Articole interesante

Să faci greşeli nu e greşit!
Decebal Leonard Marin

În cultura noastră, este implicit faptul că rezultatele muncii ne reprezintă: dacă ratezi o căsnicie sau un test, eşti un ratat; dacă faci o greşeală la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, şi tu eşti greşit. Nu toţi simţim asta, dar, din păcate, pentru foarte mulţi aşa stau lucrurile: greşelile şi insuccesele sunt lucruri de care trebuie să ne fi e ruşine. Ei bine, vă dau o veste: să faci greşeli nu este greşit.

Admiterea greşelii este dificilă din multe motive. Trebuie să fii pregătit pentru asta. Dacă nu eşti pregătit pentru greşeli, primul impuls este să renunţi, pentru a nu fi expus şi a ajunge într-o situaţie jenantă. Nu le doreşti, nu ştii să trăieşti cu ele şi nici să le depăşeşti. Vrei să fii eligibil, să fii fără pată.

Educaţi să ascundem sub preş

Această atitudine este produsul sistemului educaţional în care am fost crescuţi. Am fost judecaţi după notă. Nu am fost încurajaţi să explorăm, să greşim şi nici nu ne-a fost recunoscut formal progresul făcut după fiecare insucces. Dimpotrivă: greşeala ne-a calificat pentru sancţiune. Este o vorbă populară care exprimă foarte bine această mentalitate: „Cine nu munceşte nu greşeşte. Cine nu greşeşte trebuie promovat”. Perfecţionismul şi spiritul de conservare nu fac casă bună. Am fost victima acestui fel de a gândi şi am înţeles asta pe propria piele. Văd, în rândul managerilor pe care îi întâlnesc, cum această atitudine creează drame, scade performanţa şi distruge branduri şi organizaţii. În loc să recunoască, oamenii adună gunoiul sub preş, fug de ei înşişi, nu au curajul să se întrebe, le este frică de răspunsul care le arată că nu sunt perfecţi.

În goana după o viaţă fără greşeală, copiii se depărtează de părinţi şi ajung să sară în râu cu ghiozdanul plin de pietre în spate; e trist. Cineva spunea: „Suntem făcuţi să greşim, nu să mimăm perfecţiunea”.

Insuccesul – accelerator al progresului

Privind retrospectiv, pot spune că progresul meu a fost accelerat de greşeli şi insuccese. Mi-au activat ambiţia şi mi-au accelerat efortul. Cum zicea şi Noica: „În fizică nu contează mişcarea, nici viteza, ci (ca la Galilei) acceleraţia. La fel şi dincoace: contează dacă poţi accelera destinul cuiva”. Greşelile îţi pot accelera destinul în bine. Cred că la nivel personal poţi să înveţi din greşeli doar dacă îţi pasă. Evident, primul pas este să le recunoşti şi să ai curajul să schimbi ce nu a mers. Dacă dintr-un motiv sau altul nu recunoşti că faci greşeli, refuzi practic să recunoşti realitatea. Realitatea ta nu mai este şi realitatea celorlalţi. Prin urmare, îţi asumi deliberat distanţa şi, într-un final, izolarea.

Asumarea responsabilităţii pentru greşeala făcută face de multe ori diferenţa şi condiţionează comportamentul de după greşeală. Asumarea este primul pas spre schimbare, dar poate fi şi primul pas către un sentiment de autocondamnare, cu tendinţa de permanentizare. Pentru a putea învăţa din greşeli, asumarea trebuie completată cu analiza şi cu înţelegerea greşelii, cu preocuparea pentru mai bine. Sunt domenii în care impactul greşelilor costă vieţi: medicină, construcţia de avioane, politică, producţia de medicamente sau alimente etc. Prin ce diferă abordarea acestor greşeli de cele fără impact asupra vieţii oamenilor? Prin grija cu care sunt tratate şi felul în care se încearcă minimizarea lor.

Aceste domenii au proceduri de analiză complexe: medicul observă şi intervievează pacientul,solicită analize şi apelează la diverse instrumente medicale. În producţie, se folosesc cercuri de calitate cu rol de depistare şi corecţie a cauzelor care conduc la greşeli.

Schimbarea implică acceptare

Chiar dacă înţelegi ce greşeşti, de multe ori, este greu să ieşi din zona ta de confort şi să te schimbi. Depinde foarte mult de autocunoaştere şi de încrederea în tine. Adesea, nu reuşim singuri să ne protejăm, avem nevoie de ajutor extern. Un prieten, un coleg de birou în care avem încredere, cineva din familie sau un coach pot fi soluţia. Să recunoşti că ai nevoie de ajutorul cuiva nu este nici asta la îndemână. Cred că motivul este din nou de natură culturală: noi, românii, avem o părere mai bună despre noi decât o au cei din jurul nostru despre noi. Schimbarea implică acceptarea şi, de cele mai multe ori, recunoaşterea publică a faptului că ceva e în neregulă cu tine. Suntem prea mândri să facem asta, ne este teamă de gura lumii.

Timpul – un fals prieten

În analiza greşelilor, timpul poate fi un fals prieten. Sunt decizii care pe termen scurt se dovedesc a fi bune, dar care la scară istorică ajung să fie judecate drept greşeli. Suntem destul de slabi în a prezice viitoarele noastre stări mentale. De cele mai multe ori, între „acum” şi „mai târziu” alegem „acum”. Asta se întâmplă deoarece avem mai multă încredere în noi cei de astăzi decât în noi cei de mâine şi considerăm „mâine” ca fiind locul în care orice poate fi greşit. Dacă ţi se oferă un milion de lei astăzi sau două milioane peste un an, ce vei alege? Cu siguranţă că majoritatea alege un milion astăzi, deoarece nu ştim ce se poate întâmpla peste un an.

Când eşti pus în faţa a două posibilităţi de a fi recompensat, eşti mult mai înclinat să o alegi pe cea de care te poţi bucura acum, chiar dacă cea de mai târziu are valoare mai mare. Practic, încerci întotdeauna să alegi pariul sigur. Cu alte cuvinte, instinctul de maimuţă ne face să ne îndopăm acum cu prăjitură şi să intrăm în datorii pe viaţă. Sunt acestea decizii greşite? Le judecăm astăzi la fel ca ieri? Ce faci însă dacă în loc să ţi se ofere un milion peste şase ani ţi se oferă două milioane peste şapte ani? Nu s-a schimbat nimic, suma este aceeaşi, există doar o mică întârziere. Acum parcă ţi se pare natural să mai aştepţi pentru cele două milioane. Logica îţi spune să alegi suma cea mai mare.

Putem face o clasificare a greşelilor? Eu am descoperit cinci categorii:

1. Greşeli involuntare, ce apar din cauza neatenţiei – vărs cafeaua pe tastatură, mă împiedic etc.

2. Greşeli simple şi repetitive, generate de lipsa de consecinţe semnificative pentru tine – întârzierea la şedinţe.

3. Greşeli ce decurg din asumarea unui comportament greşit – traversez mereu prin locuri nepermise cu gândul că nu o să mi se întâmple nimic.

4. Greşeli complexe – cauzate de o mulţime de factori, unii vizibili şi direcţi, alţii mai puţin vizibili: relaţii destrămate, investiţii fără informaţii complete, asocieri nefericite.

5. Greşeli inevitabile – rezultatul unor factori uneori necunoscuţi sau care nu se află în controlul ori în puterea noastră de influenţă.

Putem să ne ferim de greşeli? Cu siguranţă că nu, dar putem alege cum să răspundem când se întâmplă. Stephen Covey a enunţat Principiul 90/10: „10% din viaţă este făcută din ceea ce ţi se întâmplă, iar 90% – din felul în care reacţionezi la ceea ce ţi se întâmplă”.

Dacă vrem să învăţăm din greşeli, trebuie să înţelegem ce a contribuit la apariţia lor şi, mai ales, să înţelegem ce trebuie să schimbăm pentru a nu face de două ori aceeaşi greşeală. Înverşunarea poate fi o barieră importantă. Oamenii învaţă şi îşi schimbă comportamentele mult mai uşor de plăcere decât sub tensiune. Învaţă să îţi înţelegi atât de bine propriile greşeli, încât să poţi discuta despre ele cu zâmbetul pe buze.

[ link extern ]

ISTORIA TURNULUI EIFFEL
Pe fiecare piesa de metal ce compune turnul Eiffel scrie: "Made in Resita - Romania "
Putini sunt cei care stiu ca simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat dupa o tehnologie inventata in Romania de inginerul Gheorghe Panculescu.
Dupa ce a absolvit cursurile Politehnicii din Zurich , inginerul Gheorghe Panculescu ajunge sa lucreze in cadrul companiei Eiffel, la recomandarea marelui scriitor Vasile Alecsandri.
In 1878, Panculescu revine in tara pentru a construi calea ferata Bucuresti - Predeal.
In acea perioada, inginerul inventeaza un sistem de imbinare a traverselor de cale ferata, care avea sa revolutioneze constructiile metalice. Astfel, datorita metodei de montare a sinei pe traverse in fara spatiului caii ferate, Panculescu a reusit sa termine lucrarea concesionata in mai putin de un an, desi termenul de livrare era de aproape cinci ani.
Panculescu l-a gazduit pe Gustave Eiffel. Impresionat de proiectul inginerului roman, Gustave Eiffel se deplaseaza special la Valenii de Munte pentru a-l intalni pe Panculescu, cel care avea sa devina inspector general al Cailor Ferate Romane. Eiffel a vrut sa vada tehnologia
folosita de acesta la montarea caii ferate.
In 1879, in casa unde se afla acum Muzeul Nicolae Iorga, francezul a fost gazduit de Panculescu si a fost impresionat de genialitatea inventiei romanesti. Aici, Gustave Eiffel, care avea sa devina celebru, i-a vorbit gazdei despre proiectul sau, inaltarea unui turn iesit din comun, la Paris, pentru Expozitia Universala din 1889.
Impreuna au discutat despre adaptarea tehnicii inventate de Panculescu la constructia turnului, folosind subansamble metalice confectionate la sol si asamblate dupa aceea, pe masura ce se inalta lucrarea. Interesant este si faptul ca destinul celor doi ingineri avea sa se incheie, in acelasi an, 1922.
Cunoscut in Franta, anonim in Romania.
Profesorul Eugen Stanescu de la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie s-a numarat printre putinii cercetatori ai acestui inedit episod. A fost special in Franta pentru a studia cat de cunoscut este aportul inginerului roman la ridicarea simbolului orasului luminii.
Studiind documentele acelor vremuri, profesorul a gasit un studiu intitulat "Communication sur les travaux de la tour de 300 m", datat 1887, in care celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel precizeaza ca turnul care ii poarta numele nu s-ar fi putut construi daca nu ar fi aflat de tehnica inovatoare folosita de inginerul roman Gheorghe Panculescu la constructia tronsonului de cale ferata Bucuresti-Predeal. Din pacate, numele romanului este mult mai cunoscut in Franta decit in tara unde s+a nascut.
Doar la insistentele profesorului Stanescu, o scoala generala din Valenii de Munte poarta de la inceputul acestui an numele inginerului Panculescu.

*Istoric: vechi traditii industriale (sec. XVIII - primele furnale si prima locomotiva cu aburi); Turnul Eiffel din Paris este construit cu otel fabricat la Resita ..
[ link extern ]

Despre ciori si corbi - lucruri pe care nu le stiati.

Ciorile sunt cele mai inteligente pasari din lume. Mult mai inteligente decat bufnitele si pasarile de prada si cu mult mai istete, smechere si descurcarete decat papagalii.
Proportia dintre creier si volumul corporal, in cazul ciorilor, este cea mai mare in randul tuturor speciilor de pasari. Proportia in cauza este egala cu cea prezenta la maimutele antropoide si cetacee. Singura vietuitoare care are proportia creier - volum corporal mai mare decat a ciorii, este insasi omul !
Corpul unei ciori este de cel mult 2 ori mai mare decat cel al unui porumbel - creierul ciorii este, insa, de 4 ori mai voluminos decat cel al porumbelului.
In testele de inteligenta efectuate pe caini, pisici, porci si ciori, cele din urma au iesit invingatoare fara probleme. Mai mult decat atat, un studiu de mare anvergura, efectuat in anul 2004, a scos la iveala ca banalele ciori sunt la fel de inteligente ca cimpanzeii bonobo. Cu alte cuvinte, ciorile sunt cele mai inteligente fapturi de pe planeta dupa oameni, ocupand locul 2 la egalitate cu cimpanzeii si delfinii !
Cotofana se numara printre putinele vietuitoare care se recunosc pe sine daca se vad in oglinda !
O cioara a fost observata cum se hranea cu nucile pe care initial nu putea sa le sparga. Ingenioasa pasare aseza nucile pe o autostrada astfel incat autovehicolele treceau peste ele. Dupa aceea, cioara poposea tacticoasa hranindu-se linistita. Pasarea era atat de inteligenta, incat plasa nucile intregi doar sub rotile masinilor de mici dimensiuni, experientele trecute invatand-o ca daca pune o nuca sub roata unui TIR, sunt slabe sanse sa mai gaseasca miezul.
Ciorile sunt singurele vietuitoare, cu exceptia omului si maimutelor, care sunt capabile sa se foloseasca de unelte in cautarea hranei.
Primele ciori au aparut in Miocen, in urma cu circa 17 milioane ani, in zona Australiei si Oceaniei.
Oricat ar parea de bizar, cele mai apropiate rude ale ciorilor sunt frumoasele pasari ale paradisului.
Ciorile sunt sedentare de felul lor. Daca insa mancarea se imputineaza sau conditiile meteo se inrautatesc, migreaza in masa.
Ciorile sunt pasari foarte sociabile, deseori clocind in colonii care pot atinge mii de exemplare. In Scotia a fost indentificata o colonie de ciori unde traiau peste 65.000 de exemplare.
Spre deosebire de marea majoritatea a pasarilor, ciorile nu se tem de om, ci au invatat se traiasca in apropierea oamenilor, profitand deseori de pe urma lor.
Ciorile depun de obicei intre 4-7 oua. Daca au mancare din belsug, pot avea o ponta chiar de 10 oua.
Ciorile sunt omnivore. Mananca orice, fara mofturi, inclusiv hoituri si gunoaie.
Ciorile sunt purtatoare al teribilului virus al Nilului de Vest. De fapt, ciorile au introdus acest virus in Statele Unite ale Americii in anul 1999.
In China si Japonia, corbul este simbol al recunostintei filiale, faptul ca pasarea isi hraneste parintii cand acestia sunt batrani, fiind considerat semnul unei miraculoase restabiliri a ordinii sociale.
Cel care a dat tonul "demonizarii" corbilor in Europa a fost insusi William Shakespeare, care in operele sale "Macbeth", "Julius Caesar" si "Othello", i-a portretizat pe corbi drept mesageri si exponenti ai raului.
In Talmudul ebraic, corbul este mentionat cu dispret ca fiind una dintre cele trei vietuitoare care s-a angajat in relatii sexuale pe perioada Potopului, fiind aspru pedepsit pentru aceste fapte. Rabinii cred ca masculul corb a fost pedepsit sa ejaculeze doar in ciocul deschis al femelelor de corb, acesta fiind singurul mod prin care corbii se mai pot inmulti, ca pedeapsa asupra incalcarii interdictiei sexuale de pe Arca lui Noe.
In Coran, corbii sunt prezentati drept fapturile care i-au invatat pe oameni sa isi ingroape mortii (Sura 5:27-31).
Croncanitul corbilor semnifica tandretea, fericirea, surpriza, emotiile sau furia.
Corbii sunt cele mai inteligente corvide.
Corbii care descopera un cadavru inghetat in padurile nordice, tipa inadins, rotindu-se pe cer in jurul hoitului cu scopul de a atrage ursii, rasii, lupii, pumele, coiotii, ursii sau glutonii. Mamiferele carnivore sunt capabile sa sfasie pielea inghetata cu falcile lor puternice, permitandu-le astfel si corbilor sa aiba acces la carne.
Corbii pot fi invatati usor sa numere pana la 30.
Corbii sunt singurele pasari care se joaca si fac glume.
Corbii sunt singurele vietuitoare, in afara de om, care aleg sa se drogheze in cautarea expresa a starilor euforice. Cercetatorii au fost socati sa descopere ca inteligentele pasari practica pe scara larga myrmecomania (din grecescul "myrmex" - furnica si "mania" - obsesie). Corbii se aseaza pe musuroaiele de furnici cu aripile si coada deschise. In prima faza, corbul lasa furnicile sa-i invadeze penajul, zdrobind cateva printre pene. Odata acoperit de furnici furioase, corbul incepe sa execute un dans bizar, contorsionandu-se, cu capul intotdeauna ridicat si penele umflate. Ciocul sau este plin de saliva, iar pasarea are o mimica extaziata. Dupa circa 30 de minute, corbul isi revine se scutura de furnici, se imbaiaza si zboara relaxat. Cercetatorii banuiesc ca acidul formic eliberat de furnicile muribunde creeaza corbului o stare de euforie.
B. P. Hasdeu nota in scrierile sale despre romanii care cred ca "cioara este pasarea tiganului, ca e obraznica ca el".
In folclorul romanesc, cotofana, o ruda apropiata a ciorilor, este un simbol feminin prin excelenta. Lumea satului conoteaza insa nu atat varsta pasarii, cat comportamentul: femeie galagioasa, guraliva, turbulenta si agasanta. (M. Coman, Mitologie Romaneasca).
Corbii sunt singurele pasari care nu se tem de furtunile puternice. Cand se starneste o astfel de furtuna si celelalte pasari stau ascunse, corbii sunt singurii care au curajul sa zboare, jucandu-se fara griji in vantul puternic, dandu-se peste cap si executand manevre acrobatice de zbor.
Putin cunoscut este episodul istoric in care Vlad Tepes a vrut sa-i angajeze pe robii tigani in randul corpurilor sale de oaste. In fata amenintarii otomane, din lipsa de oameni si resurse, Vlad Tepes a ridicat intotdeauna o armata mica, insuficienta. In cautare de osteni noi, crancenul voievod a apelat la satrele de tigani-robi, detinute de boieri si manastiri, promitandu-le romilor dezrobirea, daca vor alege sa lupte alaturi de el contra turcilor. Entuziasmati la inceput, tiganii au acceptat pe loc. Grupul de tigani a primit astfel haine si arme, devenind un nou corp in armata valaha. Tiganii si-au ales chiar un stindard de batalie sub forma unei sulite in care au infipt o cioara. Laudarosi si tinand sa-l impresioneze pe voievod cu bravura lor, tiganii au cerut chiar sa fie asezati in linia intai, fiind astfel primii care aveau sa se infrunte cu turcii. Vlad le-a ascultat cererea. Episodul care a urmat este hilar si burlesc in egala masura.
In fata armatei turcesti care se apropia incet si metodic, tiganii au inceput sa-i batjocoreasca si sa-i ameninte pe turci. Pe masura ce trupele ienicerilor se apropiau in zgomot crescand de tobe, meterhanele si timvale, tiganilor a inceput sa le se faca frica. Nimic anormal. Tiganii erau de generatii intregi fierari, mestesugari si argati. Nu cunosteau stiinta armelor, nici nu experimentasera puternicul impact psihologic pe care il aveau cruntii ieniceri. Armate mult mai galonate si titrate, alcatuite din cavaleri occidentali incercati, au dat cinstea pe rusine, fugind din fata eficientei masini de razboi turcesti. Odata ce valurile de ieniceri au ingustat orizontul, tiganii au intrat in groaza mortii, aruncand armele pentru a-si inlesni fuga. Astfel, inainte de lupta propriu-zisa, tiganii au parasit in graba campul de lupta, tipand si alergand dezordonat in rasetele ostirii valahe. Doar sulita lor cu cioara in varf a ramas infipta in locul unde fusese "regimentul tuciuriu". De atunci, a ramas vechea zicala romaneasca "Curajos ca cioara-n par".
Ciorile din Romania s-au inmultit foarte mult in ultimii ani, devenind un factor de dezechilibru ecologic. Cauza consta in impuscarea si combaterea irationala a ulilor porumbari, soimilor calatori si dunareni, acvilelor si bufnitelor mari, singurii dusmani naturali capabili sa rareasca eficient numarul ciorilor. In lipsa acestor pasari de prada redutabile, ciorile se inmultesc fara probleme, ajungand sa provoace pagube considerabile.
Carnea de cioara este comestibila, fiind pe lista a numeroase restaurante exclusiviste din occident.
Credeti sau nu, dar carnea de cioara este mai sanatoasa decat carnea de porc. Conform unui studiu efectuat in anul 2005 de catre o echipa de cercetatori germani, carnea de cioara are mult mai putine toxine si compusi reziduali decat carnea de porc.
Carnea de cioara se consuma in trecut in randul multor comunitati tiganesti sarace din Romania, dupa cum citeaza in lucrarea sa de capatai, reputatul si regretatul scriitor si gastronom, Radu Anton Roman. Acesta aduce drept dovezi, marturiile unui tigan batran, pe numele sau Mai Pampu, care declara ca: " La Luncanii Ludusului, in vreme de primavara tarzie, facem tocanita si prajeala dar si alte bucatele o tara gustoase din ciori tinere. Nu-i greu sa le prinzi, mai rau e ca ne vede lumea si ne rade, da' rade degeaba, ca ciorile-s mai curate ca rata ori gasca". Tot in lucrarea "Bucate, Vinuri si Obiceiuri Romanesti", autorul citeaza ironia locuitorilor de alta data din Popesti Leordeni, care considerau ciorile drept "porumbei tiganesti".
Toate corvidele se imperecheaza pe viata un cu un singur partener. Fidelitatea ciorilor si a corbilor este atat de mare, incat nu isi cauta alt partener decat daca cel actual a fost ucis sau capturat.

Ziua ȋn care ISRAELUL a atacat SUA.

8 Iunie 1967…
Unul din evenimentele istorice cele mai ascunse de ochii publicului îl constituie atacul întreprins de aviaţia şi marina israeliană împotriva vasului american USS Liberty.
Evenimentul a avut loc pe data de 8 iunie 1967 în timpul războiului arabo-israelian cunoscut şi sub numele de „Războiul de 6 zile”.
USS Liberty era o nava cu armament uşor, utilizată ca centru de supraveghere şi transmisiuni navigând în apele internaţionale, în zona oraşului egiptean El Arish (în largul fâşiei Gaza).
După ce nava a fost survolată în repetate rânduri de aviaţia israeliană în dimineaţa zilei de 8 iunie, la câteva ore după aceasta în jurul orelor 2 p.m. primul val de avioane militare israeliene au atacat-o mitraliind echipajul şi aruncând asupra sa rachete şi bombe cu napalm.
Atacul întreprins de avioane de vânătoare care nu purtau însemne de identificare a început prin distrugerea antenelor vasului şi a instalaţiilor de transmisiuni astfel încât aceasta să nu poată comunica cu restul flotei americane existente în Marea Mediterană (Flota a 6-a).
În mod incredibil, echipajul american a reuşit să refacă antenele vasului şi să transmită semnale disperate de ajutor către restul flotei, portavioanele Saratoga şi America au confirmat primirea mesajului şi au transmis că au trimis avioane de vânătoare în ajutorul USS Liberty.
Ajutorul însă nu a mai ajuns… întrucât avioanele americane trimise de pe portavioane au fost oprite la ordinal expres al preşedintelui Lyndon Johnson înainte ca să se poată înfrunta inamicul.
A ajuns în schimb un al doilea val de atacatori israelieni, veniţi cu bărci torpiloare care au atacat din nou vasul American încercând să-l scufunde. USS Liberty a fost bombardată cu tunuri de 20 şi 40 de mm şi a fost torpilată sub linia de plutire. În urma exploziei torpilei au decedat 22 de marinari.
Istoria oficială consemnează că aviația israeliană a făcut „o confuzie” confundând USS Liberty cu un vas pescăresc egiptean (cu o dimenisune de 4 ori mai mică decât USS Liberty).
Istoria neoficială însă exclude o astfel de ipoteză. USS Liberty era identificată clar cu steag american, iar ulterior primului atac, steagul mitraliat a fost înlocuit cu un drapel uriaş de 7/13 picioare. De asemenea distrugerea cu prioritate a centrelor de comunicaţii ale vasului ridica mari semne de întrebare.
Una din ipotezele aduse în discuţie a fost încercarea Israelului de a scufunda vasul American urmând ca ulterior vina să fie dată pe aviaţia egipteană. În cazul reuşitei acţiunii, foarte probabil Statele Unite ar fi declarant război Egiptului distrugând astfel principalul inamic de atunci al statului evreu.
Atacul Israelului asupra principalului său aliat (SUA) putea însă să ducă la un veritabil Al Treilea Război Mondial întrucât coaliţia statelor arabe, condusă de Egipt era susţinută de Uniunea Sovietică.
Tot istoria neoficială povesteşte şi de faptul că Distrugătorul rusesc nr 626/4 a recepţionat apelurile disperate ale navei americane şi a sărit în ajutorul acesteia obligând bărcile torpiloare să se retragă după 3 ore de asalt continuu. Ulterior distrugătorul rusesc navigând în imediata apropiere a blocat posibilităţile de reatacare de către israelieni. În cele din urmă, cu o întârziere de 17 ore (!!!), a fost permis şi ajutorul navelor din flota a 6-a Americană.
Din fericire, USS Liberty nu a putut fi scufundată înainte de a lua contact cu flota Americană şi de a deconsipra naţionalitatea atacatorilor, astfel scenariul fiind parţial dejucat, America nedeclarând război Egiptului şi lumea evitând o posibilă conflagraţie nucleară între superputeri.
Căpitanul McGonagle a fost decorat cu Congressional Medal of Honor, cea mai înaltă decoraţie militară americană, care de obicei este înmânată într-un cadru oficial de către preşedintele ţării la Casa Albă. În cazul de faţă însă medalia a fost înmânată de şeful marinei (Secretary of the Navy) într-o bază militară, ziarele americane trecând sub tăcere evenimentul. Echipajului supravieţuitor i s-a interzis să facă declaraţii asupra subiectului sub sancţiunea Curţii Marţiale.
Toţi membrii echipajului, şeful marelui stat amajor American, amiralul Thomas Mooroer, ambasadorul SUA în Liban care a fost notificat de interceptarea mesajelor criptate israeliene prin care acestea comunicau către bază stadiul atacului asupra USS Liberty exclud cu toţii varianta unei confuzii accidentale. La fel a făcut şi ministrul de externe (Secretary of State) american Dean Rusk, care până în ziua morţii lui a susţinut că atacul a fost unul intenționat.
Incidentul nu a fost niciodată investigat de o comisie a Congresului American.
O variantă a acestui scenariu întrevede şi posibilitatea unei înţelegeri americano-israeliene la nivelul preşedintelui Johnson în vederea creerii artificiale a unui „casus belli” pentru implicarea SUA în război şi ocuparea întregului Orient Mijlociu prin atacul „egiptean” asupra USS Libery.
O încercare similară, cunoscută în istorie ca şi „Afacerea Lavon” după numele ministrului de externe israelian Pinhas Lavon a avut loc în 1954, când agenţi evrei au încercat să instaleze bombe în cinematografe destinate personalului American din Egipt, urmând ca ulterior vina să fie dată pe „extremiştii musulmani”.
Întregul complot denumit de către isaelieni „Operation Suzannah”a ieşit la iveală accidental datorită exploziei unei bombe în timpul transportului către destinaţie. În urma deconspirării complotului, ministrul israelian de externe şi-a dat demisia.
Întreaga afacere a fost recunoscută OFICIAL de către statul israelian în anul 2005, când preşedintele Moshe Katzav i-a medaliat pe agenţii israelieni implicaţi şi i-a declarat eroi naţionali.
Evident presa americană a trecut sub tăcere evenimentul.
Ajutoarele americane pentru Israel sunt aproximate actualmente la cca. 30 de miloane de dolari pe zi. (10 miliarde de dolari anual sub diferite forme).

Sursa: FrontPress.ro

In orasul Leon din Mexic se instaleaza scanere de retina pentru un milion de locuitori. Buletinele biometrice pot deveni astfel, in lume, o practica deja depasita.
[ link extern ]