themis a scris:
Ne mai mirăm atunci că vedem ieşind din sala de judecată justiţiabili care îşi varsă focul şi amarul pe instanţa care, în opinia lor, nu cunoaşte legea, că încrederea în judecător este la pămînt, că încrederea în justiţie o ia la vale, spre procente care nu conţin la numărător mai mult de o cifră?
Stiti de ce nu mai au oamenii incredere in justitie? Pentruca dreptatea judiciara nu e la fel pentru toata lumea. Legile sunt aplicate arbitrar de judecatori, in functie de cine judeca si cine e judecat. O sa-mi spuneti ca nu-i asa. Si nu o sa va cred. Nu va cred, deoarece eu am fost cu o singura cauza in sala de judecata si 2 judecatori – pe rand – au dat dreptate paratului (Judecatorul care a judecat cererea de a emite somatie si judecatorul care a judecat actiunea deschisa de mine pentru a cere sa mi se plateasca cheltuielile de debitor), iar completul din 3 judecatori de la tribunal mi-a dat dreptate mie. Si era vorba de o cauza foarte simpla – cheltuielile de judecata de la o somatie de plata: primii 2 judecatori au hotarat sa le platesc eu, creditor, tribunalul ca trebuie sa le plateasca debitorul. Si toate trei judecatile facandu-se cu aceleasi probe.
Eu, ca nu stiu si nu stiam nimic despre cum e judecata problema, prin logica mea de om simplu, nu puteam sa admit ca daca cineva nu si-a achitat datoria fata de mine la data trecuta in inscris, trebuie sa-l pun in intarziere de plata (am retinut aceasta expresie), altfel cheltuielile de plata nu se suporta de debitor.
Si atunci am deschis si eu Codul civil la art. consemnat in Ordonanta judecatoriei si am vazut ca avea dreptate judecatorul: la paragraful 1 asa prevedea, dar situatia mea nu se incadra la acest aliniat. Ca la paragraful 2 si 3 – la care ma incadram – prevedea punerea in intarziere de drept, fara a intreprinde actiuni in instanta. Plus ca tribunalul a spus in decizie ca situatia mea nu se incadreaza in prevederile nu stiu care din cod, ca se incadreaza in nu stiu ce ordonanta. Si atunci ma intreb: daca un singur caz am avut, foarte simplu cum mi s-a spus si nici acela nu s-a rezolvat in prima instanta, nici in a doua, doar in a treia si in care s-au dat verdicte contradictorii, mai pot avea incredere in justitie? Legea nu e la fel pentu fiecare jurist? Daca aveam incredere in prima instanta, pierdeam 840 de lei (pentru care eu muncesc o jumatate de luna). Deci era ca in zicala: eu batut si eu bun de plata.
Vreau sa mai precizez ca sotia avocatului partii adverse lucreaza la registratura judecatoriei.
Avocatul angajat, care mi-a spus ca in onorariul pe care i l-am achitat ma reprezinta si in tribunal, nu a fost acolo. Am mers din curiozitate sa vad cum se dezbate si a trebuit sa ma reprezint, incat s-a mirat si presedintele completului de judecata, deoarece documentele erau intocmite de avocat. Mai pot avea incredere in avocati, aceasta categorie de persoane care te jupoaie de bani, pe primul loc la venituri salariale in anul 2007?
Apoi am fost la un jurist dintr-o primarie care nu a stiut sa-mi dea lamuriri privind temeiul juridic al unei probleme de administratie. Am rezolvat-o cu secretarul primariei, jurist vechi, dar pentru asta a trebuit sa mai fac un drum de 150 km si o zi din salariu pierduta. 50 lei benzina, 72 lei ziua neplatita.
Si atunci? Pot avea incredere in justitie? O sa spuneti ca sunt cazuri izolate. Nu, nu sunt. Am un coleg jurist caruia i-am spus ce am patit la judecatorie. Mi-a indicat site-ul unei curti de apel unde erau prezentate diferite cazuri. Eu am citit vreo 30 in care hotararile erau contradictorii.
Si chiar daca ar fi cazuri izolate. Eu o singura data de cand sunt am fost in justitie (justitie ce o platesc si eu) si atunci era sa fiu bun de plata nevinovat. Apoi zilele pierdute, fara plata? In loc sa pierd doar 72 lei din salariu, am pierdut 218 lei. Si uite asa intr-o luna am platit 340 lei, bani ce puteau sa-mi ramana pentru cheltuieli familiale. Sigur, pentru un avocat care castiga de 6-7 ori cat mine - cel putin - aceasta suma e mizilic, dar pentru mine 340 lei conteaza, ca reprezinta 20% din salar, bani dusi pe apa sambetei, datorita indolentei unor juristi ce trebuie sa dea dreptate sau lamuriri conform pregatirii lor si a drepturilor cu care i-a investit statul si pentru care, noi contribuabilii ii platim.
Si asa ca mine sunt multi.