1. Eu cred ca nu vedeti padurea de copaci. Haideti sa ne mai uitam o data la ce spune OUG 148/2005:
"Incepand cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care,
in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal3, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 600 lei sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni.
(2)
Cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral şi din perioadele în care persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
a) şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;
b) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, stabilită conform legii;
c) au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii;
d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;
g)
au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul copilului cu handicap;
h) au beneficiat de pensii de invaliditate;
i) au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul, organizate în condiţiile legii;
j) au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state;
k) se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;
l) se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, după caz, trecerii în şomaj, potrivit legii.
(3) Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, aşa cum sunt definite de această lege."
Sincer nu inteleg cum de nu e clar ca e vorba de veniturile obtinute in CELE 12 LUNI ANTERIOARE NASTERII...
2. N-am intelesce vreti sa spuneti. In tot cazul, experienta personala nu este un argument de interpretare a legii.
Primul copil se naste la 1 feb 2009 - indemnizatia I1 = 85% x V (venit ultimile 12 luni)
Al doilea se naste la 1 ian 2011 - indemnizatia I2=85% x I1 = 85% x (85% x V)
Folosind cifre ca exemplu: V=1000 RON, I1=850 RON, I2=722.5 RON.
Vi se pare normala aceasta discriminare? Este normal ca primul copil sa beneficieze de o indemnizatie mai mare decat cel de al doilea?
La acest exemplu va referiti? Da, e normala diferenta. Daca n-ai obtinut venit mare, de unde sa ai indemnizatie mare?