strangere de semnaturi pentru custodie comuna minori

Stimata doamna,

Eu credeam ca glumiti, dar vad ca de fapt sunteti periculos de sincera. Convingerile dumneavoastra "oarbe" ma indeamna si mai mult sa nu am incredere in sistemul juridic. De ce ar fi mai de condamnat judecatorii cand un avocat este atat de ignorant.

Daca v-as spune, ca sa va sensibilizez, nu cu alt scop, (va rog sa nu va simtiti atinsa in vreun fel, fac doar un exercitiu de rationament cu dvs.) ca exista trei tipuri de mincinosi: cei marunti, marii micinosi si avocatii, ce ati gandi? Nu mi-ati spune, cel putin, ca sunt ignorant si autosuficient?

Mesajul meu este ca aceatsa problematica se discuta in absenta "probelor" sociale. doar pareri, interpretari, martori, legi in continua schimbare. Adica, discutia sociala pe aceasta tema nu a depasit inca nivelul "ba pe-a ma-tii". E nevoie de argumente pro sau/si contra bazate pe realitati probate (sondate-testate).

Problema dvs cu lipsa de incredere intr-un studiu social este similara cu lipsa noastra de incredere in justitie. Ajungem undeva in felul acesta?

Cu stima
Remus Octavian Campean (fara titluri, nu le utilizez de obicei dar prea ati servit-o la fileu :) )

custodie.comuna a scris:

Cred ca domnul rarespopa se referea la dependenta naturala innascuta.
Care nu exista. Eu pot sa inteleg ca , axiomatic vorbind, asa considera instantele. Asa vor ele sa considere si asta e.
Dar tot axiomatic daca eu as demonstra fara putinta de tagada ca aceasta "dependenta naturala innascuta" nu exista , s-ar schimba cu ceva situatia in aceste procese?
Eu cred (defapt sunt sigur) ca nu.

Insa poate ca domnul rarespopa are dreptate, problema incredintarii este foarte complicata si nu are solutie.Asa ca undeva, intr-o sala , s-au adunat toate instantele si au stabilit ca nu exista rezolvare la aceasta problema, si au ales sa dea cu banul , si a castigat mama. Asa ca au decis la unison sa dea copilul mamei, numai ca trebuia si un motiv. Au ales pur si simplu aceasta "dependenta naturala innascuta" , care e valabila doar pe plaiuri mioritice , dar ce mai conteaza.
De aici restul e cancan......si in asta se transforma aceste procese.

Din pacate iarasi are dreptate Custodie Comuna.
Cred ca ar trebui sa se ajunga in situatia ca ...restul sa nu fie cancan...ceea ce este insa foarte greu.Trebuie ca judecatorul sa fie foarte responsabil si corect.

Chestiunea cu dependenta inascuta nu o pot lua in seama intrucat nu are absolut niciun fundamnet si nicio logica la baza.
Teoretic, totusi se poate discuta si despre aceasta dependenta inascuta.Dar practic nu poate fi luata in seama.
Copilul se atataseaza de parintele care il iubeste mai mult si care il ingrijeste mai cu atentie.
Restul e cancan ( ca sa il citez pe Custodie)

Cat priveste opinia Rarespora aceasta chiar daca nu e fundata pe nimic concret este totusi o opinie care trebuie respectata.Nici eu nu sunt deloc de acord cu aceasta parare dar exista dreptul la opinie.
In privinta instantelor insa acest drept la opinie nu exista.Si nici nu se bazeaza pe asa ceva in argumentarile lor pentru ca nu exista niciun fundament de niciun fel, nici juridic si nici psihologic.
Instantele ( ma tem eu) se cam bazeaza pe experiente trecute in care au incuviintat minorii tatilor si apoi acestia au renuntat cu usurinta la ei.Cam asta ar fi pe undeva temerea instantelor.
Evident ca exista si cazuri in acre mamele procedeaza la fel, dar acest lucru pare uitat sau pur si simplu nu prea se stie de catre instate.
De ce? Pentru ca acei tati nu sunt interesati de proprii lor copii.Cam aceasta este regula si de aici incepe izvorul problemelor.Minorii raman cu bunicii materni si asta e...
O statistica prezentata instantelor in acest sens ar putea la le puna pe ganduri.:confused:

avocat Claudiu Lascoschi

Aveti dreptate.
Instantele nu au nici o argumentatie logica sau stiintifica ca sa poata uza de "dependenta naturala innascuta"
Am tot incercat sa gasesc macar un articol in care sa se mentioneze despre asa ceva insa nu am gasit.
Dar in cautarea mea m-am lovit de zeci de articole de genul asta:
[ link extern ]

As putea sa ii pun domnului rarespopa la dispozitie sute de asemenea materiale, dar in contrapartida nu cred ca domnul rarespopa poate sa imi puna macar un articol la dispozite ca sa isi sustina afirmatiile.
S-ar putea trage concluzia ca instantele pleaca de la ceva ce nu exista ca sa incredinteze cu toata ardoarea copilul mamei, dar in acelasi timp, ignora cu buna stiinta toate studiile care arata importanta tatalui.
Nu stiu ce sa mai cred.

@custodie.comuna:
Repere documentare privind relatiile parinti-copii din care reiese dependenta copilului fata de mama si influentele relatiei speciale mama-copil: Sigmund Freud (1909), Otto Rank (1924), Donald Winnicott (1940), Stanislav Grof, Arthur Janov (1969), Thomas Verny, fondatorul Asociatiei de Psihologie Perinatala, Prenatala si Sanatate (1983) impreuna cu John Kelly, David Chamberline (1990), Ludwing Janus (1991), S. Grof, Osho "Bebelusul si ingrijirea materna formeaza impreuna un corp comun" (2002,2004), Winnicott "Trei tipuri de dependenta a copilului de ingrijirea materna" (2004), Francoise Dolto, "Diada mama-copil" de dr. Berge, Eric From (1995), Schaffer (2005), si multi altii. Multi dintre acesti autori sunt celebrii pentru lucrarile lor in domeniul psihanalizei. In multe din aceste studii este abordata si relatia tata copil, efectele divortului, a lipsei unuia dintre parinti.
Exista si autori romani exemplu Anca Munteanu: Responsabilitatile cuplului parental din perspectiva psihologiei prenatale, Revista de Psihologie, nr 2, 1993; Psihologia copilului si adolescentului (1998); Orizontul mirific al psihismului prenatal, Revista de psihologie aplicata, nr. 4, 2002

Din aceste studii reiese ca intre copil si mama exista o simbioza, o dependenta care incepe odata cu viata intrauterina, continua in timpul alaptarii, continua pe durata educatiei primare si scade incet incet odata cu dezvoltarea copilului si integrarea lui sociala. Relatia tata-copil este aproape nula in timpul vietii intrauterine, rolul lui in dezvoltarea psihosomatica este mic in periaoda alaptarii, creste odata cu educatia primara, se consolideaza pe masura ce copilul se integreaza social egalizandu-se apoi ca importanta cu cel a mamei.

Dupa cum vedeti acest domeniu al psihanalizei dezvoltari copilului nu a aparut ieri el a fost dezvoltat si consolidat continuu de la Freud si pana in zilele noastre. Daca doriti sa consultati lucrarile autorilor respectivi va sfatuiesc sa faceti o vizita la biblioteca si nu pe google.

@avocat_lascoschi: Procesele din materia retrocedarii sunt infinit mai complicate, mai lungi si mai plictisitoare decat cele din materia incredintarii copilului. Numarul cauzelor este mai mic insa la retrocedari. Cu toate astea condamnarile Romaniei la CEDO pe art 6 sunt dominate de materia retrocedarilor iar in materia incredintarii minorilor nu avem nici o condamnare pe art 6 in anii 2006-2007-2008.

Cea-am mai gasit despre atasament...
Copilul cu atasament nesigur:
- anxios-evitant: este nesigur in explorare, se desprinde greu de mama, este rezervat si timid, la plecarea mamei se calmeaza greu, dupa reintalnire, desi se lasa luat in brate, pastreaza o mica bariera (fie o mana, un cot) intre corpul mamei si al sau fiind vigilent, conform experientelor anterioare;
- anxios-rezistent: Pare hiperkinetic, nu exploreaza mediul sau o face inconstant, la plecarea mamei este inconsolabil, iar la intoarcerea ei nu se lasa luat in brate, ci se zbate, se loveste incercand "sa scape", fuge departe, este rezistent la consolare dorind printr-o astfel de strategie sa transmita toata nefericirea acumulata, de teama ca nu este inteles corect in incercarile lui de a face fatza stresului;
- ambivalent: Copilul este anxios dupa despartirea de mama; este afectat in timpul separarii; ambivalent, cand cauta si evita simultan contactul cu mama.

Altfel spus, cred ca acel copil care plange si se zbate cand e adus la mama dupa vizita la tata nu inseamna neaparat ca nu vrea cu mama! Inseamna ca are o problema si parintii ar trebui sa inceapa o colaborare – sa nu-si mai arunce acuze. Asa cum nu inseamna neaparat ca nu vrea la tata daca are aceleasi manifestari.

Teoriiile care privesc atasamentul nu pot fi dovedite ca valabile 100% in practica deoarece exista exceptii! Mereu intalnim exceptii... Asa cum sunt acei tati care stiu – si ar fi in stare sa jure pe viata copilului – ca mama care a castigat in instanta procesul pt reincredintare nu se ocupa de acesta, il lasa la bunici si il vede rar. Totusi, daca femeia respectiva lasa copilul la bunici si il vede numai o data pe saptamana ar trebui ca un proces de reincredintare sa schimbe datele problemei si copilul sa ajunga la tata – conditia fiind sa locuiasca efectiv la tata, nu tot la bunici (cum s-au vazut cazuri).

Dar, dincolo de toate teoriile, cel mai mult sufera copilul! Chiar sufera, si nimeni nu are timp sa se gandeasca si la el... Da, un copil care sta cu mama, dar nu mege la scoala si nu e ingrijit cum ar trebui sufera dublu – dar suferinta neingrijirii nu o constientizeaza; el vede numai ”cearta” dintre parinti si aude referirile la el... Ce poate intelege cand o vede pe mama plangand si pe tata nervos? Copilul vrea sa fie impreuna cu ambii parinti (nu ma refer la bebelusi – desi acestia resimt stresul adultilor). Cand aceste certuri mai sunt – uneori – televizate si emisiunile in cauza urmarite de parintii colegilor / prietenilor sai (sau chiar de colegi / prieteni) atunci suntem siguri ca acel copil este perfect dezechilibrat emotional. Dar, nu-i asa? Ce conteaza ce spun ceilalti copii – si cum se simte cel vizat - daca cei doi parinti sunt satisfacuti ca si-au spalat rufele murdare in lumina rece a reflectoarelor?

Aceasta ”custodie comuna” atat de mult dorita va fi legiferata. Si atunci, in mod sigur, vor incepe alte discutii – pt ca nu toti vor intelege ce si cum si de ce...

Semnaturi in acest sens s-au strans si se vor mai strange... Dar pana atunci?! Pana se va incheia sondajul, pana vor fi centralizate datele, pana se redacteaza propunerea legislativa - care n-ar trebui bazata pe argumente psihologice si pe baza opiniei celor care au trecut prin divort si nu au primit incredintarea copilului; aici, imi permit sa scriu ca e o greseala: sondajul ar fi trebui sa fie redactat astfel incat sa-si poata exprima opinia si cei care nu sunt implicati direct (in cazul strangerii de semnaturi sunt convinsa ca au semnat multi dintre cei care nu au avut neplacerea unui asemenea proces). Apoi, pana se discuta propunerea pt a deveni proiect de lege... ramane cum s-a stabilit? Mai ales ca un argument pt respingere ar fi reglementarea din noul cod civil care... e alta poveste.