Am aratat intr-un post anterior ca CEDO nu a condamnat Romania pe art. 6 din Conventie niciodata in ultimii 3 ani pentru modul de administrare a probelor in procesele privind incredintarea minorilor. Daca un judecator refuza administrarea unui gen de probe nu inseamna automat o incalcare a dreptului la un proces echitabil, probele pentru a fi acceptate trebuie sa indeplineasca niste conditii.
Instantele nu aplica o jurisprudenta pentru ca jurisprudenta nu este recunoscuta ca izvor de drept in Romania are doar rol orientativ ci aplica o prezumtie in favoarea mamelor pentru cazul copiilor de varste mici.Forta acestei prezumtii scade odata cu cresterea varstei copilului. Aceasta este o prezumtie relativa deci poate fi combatuta cu proba contrarie insa probele trebuie sa demonstreze incapacitatea mamei de a ingriji si educa copilul mai presus de orice dubiu. Este o prezumtie judiciara pentru ca ea nu reiese din lege.
Nu pot fi admise probe care se afla pe teritoriul libertatii de constiinta. Exemplu nu e de competenta judecatorului sa stabileasca care sa fie apartenenta religioasa a copilului. Numai parintii pot hotara acest lucru. Daca o instanta s-ar pronunta direct in acest sens ar insemna ca stabileste care religie este buna si care nu. Alt exemplu nu poate stabili judecatorul ce sport sa practice copilul. De unde sa stie judecatorul care sport este mai potrivit pentru copil. Doar parintii pot hotara asa ceva. ETC...
Nu pot fi admise probe care tind sa demonstreze ca un parinte este mai bun decat celalalt pe nici un tip de criterii (avere, religie, etnie, apartenenta socioprofesionala, varsta, si altele) exceptand cazurile cand diferentierea este data de un fapt natural incontestabil in general. Daca instanta s-ar pronunta pe asa ceva ar comite un act de discriminare intre parinti.
Nu pot fi admise probe privind infidelitatea in problema incredintarii deoarece ar incalca dreptul persoanei de a dispune de ea insasi.
Nu pot fi admise probe ce ar tinde sa demonstreze ca mama il indocrineaza pe copil sau ca-l vorbeste de rau pe fostul sot deoarece tine de libertatea de exprimare si de libertatea opiniilor.
Nu poate constitui motivul principal de incredintare preferinta afectiva a copilului foarte mic (3 ani, 5 ani) fata de unul dintre parinti deoarece exista serioase rezerve in privinta discernamantului acestuia. Dupa varsta de 10 ani sau in apropierea acestei varste se considera ca discernamantul a crescut in suficienta masura incat opinia copilului sa poata fi coerenta si cat de cat realista. Sigur ea trebuie coroborata si cu alte aspecte ale cazului deoarece acesta nu are discernamantul si experienta unui adult.
Chiar daca in formarea opiniei judecatorului unele aspecte din cele trecute in revista ar putea avea un mic rol ele nu pot fi trecute in motivare pentru ca s-ar constitui in incalcari ale drepturilor fundamentale ale omului iar Conventia (CEDO) dupa cum stiti este lege interna.
Toata lumea a acceptat ca incepand cu nasterea exista o dependenta obiectiva a copilului de mama. Acea dependenta nu se stinge brusc insa cum afirma unii atunci cand copilul se duce la gradinita. Ea se diminueaza odata cu trecerea timpului. In plus copilul la varste mici nu poate fi audiat deoarece discernamantul sau este precar. Deci opinia lui nu poate fi retinuta de instanta in motivare.
Ca judecator esti practic "legat de maini si de picioare" indiferent de convingerea pe care o ai. Ce sa faci in motivare sa scri ca asa ai considerat tu, ca ti-a placut mai mult de tata decat de mama, ca a plans copilul de 3 ani cand a vazut-o pe mama si a zis ca "Mama e o rea!" si s-a bucurat cand l-a vazut pe tata, ca tatal e mai bun parinte decat mama, ca mama e cam neglijenta din fire si tatal e un tip ordonat si astfel merita mai mult custodia copilului. Asta este arbitrariu, e justitie de ev mediu. Judecatorul nu este un monarh sau Dumnezeu pe pamant. Capacitatea lui de a face dreptate este limitata. Dreptatea aia pe care o trambitati nu exista decat in filme.