strangere de semnaturi pentru custodie comuna minori

@custodie.comuna
Va apreciez pentru faptul ca va documentati si va asigur ca acest efort va va permite in viitor sa va imbunatatiti situatia relativ la problema dumneavoastra.

Judecatorii accepta de multe ori probe si solicitari despre care stiu de la inceput ca sunt "pe langa" subiect pentru a nu transforma procesele intr-un act inchizitorial, dur, obstructiv. Sunt gesturi de generozitate din partea instantelor ce le apara pe acestea de o posibila acuzatie de impiedicare a exercitarii dreptului la aparare. Prin astfel de masuri instantele isi iau o marja de siguranta pe principiul "dorm mai linistit stiind ca au altii datorii la mine decat atunci cand am eu datorii la altii".

Teoria aceasta a dependentei exclusiv castigate fara o componenta innascuta a copilului fata de parinti a fost respinsa de sociologi/antropologi impreuna cu teoria opusa a dependentei exclusiv innascute fara o componenta castigata inca de la inceputul secolului XX. Am vazut ca sunteti dispus sa aprofundati lucrurile. Interesativa de studii privind "Antropologia familiei" si "Antropologia relatiilor parentale". Dependenta castigata este greu evaluabila pentru cazul concret si deci nu este accesibila instantelor din acest motiv, insa pentru cea naturala oamenii de stiinta au ajuns la niste concluzi clare in urma unor studii desfasurate pe mai multi ani. De aici provine prezumtia respectiva. Oricum in foarte multe cauze in absenta acestei prezumtii judecatorilor nu le-ar mai ramane decat sa dea cu banul avand in vedere restrictiile privind probatoriul de care discutam in postul anterior pentru ca nu ai nimic obiectiv pe care sa te bazezi si care sa respecte exigentele demersului juridic.

Nu orice tratament diferentiat este discriminare. Exemplu: Aparent instituirea unei varste a majoratului este o discriminare pe criterii de varsta. In fapt datorita unei realitati naturale suntem cu totii de acord ca varsta aici este un criteriu secundar provenind din problematica obiectiva a discernamantului. Alt exemplu: Desfasurarea probelor sportive in regim separat fete/baieti aparent reprezinta o discriminare pe criterii de sex. In fapt sexul este un criteriu secundar provenind din realitatea obiectiva a fortei si capacitatilor fizice diferite dintre sexe. In cazul prezumtiei noastre este la fel mama poarta in pantec copilul si-l alapteaza dupa nastere avand in mod natural o aplecare innascuta in cresterea si educarea primara a copilului mic. Tatal este in mod natural mai stangaci deoarece dincolo de educatia primita pe care o consideram una buna nu detine acea indemanare a mamei naturala. Este vorba aici, repet nu exclusiv ci cu completarea demersului educativ, de abilitati innascute mostenite genetic pe linie materna. Studiile mai arata ca si copilul mic instinctiv apeleaza predilect la ajutorul mamei si abia apoi la cel al tatalui.

In problema incredintarii copiilor minori nu exista justitie eficienta si de calitate deoarece singura "instanta" calificata in aceasta problema este cea formata din 2 "judecatori": mama si tatal. Daca unitatea acestei instante se destrama nimeni nu mai poate face dreptate. Insa rolul social al justitiei este atins. Rolul social suprem al justitiei este pastrarea ordinii sociale. Nevoia de justitie a aparunt din nevoia de a pastra organizarea sociala pentru a nu degenera in haos social. Nevoia de echitate, adevar si promovarea bunei credinte a aparut mai tarziu si au ramas subordonate primului principiu. Acest principiu se numeste in drept "securitatea raporturilor juridice". In cazul incredintarii copilului acest principiu se traduce astfel: "Este de preferat sa incredintam copilul unuia dintre cei doi parinti decat sa mentinem starea de incertitudine pe fondul conflictelor permanente". Observati ca la acest nivel nici nu conteaza cui incredintam copilul. Acum intelegeti de ce este atat de controversat subiectul peste tot in lume. Realitatea nu este intotdeauna placuta uneori e chiar sordida.

@KENNSO
V-am inteles situatia si sunt absolut convins ca este cea descrisa de dumneavoastra. O astfel de stare de fapt ma revolta si pe mine din exterior. Am mai spus nu sunt insensibil si apreciez lupta dumneavoastra. Dincolo de situatia revoltatoare pe care ne-ati prezentat-o exista insa o realitate juridica a cazului dumneavoastra. O parte din aspectele concrete prezentate de dumneavoastra va sunt utile pentru a obtine reincredintarea insa nu sunt suficiente. Trebuie sa mai lucrati la dovezi si la corelarea acestora cu vina mamei. Una este sa prezentati si sa probati deficientele in starea de sanatate si educationala copilului si alta este sa demonstrati legatura directa dintre acestea si comportamentul mamei. Trebuie sa va orientati eforturile in a va gasi elementele lipsa din puzzle. Si incercati sa mai diminuati latura emotionala a problemei deoarece ea in instanta are un rol secundar. Ganditiva ca dumneavoastra trebuie sa demonstrati incapacitatea mamei de a ingriji si educa copilul precum si neglijenta periculoasa a acesteia dincolo de orice dubiu si sa aratati ca acest comportament are un caracter repetat deci nu este doar un incident. Va trebuie un ansamblu pledant solid si corelat cu sistemul de drept. Va fi greu si va dura mult.

@rarespopa
Ceea ce sustineti despre modul de incuviintare a probelor, nu face decat sa confirme ceea ce am zis relativ la simularea proceselor de dragul "statului de drept" , dar cu alte cuvinte.

Referitor la studiile antropologice de care vorbiti, nu am gasit nici un studiu care sa demonstreze stiintific dependenta naturala a copilului fata de mama. Insa inclinatia naturala a mamei de a se ocupa mai mult de copil da. Iar aceasta inclinatie este intretinuta de concediul postnatal al mamei. Studiile statistice arata ca mama este mult mai preocupata de nevoile si dorintele copilului, dar acestea sunt statistici nu "dependente naturale" demonstrate stiintific.

In Romania aceste studii sunt ca si inexistente, dar cele care sunt arata foarte clar alt aspect pe care am tot incercat sa il explic: daca copilul pastreaza o relatie puternica cu celalalt parinte, copilul este ca si neafectat de divort, fiind de departe si fara echivoc solutia ideala pentru copil in caz de divort.
Studiile mult mai ample din tarile dezvoltate au confirmat si intarit aceasta teorie, si au determinat guvernele statelor respective sa ia o serie de masuri, atat pentru a determina tatii sa inteleaga rolul pe care il au in viata copilului , indiferent daca sunt divortati sau nu, cat si pentru a asigur aun cadru legislativ adecavat astfel incat tatal sa poata juca rolul pe care il are in viata copilului, chiar in conditiile opozitiei mamei.
La o prima analiza a acestor studii, am observat ca toate dar absolut toate studiile recomanda ca tatal sa ramana o prezenta activa in viata copilului (cu foarte putine exceptii care tin de un comportament agresiv al tatalui).
Pot sa fac oricand un rezumat al acestor studii internationale si sa le pun la dispozitia institutiilor abilitate, sau chiar a instantelor. Credeti ca intereseaza pe cineva? Ne ascundem in spatele unei prezumtii extrem de ambigue si ignoram orice alte studii si argumentatii solide, ca sa putem trece mai departe la urmatorul proces.

Poate ca nu exista justitie eficienta si de calitate in aceste procese , dar cu siguranta poate fi cel putin mai eficienta si mai de calitate decat este acum, fara a avea pretentia de a atinge supremul calitatii si eficientei.

Cand un copil – mai ales daca e mic – ar alege sa stea cu tata cred ca ar fi o buna dovada a ceea ce judecatorii numesc ”atasamentul minorului fatza de...” – asa ca n-am mai discuta despre... discernamantul copilului (cum afirma rarespopa), ci despre atasamentul lui fatza de unul dintre parinti... Ca e mama, ca e tata... De ce atasamentul pentru mama ar fi real (se motiveaza in acest sens unele hotarari judecatoresti) dar pt tata nu (in acest caz se considera ca... nu are discernamant copilul si nu stie ce e bine pt el)! Atasamentul nu implica, neaparat, discernamantul!

In "justitia" evului mediu copiii ramaneau obligatoriu la tata (in cazurile in care barbatul indraznea sa-si alunge sotia), dle rarespopa – daca acesta ii dorea... Cred ca regula incredintarii copilului catre mama vine din... matriarhat!

@custodie.comuna
Nu este acelasi lucru. Un simulacru de proces este acela in care aduci probe admisibile si juste din punct de vedere procesual nu din punct de vedere personal, iar ele iti sunt respinse in mod nejustificat. Alta este ca instanta sa faca un gest gratuit si in loc sa va respinga un probatoriu ce nu indeplineste conditiile de admisibilitate va permite totusi sa-l prezentati. Asta nu o oblliga sa si accepte demersul dumneavoastra si nici nu reprezinta vreo incalcare al normelor procesuale. Sa nu credeti ca nu se incalca dreptul la un proces echitabil in Romania a se vedea de exemplu materia retrocedarilor. Dar aici CEDO a condamnat Romania de nenumarate ori si a clasat-o in 2008 pe primul loc in Europa privind despagubirile pe care le datoreaza.

Revin la art. 507 din noul cod civil pentru a va spune ca el a fost preluat aproape cuvant cu cuvant din actualul cod al familiei art 98 al (2). Este evident ca in ambele codificari el inseamna acelasi lucru deci interpretarea dumneavoastra cade. Deci in prezentatile respective ori cei de acolo bateau campii ori ati inteles dumneavoastra gresit.

In chestiunea legaturilor mama-copil nu aveti decat sa ramaneti la opinia dumneavoastra. Problema este ca instantele au o alta opine dupa parerea mea justificata si stiintific si juridic si statistic (apropos statistica este o stiinta exacta). Pentru a-i raspunde si domnului trope_doi in problema atasamentului sustin ca alaturi de legatura de dependenta naturala, innascuta dintre mama si copil exista si atasamentul fata de parinti care este intradevar dobandit si diferit de la caz la caz insa nu poate fi probat si cuantificat dincolo de orice dubiu in instanta pentru ca cel care ar fi indreptatit sa-l dezvaluie poseda la varste foarte mici un discernamant precar daca nu chiar inexistent. Exemplu edificator: Se stie ca interzisii judecatoresti nu au dreptul sa se casatoreasca de ce credeti? Oare ei nu au sentimente? Nu exista atasament fata de persoana pe care o indragesc? Evident ca le poseda in marea lor majoritate la fel ca si noi ceilalti dar nu au discernamant si deci vointa lor interna nu ne poate fi cunoscuta fara nici o posibilitate de dubiu. Nu putem stii sigur din cauza lipsei de discernamant daca vointa lor exterioara coincide cu cea interioara si daca nu cumva vointa lor a fost alterata de insasi lipsa discernamantului. Psihologii si sociologii sigur pot face o evaluare insa mijloacele dansilor sunt preponderent empirice si au un grad scazut de precizie. Ele conteaza intr-un proces insa nu se pot lua decizii in exclusivitate pe baza lor. Pot fi folosite in a intari alte probe cu un grad de obiectivitate satisfacator. De asta va sfatuiam eu sa va construiti un ansamblu probator corelat pentru ca o simpla lista de probe disparate nu este suficienta.

@rarespopa
Am dat exemplul meu si cred ca ati inteles ca am vrut sa reliefez, ca ar exista si alte motive de incredintare decat cele foarte grave, sa le spunem asa.
Aveti dreptate cu latura emotionala, insa, ganditi-va daca ar fii relatat o mama ceea ce am scris eu, nu m-ar fi condamnat instanta ( si emotional si juridic)?
Ce nu inteleg, iarasi, cum poate gresi judecatorul, cand, oricum, numarul tatilor care cer incredintarea este fff. mic.
Cum sa inteleg, totusi, efortul si sacrificiul meu, prin care alti copii au cazut, cum s-ar spune pe solutie buna??