drepturi ale fostului sot asupra copilului

Dar toate le mai luati personal!

Adica vine un om ca mine si va spune, obiectiv, fara sa fie implicat, ca tatal trebuie sa fie in viata copilului si nu e ok, ca vezi, n-o sa crezi, nu e trecut omul prin astea. Cand tocmai obiectivitatea rezultata din lipsa acestei experiente il face sa vada lucrurile mai realist.

Oricum, nu conteaza, vine altul si va spune ca tocmai ce trecu prin astea o viata de om (stiu ca nu pare colega mea de cati ani are!) si tot nu-i bun ca e copil frustrat... Pai asta va spun, ca acesti copii vor fi frustrati! ASta va spune si colega, ca ea a avut avantajul unei mame care, din scoala vietii, a invatat sa aprecieze puterea de intelegere a unui copil si a scutit-o de trairi negative.

Vine un coleg si subliniaza custodia; las-o Adalbert, e un forum, scopul textului conteaza. Dar apare si o mama suparata ca lumea chiar insista sa nu vada lucrurile ca ea si tine lectii de gramatica.

Mai, oameni buni, lasati toate astea deoparte, nu e un razboi, nu suntem de doua parti ale baricadei, purtam doar niste discutii din care speram sa iesim mai descuiati.

Revenind la subiect, 6 ani e mult; si cu cat va trece timpul, va fi mai greu pentru mama, pentru tatal care a crescut copilul si, din nefericire, pentru copil in sine. Acusi intra in pubertate, apoi se razvrateste in adolescenta. Daca pana atunci lucrurile nu sunt intelese, acceptate si bine stabilite pentru el, va fi foarte dificil pentru toti cei implicati.
In practica apar manipulari ale parintilor, in cazuri mai grave santaj, plecari de acasa si altele.
Tineti seama ca dureaza cativa ani ca acel copil sa digere realitatea; cu cat e mai mare ca varsta, cu atat dureaza mai mult.

Va doresc succes, insa imi pare ca acest copil a depasit demult varsta la care putea sa treaca usor peste informatia asta, din pacate.

Stimata Dna avocat,

Am dreptul la o parere libera si necenzurata, la fel ca si dumneavoastra. Nu trebuie sa fiu de acord cu nimeni ca sa pot scrie in acest forum. Imi apar parerile cu argumente.

Puteti sa ma numiti in numele respectului "mama suparata", "obtuza" sau puteti da tuturor acelasi sfat, in numele obiectivitatii: copilul TREBUIE sa creasca cu mama si cu tata, indiferent de calitatile morale ale acestora( betivi, bolnavi psihic). Cunoasteti bancul cu castravetele ? Insa pe acest forum, se vorbeste despre despartiri si despre probleme.

Realitatea este insa alta: legea nu apara mama si copilul.
Legea nu face deosebire intre un tata (parinte) bun, responsabil, care a crescut copilul impreuna cu mama o vreme si continua sa o respecte pe aceasta si un tata care, nu s-a implicat deloc sau s-a implicat in detrimentul copilului.
"Drepturile" se impart intr-o maniera standardizata. Ca si in comunism. Cine chiuleste si cine munceste primeste acelasi salar, aceeasi prima.

Si atunci, ce fac mamele (parintii) in cauza ? Incearca sa se informeze, sa vada cum pot sa-si apere cauza, legal. Pentru ca legea este interpretabila.

Zeci de mame, vor sa stie, cum se penalizeaza tatal, daca se poarta urat cu copilul in orele de vizita ? cum pot limita drepturile de vizita ale omului violent (cu ele deocamdata), pentru a-si proteja copilul ? cum pot scapa de un om care le pun in pericol viata, inclusiv a copilului ?
Asta vrem sa aflam.
Da, copilul merita contact daca vrea si daca ii place cu un om normal, cu calitati morale deosebite. Dar, NU, nu este spre folosul sau, sa aiba contact cu un om, ale carui calitati morale lasa de dorit (si asta e putin spus).

Repet: ce actiuni malefice trebuie sa faca un parinte necustodian pentru a-i fi limitate drepturile sau a-i fi luate drepturile ?

Pentru ca in Romania nu am auzit de reglementari de genul..."nu ai voie sa te apropii de mama si de copil...." .

Repet: ce actiuni malefice trebuie sa faca un parinte necustodian pentru a-i fi limitate drepturile sau a-i fi luate drepturile ?

Decaderea din drepturile praintesti este prevazuta de lege si se aplica. Numai ca, din fericire pentru copil, nu este aplicabila atunci cand violenta se manifesta intre parinti, adultii care ar trebui sa fie un exemplu pentru porpriul lor copil, adultii care nu stiu si nu inteleg sa dea dovada de maturitate si daca vor sa se certe si sa fie violenti, nu au decat sa o faca, dar nu in fata copilului. Iar daca tot nu se pot abtine, nu ar fi mai bine ca ambii parinti sa fie decazuti din drepturi?

Da, copilul merita contact daca vrea si daca ii place cu un om normal, cu calitati morale deosebite. Dar, NU, nu este spre folosul sau, sa aiba contact cu un om, ale carui calitati morale lasa de dorit (si asta e putin spus).

Mi-e greu sa cred ca acele ,,calitati morale ce lasa de dorit'' au aparut asa, pe nepusa masa odata cu nasterea copilului. Iar din moment ce dv ati hotarat sa aveti un copil cu un om cu semenea calitati, de ce nu va lasati copilul sa aleaga daca si cat timp vrea sa petreaca cu tatal sau.Doamna Romascanu are dreptate.

Cum intrebati un copil de 2 ani, cat si ce vrea ?

As spune ca, din pacate pentru copil, drepturile "parintelui" agresor nu sunt limitate. Pentru ca ghici, cine primeste urmatoarea palma ?
Exista varianta ca ambii parinti sa se certe si sa se bata in fata copilului, dar DE REGULA domina legea junglei: cel mai puternic il domina pe cel mai slab, respectiv barbatul este agresorul si femeia este victima (vezi statistici).

Va intreb, v-ati lasa copilul mic peste noapte, in compania barbatului care va sugrumat ?
Vi se pare normal (credeti ca omul s-a schimbat...va citez "peste noapte"?)

Era vorba nu numai de spre decaderea din drepturile parintesti (ca nu-l decade nimeni din drepturi, nici daca-si traumatizeaza copilul irecuperabil), ci in primul rand despre limitarea drepturilor de vizita.