strangere de semnaturi pentru custodie comuna minori

Deoarece am mai participat si la alte discutii pe acest forum referitoare la custodia comuna va propun o alta abordare a subiectului pornind de la reglementarile noului cod civil care va introduce in legislatie institutia custodiei comune.

Presupunem un divort cu minor in varsta de 3 ani. Instanta dispune desfacerea casatoriei si instituirea custodiei comune asupra minorului cu fixarea domiciliului acestuia la adresa de domiciliu a mamei. In noul cod civil nu exista domiciliu alternativ. Pentru rigurozitate a se nota ca noul cod civil foloseste termenul de "exercitare a autoritatii parintesti de catre ambii parinti".

In acelasi timp noul cod civil prevede "Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.". Cum deciziile referitoare la copil nu se pot lua de catre parinti decat prin consens ghiciti ce se va intampla in cazul unor disensiuni grave si cronice intre acestia. Nu discut despre cei ce se intelegeau cu privire la minor dincolo de disensiuni minore deoarece acestia nu aveau nevoie de recunoasterea legala a custodiei comune pentru ca o exercitau de facto. Ei bine vor apela la AT (autoritatea tutelara) si la justitie pentru rezolvarea diferendului in interesul superior al copilului.

Tineti cont de faptul ca autoritatea tutelara si justitia nu pot influenta functionarea custodiei comune in sensul armonizarii fortate a opiniilor celor doi soti deoarece aceasta este o problema de constiinta si ar reprezenta o incalcare a art. 9 din Conventie (CEDO). Instantele nu pot aprecia nici care dintre parinti este mai bun prin gandire, comportament, statut social, statut material etc pentru buna dezvoltare si educare a minorului deoarece asta ar incalca art. 14 din Conventie privitor la discriminarea de orice fel. Sunt exceptate de aici actiunile vadit periculoase pentru viata si sanatatea fizica si psihica a minorului. Instantele asa cum a mai afirmat si AVLIL transeaza diferendele strict din punctul de vedere al interesului superior al copilului fara a tine cont de modul in care aceasta ii afecteaza pe parinti.

Pe baza precizarilor de mai sus continuam cu rationamentul. In instanta parintii obtin solutii la neintelegerile lor care in mod cert vor fi defavorabile unuia dintre ei lucru care va alimenta neintelegerile amplificandu-le. Dupa mai multe procese deschise intr-un termen scurt, pentru ca decizii referitoare la minor trebuie luate zilnic, instantele vor ajunge la concluzia ca exista motive temeinice dat fiind numarul mare al acestora pentru a dispune exercitarea autoritatii parintesti numai de catre unul dintre parinti. Incredintarea se va face urmarind interesul superior al copilului si nu pedepsirea parintelui recalcitrant asa ca vina unuia sau a celuilalt dintre parinti nu va conta in procesul de incredintare. Daca minorul are 3 ani ghiciti cui va fi incredintat in conditiile in care nici unul dintre cei doi parinti nu se fac vinovati de acte reprobabile impotriva minorului.

Trebuie sa recunoasteti ca simularea pe care am facut-o este destul de realista acoperind majoritatea cazurilor de acest fel. Am deci motive serioase sa cred ca dupa intrarea in vigoare a noului cod civil majoritatea custodiilor comune vor esua in incredintare unilaterala. Vom ajunge practic in situatia actuala deoarece cu putine exceptii doar cei care exericta de facto si acum custodia comuna vor reusi sa pastreze acesta formula si de iure. Rezulta deci ca aceasta institutie este cvasiinutila.

Avand in vedere ca in discutiile referitoare la procesele de incredintari s-a mai vorbit de presupuse incalcari ale Conventiei(CEDO) mai precis la incalcarea art. 6 dreptul la un proces echitabil prin modul de administrare a probatoriului am cautat in statisticile CEDO si nu am gasit nici o condamnare a Romaniei in ultimii 3 ani in astfel de spete desi presupun ca plangeri au fost. Asta inseamna ca modul in care justitia romana trateaza procesele de incredintare este in general conform Conventiei si deci corect intr-o mare masura (evident nu in absolut toate cazurile).

Ca tot am adus discutia pe terenul drepturilor omului pot oferi si o explicatie juridica a asa numitului program standard de vizitare atat de contestat aici pe forum. Presupunem ca parintele ce detine custodia copilului este un om normal si munceste de la 8 la 16 de luni pana vineri plus ore suplimentare, cumparaturi, plati etc ajunge acasa 18-19. Apoi se ocupa de copil, casa, propria persoana daca mai ramane timp deci in principiu treburi domestice. Este clar ca in timpul zilelor lucratoare dreptul vizita a celuilalt parinte este dificil de acordat in conditiile opozitiei celui dintai si a respetarii intimitatii acestuia. Raman intr-o luna in principu 4 weekend-uri. Nu pot fi acordate toate pentru vizita deoarece parintele ce detine custodia copilului dispune de dreptul prevazut de art. 8 din Conventie la respectarea vietii private si de familie care ar fi astfel incalcat plus dreptul de a-si petrece timpul liber cu copilul incredintat. Raman deci a fi acordate celuilalt parinte 2 weekend-uri pe luna. Sigur prin intelegerea partilor se poate stabili orice program de vizitare.

O discutie asemanatoare am deschis si eu in sectiunea speciala dedicata noului cod civil.

Autoritatea parinteasca comuna, nu trebuie confundata cu custodia comuna. Este doar o forma restransa a custodiei comune. In legislatia altor state , exista reglementata atat custodia comuna cat si autoriatatea parinteasca comuna. Aceste institutii nu se exclud reciproc.

Sigur ca noul cod civil , este perfectibil si mai trebuie "ajustat" macar prin legile speciale , astfel incat aceasta noua institutie sa devina cu adevarat operationala si sa reflecte atat interesele copilului cat si drepturile parintilor.

In forma actula a noului cod civil , "autoritatea parinteasca comuna" reprezinta regula. Chair mai mult decat o regula.
"Motivele intemeiate" care ar putea sta la baza exerciatarii autoritatii parintesti de catre un singur parinte , din fericire, nu mai sunt lasate la aprecierea instantelor. Articolul 507 din noul cod civil prevede in mod expres cand aceasta autoritate parinteasca va fi exercitata de catre un singur parinte.
Asa cum este (cred eu) firesc, neintelegerile dintre parinti , nu pot reprezenta un criteriu pentru ca unul dintre parinti sa exercite singur autoritatea parinteasca. Modul de transare a acestor neintelegeri este stabilit de art.486 , care atentie, nu presupune ca parintii sa fie divortati sau separati. Conform acestui articol instanta de tutela trebuie sa ia o hotarare (aceasta nu inseamna intodeauna a da dreptate unui parinte si automat al defavoriza pe celalalt) , indiferent de situatia juridica a celor doi parinti (casatoriti, divortati, separati, concubinaj, etc.)

Dealtfel, la o lecturare sumara a noului cod civil, se poate trage concluzia ca , parintele care nu exercita autoritatea parinteasca asupar copilului nu are dreptul nici macar la legaturi personale cu acesta (art. 397 alin. 2). Dreptul la legaturi personale il are are doar parintele care a obtinut dreptul la exercitarea autoritatii parinteasti,dar la care copilul nu locuieste in mod statornic.
Aspect care mi se pare normal. Pentru ca asa cum este definita autoritatea parinteasca de catre noul cod civil (art 483 pana la 507) , parintele care o exercita singur are indatroriri si obligatii serioase, iar daca celalalt parinte care nu are nicio indatorire ar lua copilul la domiciliul sau 48 de ore la 2 saptamani sau o luna in periaoda verii , ar insemna sa intervina peste modul cum parintele care exercita singur aceasta autoritate a inteles asa se foloseasca de acest drept. Un mic exemplu. Parintele care exercita singur autoritatea parinteasca comuna, stabileste ca nu e in interesul copilului sa isi faca vacanta la mare si ca ar fi mai indicat la munte. Insa parintele care nu exercita aceasta autoritate , in perioada vacantei de vara alege sa se duca cu copilul la mare. Ce poate face parintele care exercita singur autoritatea parinteasca ca sa il oblige pe celalalt sa nu se duca la mare cu copilul ci la munte? Nimic! Nici macar la instant nu mai poate apela, pentru ca instanta i-a dat deja drepturi depline pe care sa le exercite in mod unilateral.

Referitor la faptul ca nu exista condamnari CEDO vizavi de incalcarea art 6 "dreptul la un proces echitabil prin modul de administrare a probatoriului" , nu ma pricep foarte bine , dar cred ca instantele fiind suverane in a aprecia o proba sau alta in contextul cauzei, nu cred ca rolul CEDO este de a analiza pe fond daca a avut loc o incalcare a art 6 prin respingerea unei probe. Problema este cumva la nivel general. Exemplu, pentru aceleasi motive, o proba ceruta de mama este incuvinntata intr-un proces, dar respinsa in alt proces cand e ceruta de tata . Insa aceste aspecte nu se vad printr-un proces individual la CEDO.

Discutia pe marginea programului de vizita este mult mai ampla.
Parintele care are custodia si munceste de la 8-16 , trebuie sa isi duca copilul la gradinita/scoala si apoi sa il ia. Nu vad nici un impediment de nicio natura,astfel incat parintii sa isi imparta aceasta sarcina. Unul sa il duca si celalalt sa il ia. Prin incredintarea unica , "propietarul de drept" al copilului, paote fi deacord sau nu cu acest aspect. Pentru ca el face "legea", din moment ce i-a fost incredintat unic.
Apoi cand la ora 16 parintele ajunge acasa si se ocupa de cumparaturi si treburi casnice. Si copilul? ce se intampla cu el in aceste momente? De cele mai multe ori este lasat sub supravegherea altor persoane ,sau chiar nesupravegheat. Insa la fel de bine ar putea fi lasat in grija celuilalt parinte , care ar putea sa se duca cu copilul prin parc, sa faca temele cu el (evident al domiciliul parintelui care nu are incredintarea) , sau sa mearga cu el sa ii cumpere haine sau incaltaminte potrivite, precum si orice alte activitati care fac parte din viata de zi cu zi a copilului. Asta presupune ca parintii sa se suplineasca si sa se completeze reciproc in grija cu care isi inconjoara copilul. Pe langa cele 2 weekenduri , un program in timpul saptamanii de exemplu de la ora 16-20 martea si joia, ar putea determina parintii sa se organizeze mai bine, astfel incat, sa isi programeze activitatile care nu au legatura cu copilul in zilele in care este la celalalt parinte in intervalul orar respectiv.
Ca sa nu mai zic ca cel putin 3 luni din an au 5 weekend-uri , iar varianta optima ar fi fost un weekend din 2 , sau un weekend la doua saptamni, sau un weekend din doua in doua saptamani.

Relativ la drepturile coplului si ale parintilor, mie imi scapa cateva aspecte : ce primeaza ma intai ? interesul superior al copilului sau viata privata a unui parinte? "discriminarea" unui parinte sau interesul copilului?
In tentativa de a stabili un echilibru intre toate acestea , cred ca noul cod civil are cateva "scapari" , printre care
si domiciliul alternativ.

Cat despre "viata privata si de familie" , un parinte care nu are custodia , nu inseamna ca nu mai are familie cu propilul copil. Parinte-copil va reprezenta tot timpul o familie. Una la "fara frecventa" pentru cel care nu are incredintarea , si care este si pe ultimul plan in ceea ce priveste respectarea ei .

@custodie.comuna: Nu inteleg ce doriti sa ziceti cand va referiti la autoritatea parinteasca comuna vs. custodia comuna. Ati fost mult prea vag dar asta dealtfel este o alta discutie privitoare la imbunatatirea noului cod civil.

In ce priveste aplicarea art. 507 cred ca ati interpretat gresit noul cod civil. Setul de art. 503-507 reglementeaza exercitarea autoritatii parintesti in functie de situatia in care se afla parintii. Astfel art. 503 se refera la situatia normala din interiorul casatoriei, art. 504 la situatia parintilor divortati, art. 505 la parinti copiilor din afara casatoriei, art. 506 la acordul de vointa a parintilor si art. 507 strict la cazul in care unul dintre parinti este mort, declarat mort, pus sub interdictie, decazut sau aflat in imposibilitate. Art. 507 se refera strict la cazurile enumerate si nu la divort. Art 504 se refera la situatia parintilor divortati si face trimitere la setul de art. 396-404 avand titlul "Efectele divortului cu privire la raporturile dintre parinti si copiii lor minori". In concluzie art. 398 lasa la latitudinea instantelor sa hotarasca ce sunt alea motive intemeiate. Insasi exprimarea este foarte clara citez "dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior
al copilului, instanţa hotărăşte ...". Daca era cum spuneti dumneavoastra ar fi sunat ceva de genul "numai in cazurile anume prevazute de lege".

In ce priveste art. 486 acesta nu are nici o relevanta in situatia de fata pentru ca orice hotarare a Autoritatii Tutelare poate fi atacata in instanta. Pe de alta parte daca un parinte deschide actiune in baza art 398 pentru incredintare unilaterala poate invoca si desele interventi ale AT nu numai cele atacate in instanta pentru a justifica acele "motive intemeiate". Realizati ca daca parintii apeleaza excesiv la AT si justitie pe fondul neintelegerilor cronice institutia autoritatii parintesti comune nu mai functioneaza in fapt iar acesta este un motiv intemeiat pentru aplicarea art. 398.

Dreptul la legaturi personale cu copilul il are orice parinte inclusiv cel ce nu exercita autoritatea parinteasca art. 398 al (2). Acest drept nu poate fi ingradit decat in cazuri grave pentru ca este un drept fundamental in baza art. 8 din Conventie (cedo). Pentru parintele ce nu exercita autoritatea parinteasca se va institui la fel ca si acum programul de vizita etc. Nu inteleg de unde ati tras concluzia contrara cred ca aveti probleme cu interpretarea legiilor.

In schimb parintele care are dreptul de a exercita autoritatea parinteasca dar nu locuieste cu copilul trebuie sa aiba grija sa nu incalce intimitatea si drepturile celuilalt parinte (art. 8 cedo) si nici a membrilor familiei acestuia (noul sot) pentru ca altfel risca sa i se limiteze exercitarea acestui drept sau chiar sa ofere motive pentru aplicarea art. 398. In esenta trebuie sa fie rezonabil. Oricum pe masura ce aprofundam subiectul vedem tot mai clar ca in lipsa intelegeri dintre parti autoritatea parinteasca comuna nu poate functiona si va sfarsi in incredintare unilaterala dupa un lung sir de procese si vizite la AT.

Exemplul dumneavoastra cu mersul la mare nu sufera de nici o contradictie deoarece exercitarea drepturilor fundamentale cu buna credinta presupune si exercitarea acestora fara incalcarea drepturilor celuilalt. Sigur atunci cand este absolut necesar drepturile fundamentale pot suferi limitari in exercitarea lor.

Am observat ca aveti tendinta sa absolutizati drepturile in general insa aceste drepturi nu se afla intr-un "razboi" ele se afla intr-o interdependenta organica si intr-un echilibru reciproc. De aceea exercitiul unor drepturi trebuie limitat pentru a nu aduce atingeri de substanta altor drepturi. Asa se intampla si cu progranul de vizita el se alcatuieste de asa natura incat sa dea posibilitatea parintelui cu drept de vizita sa-si exercite acest drept fara a pune in pericol intimitatea si dreptul al viata privata a celuilalt si avand tot timpul in vedere interesul superior al copilului. Este clar ca divortul inseamna ruptura intre parinti mai precis o materializare a dorintei acestora de a nu mai avea de-a face pe cat posibil unul cu altul. Ca sa fiu mai concret pe cazul reclamat de dumneavoastra mama trebuie sa aiba posibilitatea de a-si continua viata fara fostul sot impreuna cu cine doreste dansa si o viata familiala normala. Daca fostul sot este in fiecare zi prezent la usa noi familii ii va perturba traiul normal se va transorma practic intr-un menaj a trois. De aceea in lipsa unei intelegeri intre parti instantele dispun programul standard. Altfel Romania ar putea fi condamnata la CEDO pentru incalcarea art. 8 din Conventie. Oricum nu au instantele nici o vina ca fosti soti s-au pus intr-o situatie atat de delicata fiind exclusiv vina lor.

Referitor la CEDO si incalcarea art. 6 prin modul de administrare a probelor pot sa va spun ca instanta europeana are competenta de a analiza si fondul cauzelor daca are relevanta pentru solutionarea cauzei. Probele sunt acceptate numai daca sunt relevante pentru speta in cauza. Discriminarea dintre mame si tati de care vorbiti sunt nevoit sa o neg in general. Cred ca este vorba mai degraba de o utilizare improprie a unor probe. Ex clasic: multi tati invoca infidelitatea mamei ca motiv pentru a i se refuza acesteia incredintarea. Intr-o astfel de situatie orice judecator are posibilitatea sa repinga administrarea probatoriului referitor la infidelitate. Daca insa se invoca infidelitatea ca motiv de divort lucrurile se schimba radical. Depinde deci ce doresti sa demonstrezi printr-o anumita proba. Este deci irelevant exemplul dumneavoastra.

In ce priveste problema echilibrului dintre interesul superior al copilului si drepturile parintilor discutia nu este atat de simpla pentru ca este vorba de interconditionarea si relationarea dintre exercitiul unor drepturi fundamentale. Dincolo de subtilitati se incearca de catre justitie prin jurisprudenta, atentie nu de legi pentru ca ele sunt prea rigide si prea generale ca sa poata acoperii toate cazurile, echilibrarea acestor drepturi pentru ca nici unul dintre ele sa nu fie stirbit in substanta sa. Sigur acest lucru se face in masura in care este posibil pentru ca problema incredintarii este controversata peste tot in lume. Nimeni nu a reusit sa gaseasca o formula perfecta ba din contra toate metodele au carente serioase pe langa avantajele lor particulare.

Toate sistemele de drept pornesc definirea institutiei familiei de la celebra afirmatie: "Familia este celula de baza a societatii." Astfel familia este protejata si sustinuta de lege prin casatorie si regimul juridic al acesteia. Atunci cand cei doi divorteaza practic abdica de la acest principiu si "aduc atingere" importantei sociale a acesteia. Astfel in afara casatoriei protectia unor drepturi specifice acestei institutii este precara prin insasi natura lucrurilor. Este o situatie fara iesire in care nu exista o solutie buna ci numai solutii proaste. Familia in adevaratul sens al cuvantului inseamna sot, sotie si copii ce se gospodaresc si traiesc in comun. Aceasta idee despre familie este cea care dispune de ocrotire legala maxima. Restul situatiilor mai ales cele dificile privind disputarea copilului sunt solutionate in masura in care este posibil tinand cont de toate aspectele problemei: interesul copilului, drepturile fundamentale ale celor implicati fostii soti si noii sotii ai acestora, etc.

In concluzie mi-e greu sa ma raliez la ideea dumneavoastra ca de divortat ati divortat de sotie nu si de copil. In fapt ati divortat intr-o anumita masura si de copil. Conform legii aveati posibilitatea sa refuzati divortul daca nu erati in culpa. Ati incercat sa uzati de acest drept? Sigur ar fi fost dificil si asa dar macar erati alaturi de copilul dumneavoastra. Atunci nimeni nu va putea interzice sa fiti alaturi de el. Sunt convins ca nu ar fi mers nici asa pana la urma dar nu am auzit pe nimeni pana acum sa incerce o astfel de solutie extrema de dragul copilului.

Majoritatea, si NU ma refer acum la dumneavoastra pentru ca nu am de unde sa stiu, mai intai sunt mandrii transand problema din perspectiva orgoliului personal iar apoi se confrunta cu realitatea cruda a departarii de copilul lor tipand apoi ca justitia este incorecta si le incalca drepturile discriminandu-i. Vreau sa vad pe cineva care se lasa calcat in picioare de sotia infidela de dragul copilului sau suporta "mizeriile" sotiei pentru a-si vedea zilnic copilul. Multi spun ca ar face orice pentru a ramane alturi de copilul lor dar atunci cand dau de greu renunta usor la lupta pozand apoi in postura de victima a sistemului. E foarte usor sa dai vina pe altii insa in astfel de probleme stim cu totii ca nu exista doar un singur vinovat. Chiar presupunand ca sotul nemultumit nu ar avea nici o vina directa el trebuie sa realizeze ca traieste intr-un mediu natural, aleasa facand parte din acest mediu, care comporta riscuri pe care trebuie sa si le asume pentru ca nimeni nu poate acoperii aceste riscuri nici chiar statul sau justitia. Statul cu intreg aparatul lui, cu justitia, ne da doar senzatia de siguranta, sau o relativa siguranta, el este ceva artificial in contra naturii si are limitele si deficientele ce decurg din aceasta imperfectiune.

Haideti sa nu mai asteptam sa ne rezolve altii problemele! Haideti sa recurgem la justitie doar atunci cand am esuat epuizand toate solutiile aflate la indemana noastra.

rarespopa:
Asa se intampla si cu progranul de vizita el se alcatuieste de asa natura incat sa dea posibilitatea parintelui cu drept de vizita sa-si exercite acest drept fara a pune in pericol intimitatea si dreptul al viata privata a celuilalt si avand tot timpul in vedere interesul superior al copilului.

Dreptul la vizita nu pune in pericol... intimitatea femeii care isi creste singura copiii – eventual alaturi de alt barbat! Un alt barbat, zilnic langa copii conduce la situatia in care tatal copiilor nu prea mai... trebuie sa vina – deci va fi sicanat si mai mult! Sigur ca parintii divortati au dreptul la viata privata, dar lasa balta aceasta viata privata pt a avea un copil cat se poate de echilibrat emotional. Daca mama are acest drept – de a convietui cu alt barbat, alaturi de copii – de ce striga ca din gura de sarpe ca tata sa nu-si duca odrasla langa femeia care ii e partenera? De ce pt femeie e in regula si pt barbat nu?

rarespopa:
... mama trebuie sa aiba posibilitatea de a-si continua viata fara fostul sot impreuna cu cine doreste dansa si o viata familiala normala. Daca fostul sot este in fiecare zi prezent la usa noi familii ii va perturba traiul normal se va transorma practic intr-un menaj a trois.

Are dreptul sa-si traiasca viata, dar nu chiar cu oricine – daca da de vreun betiv care bate copiii?
Fostul sot nu trebuie sa fie zilnic la usa fostei sotii, dar ar trebui ca si ea sa priceapa ca fostul sot e tatal copiilor si sa nu-i rezerve pt vizite 4 zile lunar! Si sa nu-i permita sa vina la serbari diverse (inclusiv ziua de nastere a copiilor) pt ca nu scrie in hotararea judecatoreasca... sau pt ca e acolo noul partener al femeii!

rarespopa:
Conform legii aveati posibilitatea sa refuzati divortul daca nu erati in culpa. Ati incercat sa uzati de acest drept?

Are dreptul sa refuze divortul, dar care ar fi scopul? Daca celalalt sot e hotarat se va ajunge la desfacerea casatoriei!

rarespopa:
Vreau sa vad pe cineva care se lasa calcat in picioare de sotia infidela de dragul copilului sau suporta "mizeriile" sotiei pentru a-si vedea zilnic copilul.

Poate sunt eu mai tampitzica, dar nu mi-ar placea sa vad asa ceva... Acesta e un exemplu bun pt copil? Daca e fata creste cu ideea ca asa e bine sa faca femeile, pt ca barbatii tac si-nghit! Daca e baiat poate creste cu ideea ca barbatii trebuie sa faca ce zice femeia sau, din contra, crescand, isi zice ca el nu vrea sa ajunga ca tatal lui, sa fie batjocorit de o femeie – mai departe va imaginati dv!

@rarespopa
Interpretarile relativ la noul cod civil ,nu imi aparatin.Ele apartin celor care l-au elaborat. Eu am
ascultat toate dezbaterile care au avut loc in comisia juridica a parlamentului , pe fiecare articol in
parte. Cand s-au dezbatut aceste articole , chiar un reperezentat al ministerului a precizat ca, instantele
pot decide ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata doar de un singur parinte , numai in cazurile
expres prevazute de art 507.
Cel putin la nivel declarativ aceasta a fost intentia leguitorului (daca doriti va pot pune la
dispozitie acea inregistrare).

Art. 486 prevede ca instanta de tutela si nu autoritatea tutelara este cea care hotaraste:
"Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul
drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce
ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta
psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea
copilului este obligatorie, dispoziţiile art.264 fiind aplicabile."

Apelarea excesiva la instanta bazata pe art 486, trebuie descurajata atat de leguitor cat si de
instante.Altfel acest art 486 se poate transforma intr-o arma "legala" la indemna parintelui care din propriile
sale ambitii si interese nu doreste ca celalalt parinte sa aiba autoritatea parinteasca comuna.
Scenariul foarte simplu : dupa divort se stabileste autoritatea parinteasca comuna si domiciliul
copilului la mama. Mama insa , nu doreste aceasta autoritate parinteasca comuna si ca sa se "debaraseze" de ea apeleaza la nesfarsit la 486 . Stie ca oricum copilul ii va reveni ca parinte avantajat de ...nu stiu de ce.
Mai ales ca si interesul superior al copilului este lasat la aprecierea instantelor. In codurile altor state , exista criterii de apreciere a interesului superior al copilului.
Iar unul dintre acestea este capacitatea unui parinte de a respecta drepturile celuluilalt parinte.

Drepturile parintelui care nu exercita autoritatea parinteasca comuna, sunt prevazute de art. 398 (2) .
Aici nu se specifica daca are dreptul la reltatii personale (asa cum prevede art 401 pentru parintele
care are autoritatea parinteasca dar la care parintele nu locuieste in mod statornic).

Sigur ca vor exista si parinti care, din cu totul alte interese vor profita de autoritatea parinteasca
comuna pentru a incalca intimiatea celuluilalt parinte, precum si parinti care sub rezerva respectarii
intimitatii vor dori sa aiba o autoritate mult mai "comuna" decat a celuilalt parinte.
Indiferent de varsta copilului , ambii parinti trebuie sa participe la toate activitatile ce il privesc pe copil , si acest aspect nu presupune si prezenta unui parinte la domiciliul celuilat decat in anumite situatii.Copilul trebuie dus/adus de la cresa/gradinita/scoala , trebuie dus la doctor, plimbat in parc, mers cu el la cumparaturi pentru a-i cumpara imbracaminte adecvata, iata cateva aspecte care nu au nici o legatura cu prezenta unui parinte la domiciliul celuilalt parinte, si care tin de autoritatea parinteasca comuna. Dealtfel eu nici nu imi imaginez ce poate fi in mintea unui parinte care crede ca poate face temele cu un copil in camera copilului , in timp ce mama copilului si cu noul sot se uita la televizor in camera alaturata. Daca parintele la care nu locuieste copilul , nu a stiut sa isi configureze viata de dupa divort asa incat sa se poata ocupa de copil, atunci, in mod involuntar , a lasat practic copilul pe mana celuilalt parinte, si cat de "comuna" ar fi autoritatea parinteasca comuna, trebuie sa accepte aceasta realitate.

Pe aceasta tema discutia se poate lungi semnificativ, asa ca ma opresc....
Oricum , sunt de parere ca singurii si cei mai potriviti sa dea crestere si educare unui copil sunt parintii naturali. De cele mai multe ori, noul sot al mamei (e barbat si el nu-i asa?) , nu se ocupa de copil decat dintr-un interes colateral, si fara sa aiba vreo obligatie (nici macar legala) de a da crestere si educa copilului. El asa cum a venit in viata copilului, poate sa plece oricand , dar copilul incontinuare trebuie crescut si educat. Iar responsabilitatea apartine tot tatalui natural.

Nu neg faptul ca multi tati prin probatoriul care il solicita , defapt doresc sa se razbune pe mama, ca unii chiar daca ar obtine custodia nu ar sti efectiv ce sa faca cu copilul , dar in acelasi timp de exemplu o expertiza psihologica este mult mai usor incuviintata de instanta cand e ceruta de mama, decat atunci cand e ceruta de tata.
In ceea ce priveste relevanta probelor, daca instantele considera ca o proba ceruta de tata este relevanta, doar daca prin ea demonstreaza de ce nu ii este copilului bine langa mama, si nu dece i-ar fi mai bine langa tata, atunci majoritatea covarsitoare a tatilor sunt intr-o grava eroare.
Poate ca problema incredintarii este una de cosmar in intreaga lume , dar trendul general tinde spre o implicare activa a ambilor parinti in viata copilului (prin diferitele forme de custodie comuna).

Relativ la cazul meu, eu am facut tot posibilul sa evit conflictul , i-am propus fostei sotii chair si o intelegere (a refuzat-o in fata instantei) , o mediere, o consiliere de familie, etc. si sunt ferm convins ca daca sistemul nu simplifica lucrurile (tocmai pentru ca sunt asa de complicate) , si macar in cazurile in care era posibil sa fie un pic mai "sever" cu mamele , procesul s-ar fi terminat in 2 termene. Asa dureaza de 2 ani.
Mai mult, pana la interventia instantei prin ordonanta presidentiala, am avut custodie comuna asupra copilului (pe atunci avea 2 ani si jumatate) , si acest lucru fara sa trec nici macar pentru o secunda pragul casei fostei sotii.
Si, desi nu a rezultat de nicaieri ca aceatsa custodie comuna, pe care am demonstrat-o in fata instantei, ar fi fost impotriva interesului superior al copilului , lipsa legiferarii acestei institutii a determiant instanta sa nu o accepte.