Dle av Lascoschi,
Pot deduce ca sunteti un avocat care stie ce vrea si poate mai mult decat zice. Atunci, va intreb: nu reusiti dv (si cei ca dv) sa impuneti instantelor motivarea clara, fara echivoc, pt respingerea unor probe (fie ele traditionale sau usor neobisnuite)? Nu poate fi atacata o incheiere de sedinta in care sunt respinse unele probe fara a se motiva? Cati dintre cei care ataca fondul ataca si respectiva incheiere de sedinta?
custodie.comuna,
cred ca toti am recunoscut faptul ca in RO copilul e incredintat mamei din reflex, in caz de divort! Pana la un punct e firesc sa fie asa, dar cand ”atingem” exceptiile problema se complica.
Toti stim ca numai in cazuri ”flagrante” de ”mama denaturata” (sau cand mama nu locuieste in tzara, alaturi de copil) incredintarea minorilor se face catre tata.
Cred ca nu deranjeaza pe nimeni atitudinea dv (sau n-ar trebui sa se intample)!
In alta ordine de idei (sau dezordine de idei): parerile contrare pot conduce, deseori, la o solutie de rezolvare a unei probleme... Dar in cazul incredintarii minorilor chestiunea se poate rezolva numai juridic ori, pt aceasta, trebuie fortati judecatorii sa accepte si probe mai putin obisnuite – sa zic asa.
Dle rarespopa,
Citez din revista Psihologia nr.2 / 1996, p.17, articol semnat de psiholog Margareta Modrea):
Unii specialisti (biologi, psihologi, antropologi etc) au constatat ca la specia umana, spre ddeosebire de alte vietuitoare, instinctul matern lipseste. Se admite astfel ca sentimentul matern ia nastere si este alimentat prin canale sociale, incepand cu jocul cu papusi si terminand cu influentele venite pe cai educationale, prin scoala si mass-media.
Absenta la om a instinctului parental ar putea fi cu usurinta admisa cel putin daca se au in vedere cazurile de pruncucidere, abandonarea copiilor, comercializarea lor, situatii in care, de regula, este condamnata mama, nu si tatal, care, adesea, e complice! (...) ... parintii nu se nasc, ci devin parinti, asa cum devin doctori, ingineri etc (incheiat citatul).
Altfel spus: exista opinii care afirma lipsa instinctului matern. As putea deduce din ”teoria instinctului matern” ca nu copilul e cel nascut cu dependenta de mama ci mama este ”dependenta psihologic” de copil, dupa ce il aduce pe lume (daca tot ne referim la ”dependente)... Ceea ce e altceva... Copilul-bebelus e dependent numai fizic de mama...
In plus, o ”dependenta innascuta” inseamna ca e o chestiune genetica – ori, pana azi, nu s-a descoperit (nici) gena acestei ”dependente”. Fiind o chestiune innascuta (= genetica) nu poate dura numai pana ce copilul implineste varsta de 3-5 ani. Ori e genetic, ori nu!
Noi citim ceea ce dv ne indicati, dar aceasta nu exclude ideea ca dv n-ati putea citi ce indicam noi. Opiniile citate de dv sunt cunoscute, opiniile la care ne referim noi sunt mai putin cunoscute (si incepem sa intelegem de ce :D) dar aceasta nu inseamna ca nu exista!
Altfel spus: noi trebuie sa ne raliem la opinia dv, dar dv nu aveti niciun gand sa acceptati ideea existentei unor opinii contrare (ale specialistilor, nu ale noastre)?!
Faptul ca mai multi sunt autorii care sustin ce credeti dv nu inseamna ca acestia au si dreptate, fara echivoc! Sa ne amintim de ”Si, totusi, se invarte”...
Trope_doi, problema a depasit asteptarile mele la acel moment dat.Nu ma asteptam la o instanta care sa respinga din reflex.
Instanta a fost surprinsa si a reactionat printr-un gest reflex de respingere a ceea ce nu intelege in mod clar.A fost ca un soc care a lovit in plina indiferenta emotionala a instantei.Derularea evenimentelor s-au petrecut atat de rapid incat deznodamnatul a venit imediat.
Eu in primul rand contest dreptul la un proces echitabil in astfel de procese de dreptul familiei.Dreptul la o dreapta judecata in vederea stabilirii situatiei de fapt reala in vederea justei solutionari a cauzei.
Problema este ca instantele de dreptul familiei nu au deloc antrenament in judecarea echitabila a cauzelor de acest gen.
Cand vii cu o gramada de probe in aparare, mai ales ca avocat pentru client, inseamna ca exista ceva adevar acolo.Nu prea vine nimeni cu o sumedenie de probe doar asa ca sa se afle in treaba sau ca nu are altceva mai bun de facut...
Instantele nu trebuie decat sa vada si sa analizeze probele.Aceasta e pana la urma si notiunea de proces care sa duca la o judecata de valoare.Ce judecata de valoare se poate face daca se procedeaza la neanalizarea tuturor probelor propuse spre administrare?
De aceea, eu spuneam ca aceste procese seamana extraordinar de mult cu acele procese penale din trecut in care tatal ( acuzatul) este considerat vinovat chiar daca nu este vinovat de nimic concret.
In astfel de procese se intra pe un taram atat de abstract incat instanta trebuie sa analizeze cu atentie totul.
Instanta este obligata sa judece pe baza de probe.
Daca exista riscul ca un copil sa sufere ( suferinta psihica si nu fizica) si acest lucru s-ar putea vedea din probe cum s-ar putea motiva ca interesul suprem al copilului este sa...sufere moral?
Este ca si cum instanta ar condamna si copilul in acelasi timp alaturi de tatal sau...
Este trist si dureros sa se intample asa ceva.:(
Nu mai spun ca nu este nici corect...din niciun punct de vedere.
Parerea mea este ca in astfel de procese in instantele superioare judecata se intensifica, se ajunge la o amplificare judecatii.Sau, cel putin asa ar trebui sa fie.
Ideea este ca minorul nu trebuie sa fie despartit de parintele fata de care este mai atasat din punct de vedere moral si sub acest aspect motivarile instantelor sunt corecte...insa doar atunci cand e vorba de mama, nu si atunci cand e vorba de tata ( asa imi pare mie sa se prezinte situatia).
Din acest motiv eu vad ceva discriminator aici intrucat nu se poate face o diferenta in functie de faptul ca este vorba de mama sau de tata si situatia sa fie privita in mod diferit in functie de acest aspect.
avocat Claudiu Lascoschi
Ar mai fi ceva... Din moment ce legea permite ca tatal sa intre in concediu de crestere a copilului in varsta de pana la 2 ani inseamna ca rolul tatalui in cresterea si educarea copilului este recunoscut. Daca in acest context nu se pune problema ca tatal n-ar capabil sa ingrijeasca de copil cat mama e la lucru (8-12 ore) de ce s-ar pune problema ca un tata divortat ar fi in dificultate?! In asemenea cazuri, daca se ajunge la divort la un moment dat, cum va fi justificata incredintarea copilului catre mama? Ca ar fi destul de clar: copilul e atasat mai mult de tata, pt ca tatal a fost mai mult timp in preajma lui...
Este universal recunoscut rolul parintilor in formarea personalitatii copilului si pentru acest motiv ar trebui sa se insiste asupra ideii ca tatal nu poate fi exclus din viata copilului! Vizitele rare nu inseamna ca acel tata are un rol esential!
Pe de alta parte, se poate dovedi relativ usor daca unui copil ii este bine alaturi de parintele care il are in incredintare, dar – se pare – nu exista vointa pt asemenea constatari.
Recunosc, e usor sa scriu, dar chiar nu mi se pare drept ca nu se iau in calcul toate aspectele. Exista cazuri in care copilul incredintat mamei (cand tatal nici nu l-a ”cerut”, multumindu-se cu programul de vizitare) nu s-a descurcat la scoala si nu a fost capabil sa socializeze, iar cand a ajuns sa fie crescut de tata lucrurile s-au schimbat... Dar putem noi veni in instanta cu asemenea exemple?! Nu vor fi acceptate, pe motiv ca sunt... exceptii. Dar cum stie judecatorul ca si cazul care ii este dedus judecatii nu este o exceptie?
Numai cei in cauza – si avocatii lor – pot gasi (fortza) o solutie pt ca judecatorul sa vada dincolo de regula!
Chiar daca regula este ca mama e mai apropiata de copil – in general discutand – cazurile de exceptie trebuie judecate ca fiind de exceptie. Dar intreb – retoric si de data aceasta – cum poate fi convins un judecator ca se afla in fatza unui caz de execeptie? Poate ar trebui reclamat ca nu vrea sa ia in considerare anumite probe?
Revin pt...
Cum facem cu ”dependenta innascuta” a copilului fatza de mama in acele cazuri in care mama... moare la nastere? Vom constata ca acel copil se ataseaza de persoanele care ii sunt in imediata apropiere si trec ceva ani pana cand copilul intelege ca mama lui nu traieste – si habar nu are ca ar fi trebuit sa fie dependent de ea!
avocatnet.ro explicăm legislația
remusoctavian, utilizator
trope_doi, utilizator
eoret