" este cu mult mai important pentru dezvoltarea ulterioara a copilului decat "legatura naturala" dintre mama si copil.
- dezvoltarea psihica a copilului este mult mai complexa decat cea fizica, iar ruperea relatiei afective dintre copil si parintele cu care acesta a dezvoltat aceasta relatie, lasa urme adanci in dezvoltarea psihica ulterioara a copilului ,si, cata vreme dezvoltarea fizica nu este pusa in pericol, ruperea relatiei afective nu se justifica sub nici o forma. Motiv pentru care, in marea majoritate a motivarilor instantelor apare constructia de genul "la aceasta varsta se considera ca minorul are nevoie de afectivitatea mamei..."
Inutil sa mentionez ca din motive subiective si obiective , pe care le-am aratat de sute de ori, sunt cazuri in care un copil dezvolta relatii afective puternice cu tatal.
Acesti copii sunt copii de sacrificiu in caz de divort.
Deoarece,multimea lor este mult prea mica, astfel incat sa prezinte importanta pentru societate si mai ales pentru instante. Atat de mica, incat se prefera sacrificiul lor , decat posibilitatea de a gresi, si a rupe aceasta relatie afectiva si acolo unde nu ar fi fost cazul .
Datorita "limitarilor" sistemului juridic,probabilitatea de a rupe aceste relatii atunci cand nu se impune , este cu mult mai mare decat probabilitatea ca un copil sa dezvolte relatii afective puternice cu tatal decat cu mama.
avocatnet.ro explicăm legislația
remusoctavian, utilizator
eoret