Originea unor expresii sau citate celebre

N-am mai rasfoit dictionarul de multa, multa vreme. Am uitat destul din ce am citit, insa nu imi amintesc macar sa fi zambit la vreuna din explicatii, le luam de bune si in mod sigur nu am ras niciodata citindu-l cum am ras acum la ultima fraza. Cine stie ce mai gasesc :)

Minciuna sta cu regele la masa – primul vers din poezia antidinastica 1907 a lui Vlahuta si care, in strofa completa, suna astfel:

Minciuna stă cu regele la masă…
Doar asta-i cam de multişor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.

Versul a devenit curând expresie, demascând şi stigmatizând atmosfera de înşelăciune şi ipocrizie ce domnea la curtea regală. În acelaşi sens poate fi folosit şi astăzi, pentru a înfiera - acolo unde există – minciuna.

:giggle:

Civis Rom anus sum!

Formula aceasta datează din epoca antică, mai exact: din vremea când imperiul roman era cel mai puternic şi cel mai întins din lume. Calitatea de cetăţean conferea drepturi foarte importante. Parcă tot imperiul era în spatele acestui titlu şi când ziceai «Civis Romanus» sum”, parcă” opuneai o pavăză la orice atac sau atingere a libertăţii şi demnităţii.
Cicero, în pledoariile împotriva lui Verres, se referă la grandoarea şi decăderea acestui titlu: „Cuvântul şi rugăciunea de cruţare din alte vremuri: «Civis sum romanus» (sunt cetăţean roman), care pentru mulţi în cele mai depărtate ţări ale pământului, la popoarele cele mai barbare, a fost un ajutor şi un mijloc de scăpare, cuvântul acesta acum nu le mai servea...” (Verrine, V, 57).
În zilele noastre, formula se întrebuinţează în sens larg spre a spune: am o calitate (sau un titlu, sau un merit) pentru care îmi datoraţi respect şi vă impune să nu vă atingeţi de mine !

[ link extern ]

(mai ales de mine...)))

Nevoia invata pe om
(aceeasi sursa - Dictionarul scris de I. Berg)
In istorioara Carul frânt, Anton Pann povesteste cum un baiat intreaba pe tatal sau cine i-a reparat caruta in padure. “Nevoia, copilul meu,/ Ea stie ce nu stiu eu”. Baiatul s-a dus si el sa caute Nevoia, dar negasind-o si-a reparat singur carul. Tatal se amuza, spunandu-i: “Ba chiar nevoia-a fost/ Care-nvata pe-orice prost!


Aceasta este:

Carul frant - Nevoia invata pe om
Un om la lemne mergand
Si carul in drum frangand,
Ca si alte dati l-a dres
Si la casa sa a mers.
Copilul sau alergand
Si carul frant dres vazand,
Il intreaba: “Taica! dar
Cine-ti drese carul iar?”
Tatal sau raspuns i-a dat:
“Eu, fatul meu, cine alt?”
“Apoi cine te-a-nvatat?”
Copilul iar a-ntrebat.
“Nevoia, copilul meu,
Ea stie ce nu stiu eu”
“D-apoi unde sade ea?”
Copilul sa stie vrea.
“In padure”, i-a raspuns.
Si la treaba lui s-a dus.
Deci copilul mai crescand
Si la padure mergand,
Peste loc rau cum a dat,
Franse carul incarcat
Si, sa-l dreaga nestiind,
Fluiera, la el privind.
Apoi aminte s-adus
Tatal sau cum i-a fost spus.
S-incepu a alerga
In sus, in jos, s-a striga:
“Nevoie, nevoie, fa!
Vin’, ma-nvata, ori il fa”
Dupa ce a vazut dar
Ca striga intr-un zadar,
Sa apuca singurel,
Cazneste destul la el,
Potrivit, nepotrivit,
Bine rau, a ispravit.
Acasa daca a mers
S-il vazu tatal sau dres,
Ii zise : “Ei, fatul meu!
Nu e cum iti ziceam eu?”
“Nu - ii zise suparat -
Nimenea nu m-a-nvatat.
Iar tatal sau cam razand
Ii dete raspuns zicand:
“Ba chiar nevoia a fost,
Care-nvata p-orice prost;
Ca ea de n-ar fi venit,
Tu atat n-ai fi caznit.
Ea arata sa incepi
La orce nu te pricepi,
Apoi bine, rau, muncesti
Si tu-n lume sa traiesti”.

Banul n-are miros

Împăratul roman Vespasian (69–79 d.Hr.), găsind vistieria goală, după domnia lui Nero şi a urmaşilor acestuia, nu s-a dat în lături de la nici un mijloc pentru a strânge bani. Printre taxele pe care le-a pus, a fost şi una asupra closetelor publice (de aici şi numele de vespasiene dat acestor toalete). Într-o zi, fiul său Titus, (viitorul împărat) i-a spus că poporul râde şi bârfeşte, fiindcă se scot bani dintr-o asemenea sursă. Vespasian i-a pus o monedă sub nas, zicându-i: Non olet (nu miroase), adică: Uite, banul n-are miros!

Vorba a prins şi a fost întrebuinţată spre a-i ironiza pe cei care folosesc, fără scrupule, chiar cele mai urâte mijloace pentru a câştiga bani. În satira XIV, versul 204, Iuvenal exprimă critic o părere asemănătoare: Lucri bonus est odor ex re qualibet (Câştigul, de oriunde ar veni, are miros plăcut).

O intorci ca la Ploiesti

Expresie indigena cu origine in secolul trecut

La Ploiesti exista acum gara Ploiesti Sud pe ruta Bucuresti -Moldova si Ploiesti Vest pe Bucuresti -Ardeal. Selectia rutei se face inainte de cele 2 gari, in Ploiesti Triaj, unde exista un macaz care se pozitioneaza pentru una din cele doua rute.

Cand s-a infiintat calea ferata Bucuresti - Predeal, nu exista decat gara Ploiesti Sud si nu exista nici macazul de la Ploiesti Triaj si nici gara Ploiesti Vest. Deci trenurile (cu abur) pentru Predeal mergeau in Ploiesti Sud, unde se scotea locomotiva si se punea in capatul celalat al trenului. Trenul crea impresia ca se intoarce inapoi (pleonasm intentionat) la Bucuresti, creand confuzie, dar de fapt mergea inainte, in directia care trebuia.

O expresie asa haioasa are o explicatie asa banala ...

Observatie: am constatat ca toate expresiile din romana au in spate o explicatie initiala, mai mult sau mai putin interesanta, mai mult sau mai putin in legatura cu sensul actual al expresiei.

Ar fi interesant ca cine cunoaste originea unor astfel de expresii sa le prezinte.